VIDEO: Un film cu nume grele ale scenei se realizează în aceste zile la Iaşi

joi, 22 august 2019, 01:50
5 MIN

Au început filmările la „Tinereţe, dulce bătrâneţe”. Pelicula ne va oferi ocazia să o vedem pe Rodica Popescu Bitănescu într-un rol dramatic. „Ieşenii sunt în continuare uimitori, aşa cum îi ştiam din prima mea stagiune ca actriţă”, spune aceasta. De altfel, filmul are ca scenarist şi regizor o ieşeancă: Diana Ştefănescu

 

La Iaşi  se realizează  săptămâna aceasta filmările pentru ,,Tinereţe, dulce bătrâneţe”, un scurt metraj despre care echipa crede că va reuşi să obţină premii la festivaluri de profil. Cu o puternică încărcătură emoţională, pelicula ne va oferi ocazia să o vedem pe  Rodica Popescu Bitănescu într-un rol dramatic: Tina Filipaşcu, o bătrânică simpatică în vârstă de 80 de ani, este mai pregătită ca niciodată să îşi petreacă ultima perioadă din viaţă la o casă de bătrâni. Drept urmare, părăseşte locuinţa ei alături de un singur bagaj greu, pe care îl trage peste tot după ea, dar nu înainte să îşi ia adio, în propriul ei mod, de la casa în care a trăit atât de mulţi ani şi de a lega o prietenie simpatică cu un tânăr taximetrist ( jucat de Eduard Adam).

Scurt metrajul are ca scenarist şi regizor, o ieşeancă: Diana Ştefănescu. Aceasta şi-a dorit să realizeze filmul la Iaşi, în memoria bunicului ei, Boris Crăciun, cunoscut om de radio şi scriitor. „Mă bucur că se dezvoltă astfel de proiecte şi în afara Bucureştiului. Experienţa trăită la Iaşi în aceste zile a fost extraordinară. Filmul s-a putut realiza datorită susţinerii necondiţionate din partea sponsorilor, a firmelor şi a autorităţilor locale, dar şi a oamenilor de rând care ne-au uimit  cu ospitalitatea şi bunăvoinţa lor”, a subliniat Eduard Adam.

Producătorii au povestit că regizoarea Diana Ştefănescu s-a plimbat pe mai multe străzi din Iaşi şi a ales la un moment dat două case unde ar fi dorit să filmeze scenele de interior. „Le-a întrebat pe proprietare dacă ne-ar primi să filmăm şi acestea au acceptat. Extraordinare au fost  doamnele Lucreţia şi Marlen. Ne-au pus casele la dispoziţie, ne-au făcut rost chiar şi de un gramofon din 1905 de care aveam nevoie pentru filmare. Şi, bineînţeles, ne-au invitat şi la masă! Ieşenii sunt în continuare uimitori, aşa cum îi ştiam din prima mea stagiune ca actriţă când timp de 10 luni am jucat la Teatrul Naţional Iaşi. Nu uit niciodată cât de mult m-a ajutat publicul ieşean! Şi mă bucur enorm că datorită acestui proiect am revenit la Iaşi. Am spus „Da” imediat ce am citit scenariul: este special, de o mare sensibilitate! Nici nu ştiţi cât mă bucur că s-au găsit oameni care să investească în acest proiect deosebit! Bani se dau pentru concerte, pentru producţia film mai puţin! Dar, datorită unei echipe extraordinare, s-a reuşit producţia acestui scurt metraj pe care îl recomand tuturor, indiferent de vârstă. Veţi râde, veţi plânge şi poate veţi vedea şi înţelege altfel bătrâneţea”,  a declarat Rodica Popescu Bitănescu.

„Tinereţe, dulce batrâneţe este despre acei oameni care vin în viaţa noastră şi lasă atât de mult, într-un timp atât de scurt! V-aţi gândit vreodată că gesturile simple de bunătate şi curăţenie sufletească pot schimba ceva în noi şi în cei cu care interacţionăm, creând un val care se va resimţi în umanitate cu timpul?”, a subliniat Diana Ştefănescu, scenarist şi regizor al scurt metrajului realizat integral la Iaşi.

Platourile de filmare sunt în totalitate în Iaşi

 „Se lucrează de doi ani pentru a da „REC” acestui proiect. Producţia a fost  o provocare pentru noi şi ne bucură că putem să promovăm Iaşul prin acest proiect. Platourile de filmare sunt în totalitate în Iaşi, filmările realizându-se în perioada 19 – 24 august, atât în exterior, cât şi în interior. Cred în acest proiect şi chiar dacă nu vă putem spune data la care va fi lansat, cu siguranţă acest scurt metraj are şanse să câştige premii la festivalurile de profil”, a subliniat Ovidiu Chiţovanu, unul dintre producătorii filmului. Acesta a ţinut să mulţumească finanţatorilor principali ai proiectului, Richard Stein (Triple Helix Films) şi Fiterman Pharma, dar şi tuturor celorlalţi parteneri ( firme, instituţii publice), inclusiv ieşenilor obişnuiţi care au susţinut necondiţionat acest proiect: Pleiada Boutique Hotel, For You Taxi Iaşi, Primăria şi Polţia Iaşi, doamna Rodica Arghir de la Teatrul Naţional Iaşi, doamnele Lucreţia şi Marlen etc.

„Un partener de încredere este Pleiada Boutique Hotel şi trebuie evidenţiat acest aspect, pentru că partea financiară este una dintre cele mai dificile când pleci la drum cu un nou scenariu căruia vrei să-i dai viaţă pe marele ecran”, a explicat Ovidiu Chiţovanu. „Sincer vă spun că am fost umită de Pleiada Boutique Hotel. Dincolo de condiţile de cazare care sunt într-adevăr de 5 stele şi dincolo de amabilitatea personalului, hotelul are ceva special. Ar fi bine să vii să-ţi petreci o parte din concediu aici! Respiri aer curat şi te plimbi prin livada cu meri, în linişte, ca la munte. Nici nu ştiţi cât de mult contează pentru un actor să aibă parte de un astfel de confort la sfârşitul unei zile de filmări. Le mulţumesc pentru că au susţinut proiectul”, a adăugat Rodica Popescu Bitănescu. “Pleiada Boutique Hotel şi-a propus să devină un trendsetter în zona promovării Iaşului. Ne-am asumat că ne implicăm în proiectele ce merită atenţia şi în cele în care intră nume cu rezonanţă. Lumea ospitalităţii de cinci stele trebuie să fie deschisă spre cultură, unde investiţia este pe termen lung şi sigură”, a precizat Dora Morhan, General Manager Pleiada Boutique Hotel.  Echipa de distribuţie a filmului ,,Tinereţe, dulce bătrâneţe” include alături de din Rodica Popescu-Bitănescu, şi  Eduard Adam, pe  Aurelian Temişan şi Monica Davidescu.

 

Comentarii