Amănunte din viața Papei Francisc – un progresist iubit şi popular în întreaga lume

Papa Francisc, în vârstă de 82 de ani, va veni la Iaşi având în spate o vastă experienţă în funcţii bisericeşti, fiind remarcat şi apreciat şi de Papa Ioan Paul al II-lea pe vremea în care acesta era doar cardinal. Schimbarea pe care a adus-o în Biserica Catolică Papa Francisc se vede şi din micile sale gesturi: în 2013 a purtat o discuţie de aproape 90 de minute cu jurnaliştii în avionul său despre cele mai sensibile subiecte ale momentului, a avut relaxarea să glumească pe unele dintre acestea subiecte fără să le ducă în domeniul rizibilului; în 2019 un filmuleţ în care acesta nu îi lasă pe oameni să îi sărute şi inelul când vin să-l salute a devenit viral, plasându-l de partea progresiştilor din Biserică, în timp ce acesta s-a declarat amuzat de amploarea subiectului spunând că a încercat doar să nu existe risc de distribuire de microbi şi îmbolnăvire.

Despre misiunea sa, crezurile sale şi cum a ajuns să fie ales Papă puteţi citi în cele care urmează, materialul fiind pregătit de Episcopia Romano-Catolică din Iaşi, urmând să fie distribuit celor care vin la Iaşi, la întâlnirea cu Papa Francisc. Înainte de a vedea însă de ce Jorge Mario Bergoglio, pe numele său de botez, a ales să devină un om între săraci, care locuieşte într-un apartament modest şi îşi pregăteşte cina singur, „Ziarul de Iaşi” vă readuce în discuţie două dintre momentele cele mai de impact la nivel mondial în care a fost implicat Papa Francisc de la alegerea sa din 2013. Am luat această decizie editorială fiindcă primul papă ne-european din 741, al 266 episcop al Romei, a luat mai multe decizii apreciate în spaţiul public ca fiind pe punctul de a reaşeza pe cale modernităţii Biserica într-un context al unei societăţi din ce în ce mai legate de tehnologie şi modernitate.

1. De departe, însă, cele mai vizibile acţiuni ale Papei Francisc au fost în chestiuni cu privire la diversele războaie care sfâşie lumea. A criticat ţările care produc arme şi le vând în zone de război, i-a criticat pe cei care întreţin conflicte armate. A acuzat ţările că întreţin mizeria războiului într-o vizită în Peninsula Arabică şi a nominalizat conflictele din ţările care au şi cele mai mari restricţii religioase: Yemen, Siria, Irak şi Libia. Însă una dintre cele mai puternice imagini recente cu Papa Francisc datează din aprilie: acesta s-a aplecat, la 82 de ani, şi a sărutat picioarele preşedintelui şi vicepreşedinţilor din Sudanul de Sud, rugându-i să păstreze pacea instituită după un război crunt, lung şi sângeros. A trecut peste protocol spre surprinderea staffului său şi al celor trei sudanezi, care au rămas marcaţi de gestul papei, vizibil afectat emoţional şi fizic de efortul depus, la cei 82 de ani ai săi.

2. „Tendinţele homosexuale nu sunt un păcat” – este una dintre cele mai puternice declaraţii publice ale Suveranului Pontif. Acesta a spus de mai multe ori, pentru prima oară în 2013, că membrii comunităţii LGBT nu trebuie să fie excluşi şi condamnaţi, ci trebuie să le fie deschise uşile către biserică atâta timp cât sunt persoane bune, care îşi doresc asta.

„Dacă cineva este gay şi îl caută pe Dumnezeu şi are bunăvoinţă, cine sunt eu să îl judec? Învăţăturile Bisericii Catolice ne învaţă că astfel de oameni nu trebuie să fie marginalizaţi pentru orientarea lor, ci trebuie integraţi în societate”, a spus Papa.

Acesta a avut primele reacţii publice cu privire la diferitele scandaluri sexuale în care au fost implicaţi preoţii catolici şi i-a îndemnat pe aceştia, pe cei care nu pot să îşi păstreze jurământul celibaţiei depus la intrarea în preoţie, să plece şi să nu mai slujească decât să ducă o viaţă dublă. În cartea tip interviu „Puterea vocaţiei”, Papa Francisc spune şi că cei care intră în preoţie trebuie să fie mai bine evaluaţi astfel încât să îşi poată duce la bun sfârşit misiunea, şi că tendinţele sau orientările homosexuale nu sunt în sine un păcat, dar astfel de fapte sunt.

Mai jos, găsiţi textul promovat de Episcopia Romano-Catolică din Iaşi.

Primul papă din America

Primul papă venit din America este iezuitul argentinian Jorge Mario Bergoglio, de 82 de ani, arhiepiscop de Buenos Aires din 1998. Este o personalitate cunoscută pe întreg continentul şi un păstor simplu şi foarte iubit în această dieceză, pe care a străbătut-o în lung şi în lat, călătorind chiar şi cu metroul şi autobuzele.

„Eu sunt unul de-al lor”

„Oamenii mei sunt săraci, iar eu sunt unul de-al lor”, a spus odată pentru a explica alegerea sa de a locui într-un apartament şi de a-şi pregăti cina singur.

Preoţilor săi le-a vorbit mereu despre milostivire, curaj în apostolat şi uşi deschise pentru toţi. Lucrul cel mai rău care ar putea să se întâmple în Biserică, a explicat el în unele circumstanţe, „este ceea ce Henri de Lubac numeşte mondenitate spirituală”, care înseamnă „să te pui în centru pe tine însuţi”.

Iar când vorbeşte despre dreptatea socială, ne invită să luăm în mână Catehismul, să redescoperim cele zece porunci şi Fericirile. Proiectul lui este simplu: dacă îl urmezi pe Cristos, înţelegi că „a călca în picioare demnitatea unei persoane este un păcat grav”.

În pofida caracterului său reţinut, a devenit un punct de referinţă pentru luările de poziţie în timpul crizei economice care a afectat ţara sa în 2001.

Istoria unei vocaţii

S-a născut pe 17 decembrie 1936 în capitala argentiniană, fiu al unor emigranţi piemontezi: tatăl său, Mario, a fost contabil, pe când mama sa, Regina Sivori, se ocupa de casă şi de educaţia celor cinci copii. A obţinut diploma de licenţă ca tehnician chimist, apoi a ales calea preoţiei, intrând în seminarul diecezan. Pe 11 martie 1958, a intrat în noviciat în Societatea lui Isus (Ordinul Iezuit). Şi-a completat studiile umaniste în Chile, iar în 1963, după ce s-a întors în Argentina, şi-a dat licenţa în filosofie la Colegiul San José din San Miguel. Între 1964 şi 1965 a fost profesor de literatură şi psihologie la Colegiul Inmaculada din Santa Fé şi în 1966 a predat aceleaşi discipline la Colegiul del Salvador din Buenos Aires. Din 1967 până în 1970 a studiat teologia şi a susţinut licenţa tot la Colegiul San José.

Preot, profesor, iezuit

Pe 13 decembrie 1969, a fost hirotonit preot de către arhiepiscopul Ramón José Castellano. A continuat pregătirea între anii 1970 şi 1971 în Spania, iar pe 22 aprilie 1973, a făcut profesiunea solemnă la iezuiţi. Revenit în Argentina, a fost maestru de novici în San Miguel, profesor la facultatea de teologie, consilier al Provinciei Societăţii lui Isus şi rector la Colegiu. Pe 31 iulie 1973, a fost numit provincial al iezuiţilor din Argentina. Şase ani mai târziu, şi-a reluat munca în domeniul universitar, iar între 1980 şi 1986, a fost din nou rector la Colegiul San José, pe lângă munca de paroh în San Miguel. În martie 1986 a mers în Germania să îşi termine teza de doctorat; apoi, superiorii l-au trimis la Colegiul del Salvador din Buenos Aires şi ulterior la biserica iezuiţilor din oraşul Cordoba, ca director spiritual şi confesor.

Motto de episcop: „Iertând şi alegând”

Cardinalul Quarracino, arhiepiscop de Buenos Aires, îl avea în vedere drept colaborator apropiat. Astfel, pe 20 mai 1992 Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop titular de Auca şi auxiliar de Buenos Aires. Pe 27 iunie, a fost consacrat episcop în catedrală, chiar de către cardinal. Ca motto a ales Miserando atque eligendo, „Iertând şi alegând”, iar pe blazonul episcopal a aşezat sigla IHS, simbolul Societăţii lui Isus. A fost numit imediat vicar episcopal al zonei Flores, iar pe 21 decembrie 1993, a devenit vicar general al arhidiecezei.

Arhiepiscop de Buenos Aires

Astfel, nu a fost nicio noutate atunci când, pe 3 iunie 1997, a fost numit arhiepiscop coadiutor de Buenos Aires. După doar nouă luni, la moartea cardinalului Quarracino, a devenit succesorul său ca arhiepiscop, Primat al Argentinei, mare cancelar al Universităţii Catolice şi ordinarius pentru credincioşii de rit oriental care locuiau în Argentina şi nu aveau episcop de rit propriu.

Ioan Paul al II-lea îl creează cardinal

În Consistoriul din 21 februarie 2001, Papa Ioan Paul al II-lea l-a creat cardinal. Cu această ocazie, i-a invitat pe credincioşii din Argentina să nu meargă la Roma pentru ceremonia primirii beretei de cardinal, ci să doneze banii de călătorie săracilor. În octombrie 2001, a fost numit relator general pentru cea de-a zecea adunare generală ordinară a Sinodului episcopilor, dedicată slujirii episcopale. Între timp, în America Latină, persoana sa devenea tot mai populară. În 2002, a refuzat numirea ca preşedinte al Conferinţei episcopale argentiniene, dar în 2005 a fost ales şi apoi reconfirmat pentru încă trei ani, în 2008. Între timp, în aprilie 2005, a participat la conclavul în care a fost ales papă Benedict al XVI-lea.

Comuniune şi evanghelizare

Ca arhiepiscop de Buenos Aires – dieceză cu peste trei milioane de locuitori – a realizat un proiect misionar centrat pe comuniune şi evanghelizare. Planul avea patru obiective principale: comunităţi deschise şi fraterne; laici informaţi, cu roluri de conducere; evanghelizare adresată tuturor locuitorilor oraşului; asistenţă oferită săracilor şi bolnavilor. I-a invitat pe preoţi şi laici să conlucreze. În septembrie 2009, a lansat la nivel naţional campania de solidaritate pentru bicentenarul independenţei Argentinei: două sute de opere de caritate de realizat până în 2016.

Până la alegerea sa ca papă, a fost membru în Curia Romană în următoarele oficii: Congregaţia pentru cultul divin şi disciplina sacramentelor; Congregaţia pentru cler, Congregaţia pentru institutele de viaţă consacrată şi societăţile de viaţă apostolică, Consiliul pontifical pentru familie şi Comisia pontificală pentru America Latină.

Urmaş al Sfântului Petru

A fost ales suveran pontif al Bisericii Catolice pe 13 martie 2013. În şase ani de pontificat, a făcut 27 de călătorii apostolice în 40 de ţări. A convocat trei sinoade (despre familie şi tineri) şi o întâlnire sinodală pe tema protecţiei minorilor. A scris două scrisori enciclice: Lumen Fidei („Lumina credinţei”, 2013) – despre credinţă; Laudato Si’ („Fii lăudat”, 2015) – despre grija faţă de Pământ, casa noastră comună; patru exortaţii apostolice: Evangelii gaudium („Bucuria Evangheliei”, 2014) – despre vestirea evangheliei în lumea actuală; Amoris laetitia („Bucuria iubirii”, 2017) – despre iubirea în familie; Gaudete et exsultate („Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie”, 2018) – despre chemarea la sfinţenie în lumea contemporană; Vive Cristo, esperanza nuestra („Cristos, speranţa noastră, este viu”, 2019), despre tineri, credinţă şi discernământ vocaţional.

Papa Francisc şi România

În noiembrie 2017, Papa Francisc a acceptat propunerea de a fi numit membru de onoare al Academiei Române. A semnat decretul cu privire la martiriul Monseniorului Vladimir Ghika, beatificat în 2013; cu privire la martiriul episcopului Anton Durcovici, beatificat în 2014; cu privire la virtuţile eroice ale tinerei laice Veronica Antal, beatificată în 2018; cu privire la martiriul celor şapte episcopi greco-catolici – Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu – care urmează să fie beatificaţi pe 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj. În noiembrie 2018, i-a primit pe episcopii romano-catolici şi greco-catolici români la Vatican, în cadrul vizitei ad limina Apostolorum.