Cum a murit?

Asupra mortii poetului Nicoale Labis planeaza un mister si azi greu de dezlegat. Nici dupa sase decenii de la trecerea sa in nefiinta adevarul nu a reusit sa iasa la iveala. Exista mai multe ipoteze, dintre care cea mai veridica pare sa fie aceea ca autorul Luptei cu inertia a fost asasinat de mina Securitatii, la ordinul lui Gheorghe Gheorgiu-Dej si ca insusi Nicolae Ceausescu ar fi fost unul dintre cei care au supravegheat lichidarea sa. Cert este ca, si azi, dosarul sau nu a fost scos la suprafata, din pricina unor ordine venite tot de undeva de sus. Pe lista suspectilor au fost vehiculate si nume de scriitori, precum Mihai Beniuc, Aurel Covaci, Gheorghe Tomozei si Tudor Arghezi. Chiar si asupra lui Mihail Sadoveanu „planau" oaresicare suspiciuni. Desigur, crearea unui mit precum e cel al lui Labis prespune o acumulare de date reale amestecate cu altele sedimentate in imaginarul colectiv. La un moment dat, amestecul de real si fabulos e atit de consistent, incit devine aproape imposibil sa separi adevarul de tusa fantasmagorica. Este greu de crezut ca un scriitor de talia lui Arghezi, animat de un sentiment de gelozie literara, sa fi fost partas la moartea lui Labis. Cit despre Sadoveanu, ce sa mai vorbim? El poate fi considerat parintele spirtual al poetului de la Malini. Aurel Covaci si Tomozei trebuie scosi si ei de pe lista suspectilor. In ceea ce priveste pe Beniuc, nu putem sa punem mina in foc nici pentru vinovatia, nici pentru nevinovatia sa.

Moartea lui Nicolae Labis trebuie privita in contextul politic general. Ecourile revolutiei din Ungaria, inabusita in singe de tancurile sovietice, isi gaseau tot mai multi adepti in cercurile intelectualitatii romanesti. Organele de represiune intrasera in alerta, supraveghind atent orice miscare studenteasca. In toamna  lui 1956 fusesera facute mai multe arestari. Altele erau pregatite sa se desfasoare in anii urmatori. Partidul punea la cale o inscenare prin care sa prinda in capcana pe tinerii rebeli. Se pare ca se pregatea, dupa cum afirma Stela Covaci, colega de clasa si prietena lui Nicolae Labis, un lot Labis, care sa fie trmis la Canal. Rebel din fire, poetul devenise, intr-adevar, un personaj greu de digerat pentru partid. Labis il admira pe Tito, care decretase steagul rosu drept „steagul diavolului", se imbraca numai in negru, in semn de doliu fata de tara ce cazuse in miinile bolsevicilor, si nu se sfia sa recite cu glas tare Doina eminesciana si sa intoneze uneori, la masa, inconjurat de camarazi de betie, Traieasca regele sau alte cintece taxate drept „nocive" de catre comunisti.  O astfel de iesire a avut-o poetul pe 2 decembrie 1956, cind si-a sarbatorit ziua de nastere la Casa Scriitorilor din Bucuresti. La aproximativ o saptamina de la acest eveniment, o „mina nevazuta" l-a impins sub rotile tramvaiului ucigas… „Accidentul" s-a produs pe 10 decembrie, in statia Coltei, la ora 2,30 noaptea.

Au existat mai multi martori.

Redau mai jos procesul-verbal incheiat de sergentul major Gheorghe Aurelian, care isi facea rondul de noapte in zona:

„Astazi 1956 10 decembrie ora 2,40 noi sergentul major Gheorghe Aurelian din DMC fiind de serviciu in postul Bd. Nicolae Balcescu am fost sesizat ca s-a produs un accident de circulatie. Deplasindu-ma la fata locului, am constatat urmatoarele: Udroiu Mihai nascut la 28 decembrie 1928, in comuna Ciunuieni, raionul Horezu, regiunea Pitesti, fiul lui Moise si al Paraschivei, domiciliat in Bucuresti, strada Mihai Eminescu 137, raionul 1 Mai – cind a ajuns la circa 4 metri la capatul refugiului de tramvai, inainte de a opri tramvaiul pe loc, numitul Labis Nicolae, domiciliat in Bucuresti, soseaua Kiseleff 10, raionul Stalin, care se afla sub influienta bauturilor alcoolice a luat tramvaiul din mers, urcindu-se pe la usa din fata remorcii. Aceste usi nu sint actionate de catre incasatori, ci sint manevrate de calatori. Urcindu-se pe scara, neputind  tinindu-se a cazut jos apucindu-l platforma remorcii si scara iar la tipetele publicului tramvaiul a oprit dupa care a fost scos de sub scara si transportat la Spitalul Coltea ramind internat.

Martorii Rotaru Jenica, comuna Reconstructia Feldioara, raionul Stalin, bulletin 040019 si Schwartzman Isac, Bucuresti, Calea Victoriei 47, raion Tudor Vladimirescu, buletin 303 983
Gheorghe Aurelian,
10 decembrie 1956, ora 2,40".

Labis a fost transportat la camera de garda a spitalului Coltea de citiva trecatori.  Dupa ce i-a fost acordat primul ajutor, masina Salvarii l-a dus la Spitalul nr. 9 (unde i s-a pus si diagnosticul: traumatism al coloanei vertebrale, paraplegie), iar de acolo – la Spitalul de Urgenta, unde a fost operat. 

A murit pe 22 decembrie (poate ca nu intimplator sfirsitul regimului comunist e legat de aceasta data!), la orele 2 noaptea. La capatiiul sau se afla sora lui, Margareta. Cu putin timp inainte de-a muri, Labis a rugat-o sa se urce pe scaun si sa imbrace paltonul pe care el i-l cumparase cu banii incasati de pe urma publicarii primului si ultimului sau volum de versuri. Tot atunci el i-a dictat si o telegrama pentru tatal sau: „Tata, trimite-mi trei metri cubi de ozon, ma sufoc…".

Legat de sfirsitul sau, reproduc marturia doamnei Stela Covaci, unul din martorii si victimele acelor vremuri:

"Labis a crezut in comunism pina in 1956, cind a avut loc primul Congres al tinerilor scriitori.  In 1956 incepuse un dezghet pe plan international..  Se formau diverse cercuri, ca si in Ungaria, lumea literara – si nu numai – devenise destul de agitata. Si asa a inceput Labis sa renege tot ce scrisese inainte. Sa nu mai dea doi bani pe poeziile sale angajante. 

In timpul plimbarilor noastre nocturne imi spunea ca se va duce la Malini si va scrie o poezie manifest anticomunista de la un capat la altul. Era hotarit sa se tina de cuvint. Prin astfel de declaratii facute public, Labis ajunsese un poet  incomod, chiar periculos pentru acele vremuri. De aceea, fara sa am probe concrete – probabil dovezi concrete nu mai exista – cred ca Labis nu a murit intr-un accident, ci ca la mijloc a fost o mina criminala. Despre moartea lui au circulat fel de fel de zvonuri. Din relatarea Mioarei Cremene reiese ca, in tramvai, pe urmele lui Labis era un agent al securitatii… In seara aceea Labis s-a dus sa manince o friptura la doamna Candrea. La Casa Scriitorilor. Facuse comanda prin telefon. Plutea in aer un vuiet surd, o framintare generala, o revolta. Labis a baut si apoi s-a dus la Capsa. Unde a dat peste niste necunoscuti, printre care si o femeie, balerina Maria Polevoi, care l-a invitat la ea. Labis si cu aceasta balerina si-au dat intilnire in statie, la Coltea, unde era acel tramvai nenorocit. Sigur pe urmele sale era un agent care s-a urcat in  tramvaiul ce stationa acolo. Tramvaiul deci era in statie. O chestiune bizara: de obicei tramvaiele erau retrase la depou la orele 12 noaptea. In noaptea tragica tramvaiul 13 isi prelungise in mod misterios programul… Femeia il astepta. Labis n-a fost atent cind tramvaiul a oprit… Cineva s-a urcat in tramvai, un barbat. Labis a observat ca tramvaiul incepe sa porneasca. Pe strada era gheata, Labis a dat sa se urce si a ezitat. Maria Polevoi il tragea sa mearga cu ea. Cind a vazut ca Labis s-ar putea sa nu se urce in tramvai, barbatul a dat sa coboare, dar de fapt l-a impins sub roti si a disparut. Balerina Maria Polevoi s-a dus vis-à-vis la Coltea si a chemat niste infirmieri.

Cum a murit? Roata tramvaiului nr. 13 l-a izbit pur si simplu aici in regiunea cervicala si i-a rupt vertebra cu tot cu maduva. Labis a murit de paralizie treptata, care i-a cuprins intii picioarele si apoi a urcat pina cind a ajuns la plamani. Si cind a ajuns la plamini, Labis a inceput sa se sufoce. Cerea mereu ozon… Metri cubi de ozon".