Cine este Papa Francis? “Totul este, ca atare, o mângâiere a lui Dumnezeu”

vineri, 31 mai 2019, 08:29
4 MIN
 Cine este Papa Francis? “Totul este, ca atare, o mângâiere a lui Dumnezeu”

Papa Francisc, pe numele său Jorge Mario Bergoglio, s-a născut în Argentina, la 17 decembrie 1936, într-o familie de emigranţi italieni. Este unul dintre cei cinci copii ai unui muncitor de cale ferată italian. La 13 martie 2013 a fost ales papă al Bisericii Catolice, fiind primul papă originar de pe continentul american. Papa Francis şi-a luat numele de la Sfântul Francisc de Assisi, un preot italian născut în secolul al XII-lea, adesea amintit ca sfânt patron al animalelor, scrie hotnews.ro.
 

Suveranul Pontif este al doilea papă care face o vizită în România, la 20 de ani de la vizita Papei Ioan Paul al Doilea. În cei şase ani de când este în fruntea Bisericii Catolice, Papa Francisc s-a remarcat prin poziţiile sale asupra unor teme precum sărăcia, încălzirea globală sau refugiaţii. ”O persoană care se gândeşte doar la construirea de ziduri, oriunde ar fi, şi nu la construirea de poduri nu este creştină. Nu aşa scrie în Evanghelie”, spune Papa Francisc. Pentru asta Suveranul Pontif şi-a propus să transforme imaginea conservatoare a Bisericii Catolice. În presa internaţională este descris ca un papă modest, un om simplu care vrea să transmită oamenilor că este deschis spre toate categoriile sociale şi spre toate celelalte religii, arată hotnews.ro. 

Papa Francisc, un ecologist convins

Una dintre temele despre care Papa Francisc vorbeşte des este schimbarea climatică. ”Semnele de astăzi nu sunt bune”, spune Papa Francisc referindu-se la creşterea emisiilor de dioxid de carbon din atmosferă. "Trebuie să acţionăm decisiv pentru a pune capăt tuturor emisiilor de gaze cu efect de seră cel mai târziu până la jumătatea secolului şi să facem chiar mai mult decât atât", a spus recent Papa Francisc. 

În primii ani, Papa a acuzat de mai multe ori lăcomia şi egoismul uman pentru distrugerea planetei. Papa a cerut ţărilor bogate ale lumii să facă schimbări în consumul de energie pentru a evita distrugerea fără precedent a ecosistemului, potrivit hotnews.ro. 

Într-o enciclică legată de ecologie, Papa Francisc a spus că schimbările climatice sunt reale şi au loc din cauza activităţii umane. În opinia sa, rezolvarea schimbărilor climatice înseamnă de fapt protejarea planetei şi a persoanelor vulnerabile.  "Întregul univers materialul vorbeşte de dragostea lui Dumnezeu, de afecţiunea lui fără limite pentru noi. Solul, apa, munţii – totul este, ca atare, o mângâiere a lui Dumnezeu", consideră Papa Francisc.

Suveranul Pontif vrea o biserică pentru săraci

În privinţa sărăciei, Papa Francisc a afirmat încă de la început că îşi doreşte o biserică săracă, pentru săraci. De aceea, de câte ori are ocazia primeşte sute de oameni fără locuinţă şi săraci din Roma la liturghia din Basilica Sf. Petru. Anul acesta, de Ziua Mondială a Săracilor, Papa Francisc i-a îndemnat pe cei prezenţi să audă „strigătul celor săraci ". 

"Este strigătul celor în vârstă, alungaţi şi abandonaţi pentru ei înşişi, a spus el, este strigătul tuturor celor care se confruntă cu furtunile vieţii fără prezenţa unui prieten. Este strigătul tuturor celor forţaţi să-şi părăsească casele şi pământul natal pentru un viitor incert. Este strigătul tuturor popoarelor, lipsite chiar de marile resurse naturale de care dispun", a spus Papa Francisc. 

Anul acesta, la una din întâlnirile cu liderii lumii Papa le-a cerut să eradicheze sărăcia. "Este paradoxal faptul că o bună parte din cei peste 820 de milioane de persoane care suferă de foame şi malnutriţie din lume trăiesc în zonele rurale, care sunt dedicate producţiei alimentare", a spus el. 

În privinţa refugiaţilor, Papa Francisc are o politică foarte clară de acceptare şi ajutor al celor care caută o viaţă mai bună. El a donat 500.000 de dolari pentru asistenţa refugiaţilor de la graniţa cu Mexicul, acolo unde Statele Unite construiesc un zid. În discursurile sale, papa a vorbit de multe ori împotriva guvernelor care construiesc ziduri împotriva migranţilor, spunând că trebuie să le arătăm compasiune refugiaţilor. 

Gesturi care i-au atras simpatia planetei

Papa Francisc a fost subiectul a zeci de ştiri din întreaga lume după ce a spălat şi sărutat picioarele a 12 persoane bolnave de SIDA care se aflau într-un în spital. Dar şi mai mare a fost admiraţia pentru Papa Francisc atunci când a sărutat picioarele a 12 deţinuţi de drept comun în închisoare şi a unor lideri din Sudan pentru a pune capăt suferinţei care are loc din cauză că opoziţia şi puterea nu se înţeleg, în ciuda unui acord de pace pentru oprirea războiului civil.

Papa Francisc nu s-a sfiit să abordeze şi teme mai puţin confortatibile pentru Biserica Catolică, precum este tema abuzurilor sexuale înfăptuite de preoţi asupra copiilor şi asupra femeilor. El a declarat toleranţă zero faţă de astfel de fapte, iar anul acesta a organizat un summit istoric la Vatican, având ca temă agresiunile sexuale săvârşite de prelaţii Bisericii catolice. La acest summit au participat preşedinţii a 114 conferinţe episcopale, lideri ai bisericilor răsăritene şi ai unor congregaţii religioase. Papa Francisc le-a spus că trebuie luate măsuri concrete. 

"Poporul lui Dumnezeu ne priveşte şi aşteaptă de la noi nu numai condamnări simple şi evidente, ci şi pregătirea unor măsuri concrete şi eficace", a declarat suveranul pontif, care vrea să-i convingă pe înalţii prelaţi ai bisericii catolice de faptul că au o responsabilitate la nivel personal în ceea ce priveşte prevenirea agresiunilor sexuale asupra minorilor.

Citiţi materialul integral pe hotnews.ro

 

Comentarii