Vin bani de la Guvern pentru modernizarea a două creşe din Iași

marți, 22 mai 2018, 20:58
1 MIN
 Vin bani de la Guvern pentru modernizarea a două creşe din Iași

Municipalitatea pregăteşte lansarea licitaţiilor de lucrări pentru modernizarea a două creşe (nr. 1 şi nr. 10) din Iaşi. Unităţile vor fi reabilitate cu fonduri guvernamentale, prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Cele două creşe sunt singurele proiecte acceptate de guvern în oraşul Iaşi, cu toate că Primăria a depus, în primăvara anului 2017, peste 30 de iniţiative. Potrivit municipalităţii, valoarea totală a proiectelor se ridică la aproape 78 milioane lei. În schimb, guvernul a decis să aloce oraşului doar circa 4,3 milioane lei, în condiţiile în care Primăria va cofinanţa modernizarea celor două creşe cu aproape 230.000 lei. Contractele de finanţare pentru cele două creşe au fost semnate şi urmează lansarea licitaţiilor de lucrări.

Printre proiectele pe care municipalitatea le-a depus anul trecut pentru accesarea de fonduri s-au numărat iniţiative privind amenajarea de terenuri de sport la unităţi de învăţământ şi investiţii în spitale (echipamente şi aparatură, reabilitare termică). La nivelul judeţului, prin PNDL 2017 – 2020, sunt finanţate circa 230 de proiecte, iar valoarea totală a acestora ajunge la peste 830 milioane lei. În ultimele luni, aproape săptămânal sunt semnate contracte de finanţare de către autorităţi publice locale din judeţ.

Comentarii