De Sănătate

Punem punctul pe știi

Consultaţii gratuite pentru refugiaţi în cabinetele medicilor de familie ieşeni

miercuri, 02 martie 2022, 02:50
1 MIN
 Consultaţii gratuite pentru refugiaţi în cabinetele medicilor de familie ieşeni

Colegiul Medicilor Iaşi împreună cu Societatea Naţională de Medicină de Familie, filiala Iaşi au demarat un proiect prin care vor oferi refugiaţilor ucraineni consultaţii medicale în cabinetele de medicină de familie şi în centrele de permanenţă, în regim de voluntariat. 

„Războiul din Ucraina a determinat un val de refugiaţi în România, iar situaţia dramatică a acestora ne îndeamnă să fim solidari şi să îi ajutăm, în măsura în care putem. Am demarat acest proiect care să vină în sprijinul nevoilor medicale ale refugiaţilor”, au precizat reprezentanţii Colegiului Medicilor.

Astfel, lista cabinetelor şi a centrelor de permamenţă ale medicilor de familie disponibili pentru aceste servicii este publicată pe site-ul Colegiului Medicilor Iaşi, https://colegiulmediciloriasi.ro/, şi va fi actualizată pe măsură ce se vor înscrie alţi medici. Momentan, sunt 20 de medici care s-au înscris să ofere astfel de consultaţii pentru refugiaţi. Aceştia au cabinetele în Drăguşeni, Rediu, Bivolari, Târgu Frumos, Vlădeni, Gropniţa, Mironeasa, Mogoşeşti Siret, Andrieşeni şi în Iaşi. 

 

 

Comentarii