Ce-am făcut noi saşii în ultimii 100 de ani?
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 16.04.2021

Ce-am făcut noi saşii în ultimii 100 de ani?

GALERIE
michael astner
  • michael astner
- +

S-o luăm de la început, în principal de-a lungul firului familiei mele.

În 1917, am luptat în Primul Război Mondial în armata austro-ungară, de ex. prin bunicul meu din partea mamei, pe atunci János (în loc de Johann) Weber.

În 1918, am preferat unirea cu necunoscutul (Regatul României) în dauna rămânerii alături de unguri, în bună măsură şi din cauza agresivei politici de maghiarizare a Budapestei începând cu 1867.

În 1929, acelaşi bunic (de-acum Ioan Weber în acte...) a câştigat alegerile pentru primăria din Amnaş.

În 1942, în data de 19 noiembrie, fratele mamei (de-un leat cu Regele Mihai), soldat în Armata Regală Română, a fost dat dispărut undeva prin URSS - a fost data începerii contraofensivei Armatei Roşii la Stalingrad.

În 1943, Antonescu a semnat o convenţie cu Hitler, în urma căreia saşii (şi şvabii) erau practic obligaţi să se-nroleze în Wehrmacht sau în SS (drept e că destui au fugit anterior la nemţi, preferând armata germană celei române...). Avea să fie prima „sămânţă” pentru destrămarea ulterioară a comunităţilor săseşti: un frate de-al tatălui meu a ajuns astfel în Germania, a supravieţuit războiului şi acolo a rămas.

În ianuarie 1945, au fost deportaţi atât mama, cât şi tata, alături de alţi vreo 30.000 de saşi şi duşi la „muncă de reconstrucţie” în URSS.

În martie 1945, cu ocazia reformei agrare, bunicul din partea mamei a fost împroprietărit cu propriul pământ, pesemne graţie faptului că fiul său a căzut pe front ca soldat în Armata Română - bunicii au şi primit câte-o legitimaţie de „tată de erou” resp. „mamă de erou” care le oferea niscaiva gratuităţi pe CFR. Până la urmă tot i-a fost luat şi lui pământul şi dat unui aşa-numit colonist. Coloniştii erau români din sat ori din satele vecine. Colonistul „nostru” (din Bogatu, parcă) a fost de treabă: nu s-a mutat în casa bunicilor, iar bunicii (ş)i-au lucrat pământul pentru jumătate din recoltă. Asta până la reprimirea a acestuia - temporară, până la colectivizare.

În octombrie 1945, mama a ajuns acasă cu primul transport de bolnavi /inapţi de muncă - şi singurul trimis în ţară: celălalte transporturi aveau să meargă în estul Germaniei (controlat de ruşi), reprezentând a doua sămânţă de destrămare.

În 1947, tata a fost declarat fruntaş în muncă la o uzină de armament din Krivoi Rog şi fotografiat pentru asta, iar în octombrie 1949 s-a întors şi el din deportare - nu doar cu valiza cu care plecase, ci cu încă două („Trebuia să-mi cheltui banii câştigaţi!”). Alţii, mulţi, n-au avut norocul său şi destui nici măcar nu s-au mai întors.

Tot în 1949 (din iunie???, conform livretului militar) a fost încorporat în armată cu specificarea „bun de muncă”. Deci, după 4 ani jumate de muncă-n URSS, a urmat încă un an jumate de muncă-n ţară (a fost lăsat la vatră în iunie1951).

Din 1951, tata a lucrat timp de 25 de ani ca morar la Apoldu de Sus.

În 1953, s-au căsătorit părinţii mei.

În 1976, ai mei s-au mutat înapoi la Amnaş, iar eu am terminat generala la Sibiu, pentru că la Amnaş se făcea rusă şi nu engleză.

Între 1976 şi 1980, am făcut Liceul Brukenthal - şi atunci a început (pentru mine, cel puţin) destrămarea propriu-zisă: nu trecea an în care să nu emigreze măcar un coleg de clasă în RFG!

Pe la începutul anilor 1980, un frate de-a lu’ tata a fost primul din familie care a plecat în vizită şi nu s-a mai întors. După ceva ani de aşteptare (formulare mici, formularele mari...), l-a urmat şi familia.

Tata n-a avut nicicând de gând să emigreze în Germania, dar n-a mai apucat nici măcar revoluţia - a murit în aprilie 1989.

În 1990, au emigrat surorile mele cu familiile lor. Şi mulţi, mulţi alţii.

În octombrie 1993, a emigrat mama. În decembrie, am plecat şi eu - nu ca etnic german, ci ca... soţ „român” al unei săsoaice emigrată cu familia din Codlea taman în timpul revoltei de la Braşov.

Amnaşul s-a golit de saşi. Iniţial, românii s-au cam bucurat. Acum le cam pare rău.

În 2000, eu m-am întors, iar în 2003 m-am repatriat oficial - da, repatriat: plecasem cu paşaport din ăla de „plecare definitivă”.

Mai sunt şi alţi saşi care s-au întors, dar puţini.

În 1941, din 1882 de locuitori ai Amnaşului, 1528 erau saşi. În 1992, mai rămăseseră 154 de saşi. Azi nici nu ştiu dacă mai sunt zece saşi între cei ca. 250 de locuitori ai Amnaşului.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Semnele alegerilor anticipate, în Republica Moldova

Radu POPESCU

Semnele alegerilor anticipate, în Republica Moldova

Dacă trăieşti în Republica Moldova şi afli că brusc se înfiinţează noi partide politice, atunci aceasta înseamnă - cu siguranţă - că ţara se pregăteşte de alegeri anticipate, chiar dacă nu toţi jucătorii politici ai momentului şi-o asumă. 

Filmuletul zilei

opinii

Un cuplu problematic

Alexandru CĂLINESCU

Un cuplu problematic

Acest delir aminteşte de campaniile frecvente în regimurile totalitare, când indezirabilii erau striviţi sub avalanşa de acuzaţii extrem de grave, ce puteau atrage condamnarea la moarte. Acum avem de-a face cu un exemplu de terorism intelectual, a cărui malignitate nu trebuie însă subestimată.

Goana după imagine şi relaţia cu spaţiul public

George PLEȘU

Goana după imagine şi relaţia cu spaţiul public

Acoperită de tăcerea asurzitoare a celei mai mari părţi din mediul universitar şi academic ieşean, agenda personală a managerului Ateneului a ajuns să ţină loc de politici culturale la Iaşi. Cu un primar aflat - la propriu - într-o permanentă goană după imagine, oportunitatea de a mai poza în faţa unui bust s-a dovedit o tentaţie irezistibilă. 

Cui prodest?

Nicolae CREŢU

Cui prodest?

Deşi eram hotărât să nu mai scriu decât poate cândva fi să se termine odată cu ea, pe o temă atât de bătătorită şi deprimantă, gândul iniţial fusese (dar nu neapărat ca titlu): cui prodest… pandemia? 

pulspulspuls

Informaţii bombă din negocierile secrete şi dure Cozet-Chirică!

Informaţii bombă din negocierile secrete şi dure Cozet-Chirică!

Să rezolvăm mai întâi, vineri fiind şi aşteptând cu toţii uichendul, o chestiune administrativă peste care s-a trecut fără nicio observaţie săptămâna asta, fie ea laudativă sau critică. 

Caricatura zilei

Mita-n mască

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.