Vocaţii

Fiecare treabă dusă la bun sfârşit, fiecare zi plină de plăcerea lucrului preferat de tine este o plată cu vârf şi îndesat a Dacă în schimb prestezi o muncă ce nu-ţi aduce nici cea mai mică plăcere, atunci trebuie musai să fii plătit pentru ea. Plăcerea şi plata sunt la fel de incompatibile ca neplăcerea şi neplata. E logic.

Adică, să fim serioşi, înainte nu se făcea echivalent în bani pentru orice. Ţin să cred că oamenii apreciau mai mult simplitatea şi puritatea sentimentelor decât satisfacţia superficială pe care ţi-o dă teancul de bancnote în ziua de salariu. Problema poate apărea atunci când constaţi că activitatea care îţi place este extrem de greu de găsit, dacă nu imposibil. Unde mai pui şi faptul că foarte mulţi oameni nu ştiu şi nici nu doresc să afle la ce sunt ei cu adevărat buni, pentru ce sunt ei făcuţi, adică să descopere acel lucru care le oferă ceva mai mult decât bani: mulţumire de sine.

Cine urmăreşte emisiunea Vocea României nu se poate să nu fi auzit cel puţin o dată pe vreunul dintre concurenţi spunând că au dorit toată viaţă să ajungă să trăiască din cântat, adică din acel lucru pentru care au fost făcuţi. Pentru că asta le dă sens vieţii. Doar că aici afirmaţia e cu două interpretări, pentru că mulţi nu mai ştiu dacă ideea cu predestinarea le aparţine, au descoperit-o singuri sau le-a fost cumva indusă din anturaj, familie, educaţie sau… tentaţia premiului.

Concluzia e că, dacă eşti artist şi asta ai vrut să faci toată viaţa, contează mai puţin dacă primeşti şi bani pentru prestaţiile tale. Plăcerea de a practica arta care îţi oferă mult mai multe decât banii e cea care contează, restul e mizilic, umplutură de care poţi să te lipseşti. Arta e totul, banul nu. De aici se pot deduce multe alte idei legate de vocaţii, de ceea ce îşi doreşte cu adevărat cineva în viaţă.

Un om care îşi doreşte să ajungă medic, de pildă, trebuie să convingă pe ceilalţi, dar în primul rând pe el, că e interesat în principal de a vindeca oamenii, decât de a face bani de pe urma lor, nu? Cineva care simte chemare către meseria asta trebuie să fie prin definiţie o persoană altruistă. Dacă mai primeşte şi compensaţii materiale pentru realizările lui, asta e ca un plus binevenit, dar nu necesar. Plăcerea de a salva viaţa cuiva ar trebui să fie mult mai mare şi mai intensă decât aceea de a-ţi primi salariul sau vreo atenţie din partea pacientului respectiv. E un sentiment de împlinire dincolo de orice lucru material.

Cineva care caută meseria de profesor trebuie să simtă o plăcere imensă în a împărtăşi din experienţa lui şi celorlalţi, de a-i învăţa lucruri pe care ei nu le ştiu şi a vedea că învăţăturile lui dau rezultate concrete în vieţile viitoare ale elevilor. Asta mai mult decât orice.

Un inginer va fi fericit până la ceruri şi înapoi când va vedea că maşinăria lui, construcţia lui, invenţia lui funcţionează exact aşa cum şi-a imaginat el. Plata? Poate să fie sau nu, puţin contează…

Un judecător va dormi liniştit doar dacă va găsi adevărul şi va împărţi dreptatea cum se cuvine, un poliţist, când va prinde infractorul, un soldat, când va apăra ţara de duşmani, un şofer se va simţi el însuşi doar în faţa volanului maşinii. Un conducător de ţară sau un politician va fi fericit când va vedea că cetăţenii lui sunt mulţumiţi de organizarea lui.

Aşa ar trebui să fie la modul ideal, nu? De la asta se porneşte atunci când îţi alegi un drum în viaţă. Aşa a fost la începutul lumii. Acum însă, la sfârşitul ei, ce s-a ales din toate astea? Cine sau ce a dat atât de tare lucrurile peste cap, încât nimeni nu mai ştie ce vrea cu adevărat, pentru ce este făcut, ce îi aduce mulţumirea de sine şi fericirea?

Tinerii vor să devină doctori nu pentru a vindeca oameni şi a simţi acea satisfacţie lăuntrică incomparabilă cu nimic, ci pentru a produce bani, avere cu care pot face aceleaşi lucruri pe care le fac toţi ceilalţi semeni ai lor, luaţi la grămadă, indiferent de meserie.

Oricât ar părea de absurd sau chiar comic, unii oameni vor să ajungă profesori tot pentru bani, fiindcă pur şi simplu nu ştiu ce altceva să aleagă. Ideea pentru care unii aleg să se facă inginer este că această profesie oferă “o perspectiva decentă a vieţii din punct de vedere material”… Adică ai să reuşeşti să faci destui bani ca să cumperi ce vrei. Majoritatea covârşitoare a celor care dau la Facultatea de Drept fac acest lucru pentru salariile din domeniu, la fel şi cu celelalte domenii, cei care doresc să se facă sportivi, poliţişti, soldaţi, şoferi etc. Foarte puţini vor face o meserie pentru că le place cu adevărat, excluzând aproape cu totul perspectiva pecuniară.

Şi aşa se ajunge ca nimeni să nu mai fie mulţumit de viaţa lui şi să aibă impresia tot timpul că îi lipseşte ceva, deşi are bani, condiţii materiale decente şi altele asemenea.

Ei bine, domnule, află că dintre toţi cei pomeniţi de mine, doar unul singur îşi mai respectă în ziua dea zi statutul şi face totul pentru simpla lui plăcere, neglijând aproape complet partea financiară a carierei lui, iar acela este politicianul!… Toate funcţiile pe care le poate accede au nişte indemnizaţii de tot râsul, mai mult simbolice, pentru povara uriaşă pe care o poartă pe umeri, pentru responsabilităţile faţă de poporul care îl alege, pentru munca sisifică pe care o prestează în folosul comunităţii…

De exemplu, un salariu “mare” de primar, cum e cel al Bucureştiului, se situează undeva în jur de 13 000 lei/luna brut, un primar de localitate normală, între 11 000 şi 4 500 lei, în funcţie de numărul de locuitori. Un consilier local primeşte maximum 5% din salariul primarului, deci să zicem aproximativ 500 lei, un preşedinte de Consiliu Judeţean tot cam cât un primar, să zicem 11 500 lei, un consilier judeţean cel mult 900 lei. Să trecem acum la “grei”: parlamentar – cca 13 000 lei brut, ministru – 14 500 lei, secretar de stat – 11 000 lei şi, în sfârşit, El Maximus, bossul boşilor, cel mai mare om din stat, Preşedintele ţării, primeşte nici mai mult nici mai puţin decât 21 540 lei, adică aproximativ 4600 euro, foarte aproape de cât face un şofer de TIR.

Fără nicio glumă, dar pentru banii ăştia, ori îţi trebuie pasiune uriaşă în ce faci, ori nu faci nimic, ori faci tot posibilul să furi… Depinde de “talentul” şi “chemarea” fiecăruia…

Briscan Zara este scriitor şi publicist