VIDEO: Imagini cu încăierarea dintre un fost viceprimar şi un boxer

sâmbătă, 22 mai 2021, 11:37
1 MIN
 VIDEO: Imagini cu încăierarea dintre un fost viceprimar şi un boxer

Bătaia dintre fostul viceprimar Laurian Lucaş şi fostul boxer Ciprian Ciocan nu a rămas fără urmări. După primele declaraţii luate celor doi, Ciocan a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de vineri să fie prezentat la Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă. 

Potrivit unor surse apropiate anchetei, Ciocan a fost reţinut 24 de ore, fiind bănuit de două infracţiuni, tulburarea liniştii şi ordinii publice şi lovire sau alte violenţe. Va fi propusă arestarea pentru 30 de zile, iar decizia o va lua Judecătoria Bacău. Aşa cum se vede pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere, Lucaş şi Ciocan au avut o ceartă aprinsă, ex-viceprimarul fiind la un moment dat atacat de fostul boxer.

Cititi si: Primar ieșean bătut măr de săteni. A fost dus la Neurochirurgie

După ce s-au bruscat, Ciocan a încercat un croşeu de dreapta, dar Lucaş a reuşit să se eschiveze. Scena bătăii se mută în afara razei de cuprindere a camerei de filmare, însă la un moment dat se vede un scaun aruncat. Potrivit declaraţiilor date Ziarului de Bacău după incident de Laurian Lucaş, fostul viceprimar a fost atacat cu scaunele de la terasa restaurantului Boulevard de Ciocan, care nu era singur, ci însoţit de alte trei persoane.

SURSA: ziaruldebacau.ro

Comentarii