De Sănătate

Punem punctul pe știi

De ce cumpărăm cu prețuri diferite medicamente realizate după aceeași formulă

miercuri, 23 februarie 2022, 11:10
4 MIN
 De ce cumpărăm cu prețuri diferite medicamente realizate după aceeași formulă

Se întâmplă frecvent ca, atunci când vi se recomandă un tratament, medicul dumneavoastră curant să vă ofere cel puțin două opțiuni pentru același tip de medicament. Practic, este vorba despre medicamentul original dar și de alte medicamente, numite generice, care au exact aceeași substanță activă de bază. Pentru noi, în calitate de beneficiari, cel mai la îndemână ne este să cuantificăm diferența dintre două medicamente în preț. Întotdeauna medicamentele generice vor fi mai ieftine, uneori cu până la 90%, decât medicamentul original.

Dar, până la urmă ce sunt medicamentele inovative? Acest tip de medicamente sunt cele care introduc în aria terapeutică o substanță activă nouă: un compus cu o structură nouă și un mecanism nou de acțiune pentru tratarea unei boli.

”Medicamentele originale, inovative, sunt rezultatul unui proces lung de dezvoltare, care implică multe etape și investiții, motiv pentru care compania farmaceutică care-l produce beneficiază de o protecție garantată prin brevet, valabilă în medie 12 ani, timp în care nimeni de pe piața de medicamente nu îl poate reproduce. Este o modalitate de a proteja producătorul care a investit foarte mult în cercetare și studii care pot dura 10-12 ani. Pentru a-și putea recupera investiția, medicamentul original va avea un preț mai mare și, așa cum am mai precizat, nu va putea fi reprodus în următorii 10-12 ani. În urma expirării brevetului unui medicament inovativ, orice altă companie farmaceutică poate să îl producă atâta timp cât păstrează formula substanței activă nemodificată, transformându-l astfel într-un medicament generic”, a explicat Conf. Dr. Gabriela Tătărîngă, farmacist primar, Președinte al Colegiului Farmaciștilor din Iași.

Întrucât multe dintre studiile efectuate pentru dezvoltarea medicamentului de referință nu mai sunt necesare, medicamentele generice au costuri cu 20% până la 90% mai reduse decât costul medicamentului de referință.

Așadar, prima și cea mai importantă diferență este aceea că dezvoltarea unui medicament generic nu mai implică aceleași costuri de cercetare, ceea ce permite comercializarea la un preț considerabil mai mic.

Medicamentele generice păstrează, obligatoriu, aceeași substanță activă, cu aceeași concentrație, însă pot înlocui excipienți din formula medicamentului inovativ, adică acele substanțe ajutătoare, fără efect terapeutic, al căror rol principal este de a completa formula medicamentului. Aceștia nu influențează acțiunea medicamentului, dar ajută, spre exemplu, ca medicamentul respectiv să nu se sfărâme sau facilitează o absorbție mai bună a substanței active în organism.

Folosirea altor excipienți poate schimba forma, culoarea sau gustul unui medicament generic, însă, în mod normal, nu ar trebui să aibă niciun impact asupra efectului terapeutic, întrucât acesta este influențat strict de substanța activă, care rămâne neschimbată.

”Sigur, pot fi rezultate foarte bune și cu medicamente generice. Pe lângă prețul mult mai mic decât cel al originalului, lucru care reprezintă o alternativă extrem de importantă pentru mulți pacienți, medicamentele generice reprezintă o alternativă viabilă în tratamentul multor boli. Dar, nu pot să nu subliniez faptul că există diferențe chiar și între medicamentele generice și acestea țin de acuratețea de fabricare a medicamentului respectiv”, a mai adăugat Conf Dr. Gabriela Tătărângă.

Pentru că, de multe ori, utilizarea altor excipienți, poate fi un avantaj: excipienți mai buni, care poate nici nu existau în urmă cu 15 ani, când a apărut medicamentul inovativ, pot fi utilizați în crearea medicamentelor generice, aducând astfel o serie de beneficii pentru pacienți, cum ar fi o mai bună absorbție a substanței active sau un mod de administrare mai facil.

Cu toate acestea, medicii practicieni sunt de părere că medicamentul de referință, cel apărut inițial pe piața farmaceutică, reprezintă în continuare o opțiune importantă de tratament pentru că are în spate ani mulți de cercetare și de etape de studiu riguros respectate.

Spre deosebire de medicamentele inovative, medicamentele generice dau acces pacienților la o paletă terapeutică mai largă. Astfel, pentru un singur medicament inovativ pot exista până la 12 variante generice, care au aceeași substanță activă și, teoretic, același efect terapeutic.

”Aș vrea doar să mai precizez că deși aceste medicamente au aceeași substanță și aceeași concentrație efectul poate fi diferit de la o persoană la alta. Și aceasta pentru că fiecare organism este unic în felul lui și reacționează diferit la același tratament. De aceea trebuie ținută legătura cu medicul curant sau cu farmacistul, poate este nevoie de modificări, pentru a putea obține efectul așteptat de la tratamentul administrat”, a precizat Conf. Dr. Gabriela Tătărângă.

20 de noi medicamente inovative incluse anul acesta pe lista medicamentelor compensate

Începând cu data de 1 martie 2022, 8 noi molecule (medicamente) vor putea fi prescrise pacienților cu afecțiuni din ariile terapeutice: oncologie – 3 molecule, boli rare – 2 molecule, boli pulmonare cronice – 1 moleculă, neurologie – 1 moleculă, boli digestive – 1 moleculă.

Acestea se adaugă altor 12 molecule care au fost deja introduse, începând cu 1 februarie, în  tratamentul pacienților cu afecțiuni neurologice, afecțiuni oncologice (leucemii și limfoame), muscoviscidoză, hipertensiune arterială, afecțiuni pulmonare cronice, hemofilie și talasemie, boli rare, hepatite cronice, Parkinson, psoriazis cronic sever, poliartrită reumatoidă.

De aceste medicamente beneficiază persoanele asigurate, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

”Aceste medicamente sunt destinate pacienților cu o evoluție a bolii dificil de controlat, iar în unele cazuri reprezintă ultima sau singura soluție terapeutică”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Comentarii