Admiterea la universităţile din Iaşi, la zi: surprizele şi dezamăgirile de până acum. Record negativ la Farmacie

miercuri, 13 iulie 2022, 01:50
3 MIN
 Admiterea la universităţile din Iaşi, la zi: surprizele şi dezamăgirile de până acum. Record negativ la Farmacie

Avem primele cifre de la toate universităţile din Iaşi cu privire la situaţia înscrierilor în prima parte a perioadei de admitere. Dacă primele rezultate au arătat că anul acesta există un potenţial să fie un număr foarte mare de candidaţi la universităţile ieşene, rezultatele de etapă ridică o serie de semne de întrebare

UPDATE: A doua zi a înscrierilor a adus și un flux ridicat de dosare depuse la UAIC: peste 2.000, numărul total ajungând la 3.345, conform raportărilor universității. Dintre acestea, 272 au fost depuse de către candidații români de pretutindeni la cele 15 facultăți. În mod concret, cele mai multe sunt la Facultatea de Economia și Administrarea Afacerilor – 706, urmată de Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice – 486, Facultatea de Drept – 398 și Facultatea de Informatică – 361. Admiterea la UAIC continuă până vineri, 16 iulie, inclusiv.

TEXT INITIAL: Facultatea de Arhitectură de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) a fost prima care a încheiat admiterea cu o concurenţă record pentru ultimii ani – 2,75 candidaţi / loc, un total de 275 de dosare depuse. Admiterea la TUIASI continuă până la data de 23 iulie, mai puţin la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, unde se încheie pe data de 14 iulie. Până în prezent, la TUIASI există un număr de aproape 1.800 de candidaţi înregistraţi până la închiderea ediţiei, pe platforma universităţii aceştia fiind contabilizaţi individual, nu după numărul de opţiuni făcute pe facultăţi. La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) sunt circa 1.000 de doare depuse în prima zi a admiterii, luni, 11 iulie 2022, o cifră cam la jumătate faţă de primele zile din anii anteriori.

Reprezentanţii universităţii au explicat însă că un număr mare de candidaţi au depus cereri online şi acestea nu au fost contabilizate în raportare, de aici şi diferenţa numerică. Astfel, în prima zi de admitere la UAIC cele mai multe dosare au fost depuse la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA) – 241, urmată de Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice – 176 şi de Facultăţile de Informatică şi Geografie şi Geologie, cu câte 105 dosare. Cele mai puţin dosare sunt la Facultatea de Teologie Romano-Catolică, fiind doar 2 candidaţi la nivelul zilei de luni.

La Medicină, concurenţă record, la Farmacie se anunţă dezastru

Surprizele apar la raportarea de etapă de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (UMF). Anul acesta există condiţii de atingere a concurenţei de 4 candidaţi pe un loc la Facultatea de Medicină Generală. Sunt aproape 700 de dosare validate de comisia de admitere pe 325 de locuri la buget, iar în aşteptare sunt aproape 900 de dosare, care fie sunt incomplete, fie sunt conturi care încă nu au finalizat depunerea propriu-zisă în platformă, fiindcă la UMF înscrierea se face exclusiv online. Medicina Dentară are deja ocupate aproape toate locurile la buget, la fel şi Asistenţa Medicală Generală şi Bioingineria Medicală. Însă cu 5 zile înainte de închiderea admiterii (data limită fiind 17 iulie), la Facultatea de Farmacie, specializarea Farmacie, sunt depuse doar 7 dosare pe 77 de locuri la buget.

Sunt mai mulţi candidaţi la specializarea lansată anul trecut tot la Farmacie – Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic – 11 candidaţi pe 25 de locuri la buget. „Până în acest moment au fost create peste 1.000 de conturi şi depuse peste 600 de dosare, care sunt în lucru. Înscrierile, care se desfăşoară exclusiv on-line (portal admitere), au început pe 1 iunie 2022 şi vor continua până pe 17 iulie. Reamintim că anul acesta concursul de admitere la UMF Iaşi se va desfăşura pe 24 iulie, concomitent cu cel organizat de celelalte universităţi de medicină şi farmacie tradiţionale din ţară”, au transmis reprezentanţii UMF Iaşi. În ceea ce priveşte Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USV), aceasta a început de luni, reprezentanţii instituţiei spunând că a fost depus un număr considerabil de dosare în primele două zile, dar că vor comunica numărul total de dosare depuse la finalul perioadei de admitere, pe 22 iulie.

Comentarii