5 ianuarie şi un pic, 24 ianuarie fără ceva

În locul unui plan concret, a unei perspective de viitor pentru Moldova, Iaşului i s-a oferit un titlu închipuit, inventat, o formă mutantă de compensaţie simbolică: „Capitală istorică a României”. Atâta mobilizare, legiferare, ceremonie şi scamatorie pentru o foaie de hârtie fără valoare! Dacă iniţiatorii ar fi fost oneşti, se puteau găsi nişte titluri mai sugestive, apropiate de realitate: Capitala istorică a subdezvoltării, Capitala izolată a României, Capitala emigraţiei spre Europa, Capitala regiunii golite de români. Ar fi reflectat problemele prezentului şi mizele viitorului, nu mitologiile trecutului.

24 ianuarie nu e ziua unirii „mici”, ci a unirii începute şi încă neterminate. Între 5 ianuarie, adevărata sărbătoare pentru moldoveni, şi 24 ianuarie, ziua pecetluirii la Bucureşti, timpul a rămas suspendat, nefructificat. 24 ianuarie e un fel de zi a cârtiţei pe Bahlui. Reia, în buclă, probleme fundamentale şi păcate strămoşeşti ce au lovit în fiecare generaţie, vreme de 160 de ani, cu aceleaşi simptome: centralism, tergiversări infinite, promisiuni neonorate, dezinteres total al centrului, amestecate pe plan local cu forme stranii ale sindromului Stockholm.

Indicii, informaţii ori reflecţii ne sunt oferite, în decurs de 160 de ani, de mai multe personalităţi moldovene. Selectez câteva fragmente de o şocantă actualitate, scrise în urmă cu aproape 90 de ani, de Grigore T. Popa – unul dintre cei mai profunzi intelectuali ai cetăţii din perioada interbelică – („Starea trecută şi actuală a Iaşului” -1932).

„Înainte de Independenţă, apăsarea şi venalitatea venea egal peste toată ţara românescă de la Stambul, pe când după Independenţă ea se distribuie inegal peste neamul noastru, venind de la Bucureşti. Şi apăsarea este şi mai rea şi mai aspră când vine de la ai tăi. Interesul guvernanţilor s-a concentrat tot în jurul capitalei, şi restul ţării s-a lăsat în părăsire. De aceia, în timp ce Bucureştii şi Muntenia au început pe încetul a se deprinde cu libertatea şi cu iniţiativa mişcărilor, Moldova şi Iaşii, rămase în lipsuri şi dezinteres mai mare decât sub Turci, au continuat accentuarea caracterului lor oriental. Puterea turcească de la Ţarigrad, de altă dată, s-a continuat până azi mai cruntă şi mai vicleană, sub formă de centralism bucureştean. Neglijenţa paşalelor şi dezinteresul sultanilor erau o nimica toată şînţ comparaţie cu neglijenţa şi dezinteresul celor din centru faţă de periferie”. Vi se pare cunoscut?

Şi pe atunci, una dintre probleme era lipsa de coeziune regională.

„Niciodată, pe niciun act, oricât de important ar fi el, n-am văzut pe Moldoveni uniţi în boc, pentru apărarea dreptăţii lor. Numaidecât s-au găsit argumente de interese generale ale statului care să-i convingă la dezerţiune, sau în tot cazul la o condamnabilă rezistenţă tacită. Chiar acum, când convingerile tuturor sunt aproape făcute că Iaşul a devenit o zdreanţă veche dintr-o purpură frumoasă, chiar acum ieşenii şi Moldovenii nu se simt alături. (…) Toţi moldovenii extraieşeni nu se simt solidari cu Iaşul. Bacăul, Romanul, Tecuciul şi Bârladul sunt mai apropiaţi sufleteşte de Bucureşti decât de Iaşi. În tot cazul, toate oraşele moldovene nu ar face niciodată un sacrificiu la chemarea lui. Şi ne mai mirăm că se trece aşa de uşor peste drepturile Moldovei, şi că îşi bate joc de oi oricine vrea şi cum vrea?”. Recunoaşteţi?

Şi o privire autocritică, necesară.

„…Voi insista asupra tendinţei moldovenilor de a se desrădăcina de ţinutul lor. Nimic mai caracteristic de felul cum evoluează Moldovenii plecaţi din Moldova. Ardelenii de pildă, oricât s-ar găsi ei în Bucureşti sau în vechiul regat, ei se simt întâi Ardeleni şi pe urmă bucureşteni. Moldovenii, din contră, întâi se simt bucureşteni şi pe urmă…iată că sunt moldoveni. În genere asta se chiamă asimilare uşoară şi se face din ea o calitate (…) Moldovenii sunt asimilabili, pe când Ardelenii sunt neasimilabili. Cei dintâi ar avea astfel o mare calitate, pe când cei din urmă ar presimiţi un mare defect din punct de vedere al românismului. Cred că aşa luate lucrurile, sub feţele lor cu margini prea ascuţite, sunt greşite. Menţinerea caracteristicilor bune regionale nu este un defect, ci o conturare de calităţi folositoare dezvoltării întregului (…) Şi dacă e aşa, atunci rapida dezrădăcinare a Moldovenilor nu mai apare ca un merit, ci ca o inferioritate”.

Cu toate diferenţele şi contextul istoric specific, observaţi, totuşi, tiparul? Înţelegeţi sistemul? Trăim suspendaţi între 5 ianuarie şi un pic, expresie a voinţei moldoveneşti de unire, şi un 24 ianuarie neîmplinit, mărturie a nepăsării şi desconsiderării. Am tăiat panglici, am chefuit în fiecare an, uitând proiectul neterminat. Ca să înţelegeţi cât de valorizată e unirea în Bucureşti, căutaţi hotelul Concordia. Dacă-i mai găsiţi ruinele în picioare, printre gunoaie. Deşi au trecut 160 de ani, e încă 24 ianuarie fără ceva.