Cum s-a construit Teatrul „Luceafarul” (I)

Era in primavara anului 1977. Devastatorul cutremur din ziua de 4 martie , ora 21.22 , cu intensitate de 7,3 grade pe scara Richter, timp de 55 secunde, provocase Iasilor mari pagube materiale si afectase multe cladiri din strazile  Garii, Lapusneanu, Dimitrov (Bulevardul Independentei), fapt pentru care s-au demolat, lasind locul liber pentru blocuri…  

Cutremurul a subrezit si sala de spectacole a Teatrului de Copii si Papusi, aciuat in cladirea fostului cinematograf Dacia, din curtea Bisericii catolice. Mutat  provizoriu in Casa de Cultura a Tineretului si Studentilor, unde primise vreo doua incaperi si avea acces limitat la sala de spectacole, directoarea teatrului, regizoarea Natalia Danaila, intervenea la autoritatile de resort si la presedintele Consiliului Popular Judetean, Ion Iliescu, solicitind construirea unui nou local. De acord cu propunerea, Ion Iliescu indica vicepresedintelui Nicolae Ibanescu si responsabilului cu investitiile din Consiliu, inginerul Mihai Suhan, sa intocmeasca si documentatia necesara realizarii  teatrului. Ca amplasare se alegea terenul liber "la sud de strada 6 martie", in dreptul cladirii Tribunalului judetean si se inainta  Comitetului de Stat al Planificarii din Bucuresti pentru introducerea obiectivului in planul de lucrari. La jumatatea lui august 1977 se primea raspunsul Comitetului, prin care se comunica faptul ca  s-a aprobat "construirea unei sali de spectacole cu 500 locuri" , amplasata  la sud de strada 6 martie. Totodata se preciza ca "la proiectarea si dimensionarea lucrarii sa se aiba in vedere incadrarea acesteia in indicatorii de plan si in prevederile adresei H 2069". I se prevedea astfel numai 10 milioane lei in loc de 20 milioane, cit se ceruse. Cutremurul avariind multe cladiri si edificii publice din tara (vreo 35000 de locuinte), fondurile, limitate, se aprobau cu zgircenie, avind prioritate locuintele, spitalele, scolile. Desi depasirea clauzelor aprobarii implica riscuri majore, nu s-a renuntat la ideea construirii  teatrului si s-a lansat proiectarea la ICPROM. Sarcina a preluat-o  grupul de tineri arhitecti Victor Tausan, Dan Visan, Dan Andrei si Adrian Popvici. Secondati de initiatoarea lucrarii , cu sugestii si propuneri, autorii au proiectat un locas modern, cu sala poligonala (un hexagon) si cu posibilitati multifunctionale, in maniera celor trei tipuri de teatru: "arena" – cu scena rotunda inconjurata de spectatori; "elisabetan" sau "alee" cu avanscena prelungita in mijlocul salii si spectatorii pe cele doua laturi, cit si "italian" sau clasic cu scena in fata publicului.

In primavara anului 1978, Trustul local de Constructii (T.A.G.C.M) incepea lucrarile, seful punctului de lucru fiind maistrul Mihai Stoleru. Avea experienta bogata, caci mai construise Complexul studentesc Tudor Vladimirescu, blocul "Cina", Liceul pedagogic.

S-a  turnat apoi fundatia, s-a executat structura cladirii, insa, terminindu-se fondurile alocate, lucrarea a intrat in impas financiar (1980). Presedintele Consiliului Judetean era si el mutat si, neexistind sanse sa se aloce alte fonduri, era necesar sa se caute surse locale . Astfel, la propunerea responsabilul  cu investitiile din Consiliului Judetean si cu intelegerea directorului Bancii de Investitii,  Vasile Mocanu, pe parcurs, s-au adunat, cu dramaluiala, vreo cinci milioane, "economii" de la alte lucrari aflate in planul Consiliului, si cam tot pe atitea de la I.G.L.L. Iasi – institutie condusa de inginerul Mihai Dumea – , care avea in executie  blocurile din bulevardul Anastasie Panu.

Dupa vreo opt ani, lucrarea ajunsese aproape la liman, dar, din cauza fondurilor restrinse, peretii erau doar varuiti, lipsind ornamentele si dotarile specifice. Vizitind zidirea, noul presedinte al Consiliului Judetean, Leonard Constantin – solicitat de initiatoarea localului, revoltata de stadiul lucrarii – a fost de acord ca un teatru ce se face "o data la o suta de ani" trebuie sa fie ca un "giuvaier" si a dispus executarea completarilor cerute. Drept consecinta, mai multi proiectanti si-au mutat birourile la teatru, unde prin noiembrie 1987 comandamnetele de lucru se tineau „in iures„, la ele participind constructorii, proiectantii si directorii intreprinderilor din oras chemati sa ajute la realizarea unui local demn de Iasi. Cum proiectantul principal Victor Tausan a fost mutat la constructia Casei Poporului din Bucuresti, lucrarea o coordona acum arhitectul Dan Visan, autorul salii si foaierelor si care nu mai avea somn, lucrind intens impreuna cu colegii. Pretutindeni se manifesta spiritul de echipa, constructorii, proiectantii si artistii lucrind umar la umar. Cind nu erau trimisi prin tara, dupa materiale speciale, artistii pregateau spectacolul inaugural, sub conducerea regizorului Constantin Brehnescu. Inginerul Victor Simionescu si inginera Maria Hosbota, din partea Consiliului judetean, ajutau la rezolvarea problemelor dificile, din cind in cind "dind impuls" incheierii lucrarilor si noul prim-vicepresedinte al Consiliului judetean, Mircea Ionescu, poreclit "Baiazid". Milioanele necesare finisarii si dotarilor lipsind din planul de investitii, le sclipuia de unde mai putea responsabilul cu investitiile al Consiliului, conducerii Trustului cerindu-i-se "sa uite  problema banilor". Directorul, celebrul inginer Marin Gheorghe Nicolae, poreclit "Me. Ghe. Ne" – fiindca vorbea scurt -, era si el obisnuit cu asemenea "cerinte", in anii 1982-1984 trustul executind "pe tacute" Muzeul arheologic Cucuteni (Baiceni) cu uriasa ronda metalica, ascuns in planul Consiliului judetean sub titlul minor: "Amenajari pentru Conservarea Descoperirilor Arheologice de la Cucuteni" . Vizavi de teatru, la citiva zeci de metri, construise, cam la fel, elegantul hotel turistic pentru tineret ("Orizont"), inscris in planul B.T.T. (Biroul de Turism pentru Tineret ) cu numele "Casa de Cultura a Stiintei si Tehnicii pentru tineri" (1987). La inaugurarea Casei, de fapt hotel, a participat si Nicusor Ceausescu, incintat de lucrare. "Me. Ghe. Ne." a obtinut cu ajutorul lui vreo 800 metri patrati travertin si marmura de Ruschita pentru teatru, materiale rezervate Casei Poporului din Bucuresti. Specialist in constructii din beton armat si realizator al unor imobile la Berlin, directorul sprijinise propunerea sefului de santier Mihai Stoleru ca la construirea cupolei sa se realizeze ferme cu zabrele precomprimate, turnate in pozitie verticala, in loc de orizontala, cum erau in proiect – premiera tehnica. Lucrarea, asistata si de profesorul Anatolie Mihul, de la Institutul Politehnic, avea sa fie evidentiata in revista „Constructii" nr. 6, din iunie 1983.    

Marian URMA