Vizita Papei la Iaşi: Restricţii de trafic pe mai multe drumuri din ţară

joi, 30 mai 2019, 15:58
2 MIN
 Vizita Papei la Iaşi: Restricţii de trafic pe mai multe drumuri din ţară

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă că sâmbătă şi duminică vor fi instituite restricţii parţiale de trafic la Miercurea Ciuc, Iaşi şi Blaj, pe timpul vizitei Papei Francisc. Şoferii sunt sfătuiţi să aleagă rute ocolitoare.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că, împreună cu Poliţia Rutieră, va institui restricţii parţiale de circulaţie, sâmbătă, în municipiile Miercurea Ciuc şi Iaşi şi duminică, în municipiul Blaj, cu ocazia vizitei Papei Francisc.

Pentru evitarea aglomeraţiilor în trafic, CNAIR recomandă şoferilor să aleagă rute alternative.

Astfel, pentru relaţia Sfântu Gheorghe (judeţul Covasna) – Braşov – Gheorgheni (judeţul Harghita) se poate utiliza ruta ocolitoare: Sfântu Gheorghe – DN 11 – Braşov – DN 13 – Sighişoara – DN 13 – Bălăuşeri – DN 13A – Praid – DN 13B – Gheorgheni. Vehiculele cu masa totală mai mică de 10,0 tone pot utiliza şi traseul Sfântu Gheorghe – DN 11 – Braşov – DN 13 – Vânători – DN 13C – Cristuru Secuiesc – DN 13C – Bisericani – DN 13A – Praid – DN 13B – Gheorgheni.

Pentru relaţia Braşov – Bacău, vehiculele cu masa totală mai mică de 40 tone pot utiliza traseul Braşov – DN 11 – Târgu Secuiesc – DN 2D – Focşani – DN 2 – Bacău. Vehiculele cu masă totală mai mică de 30 tone pot utiliza traseul Braşov – DN 11 – Târgu Secuiesc – DN 11 – Poiana Sărată – DN 11 – Oneşti – DN 11 – DN 2 – Bacău.

Pentru relaţia Huşi (judeţul Vaslui) – Vaslui – Târgu Frumos (judeţul Iaşi) – Botoşani se poate utiliza ruta ocolitoare Huşi – DN 24B – Crasna – DN 24 – Vaslui – DN 15D – Roman – DN 2 – DN 28 – Târgu Frumos – DN 28B – Hârlău – DN 28B – Botoşani.

Pentru relaţia Teiuş (judeţul Alba) – Copşa Mică (judeţul Sibiu) se poate utiliza ruta ocolitoare Teiuş – DN 1 – Alba Iulia – Lancrăm – A1 – Sibiu – DN 14 – Copşa Mică. Vehiculele cu masă totală mai mică de 30 tone pot utiliza şi traseul Teiuş – DN 1 – Aiud – A10 – A3 – DN 15 – Iernut – DN 14A – Târnăveni – DN 14A – Mediaş – DN 14 Copşa Mică.

Comentarii