Diva politică ce a întărâtat doi primari. O zâzanie spumoasă la Schitu Duca

sâmbătă, 20 martie 2021, 03:03
4 MIN
 Diva politică ce a întărâtat doi primari. O zâzanie spumoasă la Schitu Duca

Schitu Duca este una dintre comunele ieşene care au schimbat în mod surprinzător şi radical culoarea politică a administraţiei locale, după alegerile din septembrie 2020. Fief social-democrat recunoscut de mai bine de 20 de ani, Schitu Duca a arborat steagul galben cu săgeată cu 6 luni în urmă. Cine mai credea că veşnicul şi influentul primar PSD Mihai Mihalache, poreclit în sat "Mistreţul", probabil nu fără legătură cu pădurile seculare din jurul comunei, va putea pierde alegerile vreodată? Şi tocmai în faţa unui tânăr, Grigore Corciovă, de la PNL… Dar, cum vom vedea, fostul primar încă nu s-a dat bătut de tot! La mijloc, o foarte frumoasă domnişoară, membră de partid, angajată recent consilier acolo, pe o leafă cu 5 în faţă. “Recomandată de Alexe”, acuză fostul. “Ştie două limbi la perfecţie”, se apără actualul.

 

„Mi-am depus dosarul pentru postul de consilier al primarului”, ne-a spus Mihai Mihalache, subliniind că are 30 de ani vechime în administraţia publică, dintre care 16 ca primar, iar 14, în calitate de consilier local. Dar primarul a preferat „o tânără domnişoară recomandată de Costel Alexe”, a adăugat fostul primar, acum consilier în legislativul local al comunei. Primarul în funcţie ne-a spus că a decis să opteze pentru Evelina Ioana Ursachi, o proaspătă absolventă de Drept, pentru că "vorbeşte foarte bine engleza şi germana", limbi, se pare, foarte utile la Schitu Duca. Totodată, ea se va ocupa de proiectele pe care administraţia comunei intenţionează să le realizeze cu finanţare europeană. Însă Mihai Mihalache susţine că nu ar fi prea multe de făcut, pentru că Schitu Duca se află în Zona Metropolitană şi intenţiile locale în acest sens trebuie armonizate cu proiectele de anvergură de la Iaşi. De exemplu, extinderea reţelei de apă.

Aici însă îl contrazice Vasilica Cârlescu, consilier USR-PLUS, care ne-a spus că proiectul uriaş al Apavital care urmează să fie pus în practică la nivelul judeţului până la finalul anului 2023 va acoperi doar două din cele opt sate ale comunei. Pentru celelalte şase va fi nevoie de un alt proiect, realizabil de asemenea pe fonduri europene. Primarul Corciovă are o proiecţie care estimează acest proiect la 43 de milioane de lei.

Leafă de navetist conştiincios: 5.243 lei/lună

Am încercat să luăm legătura cu tânăra consilieră în care îşi pune speranţele actualul primar, dar nu am primit niciun răspuns la mesaje. Am fi vrut să ştim ce a făcut de o lună şi jumătate, de când a fost angajată pe un salariu brut de 5.243 de lei, potrivit organigramei şi statului de funcţii ale Primăriei Schitu Duca, şi ce proiecte are în vedere pentru perioada următoare, după ce va fi votat bugetul comunei. Potrivit art. 544-548 din Codul administrativ, primarul unei comune poate să aibă 2 consilieri, în comparaţie cu primarul municipiului reşedinţă şi cu preşedintele CJ, care pot să aibă câte 6 consilieri. Primarul este cel care desemnează sau eliberează din funcţie membrii cabinetului propriu, mai precizează actul normativ, care nu menţionează nicio formă obligatorie de selecţie, aptitudini profesionale sau studii absolvite.

Despre consiliera primarului Grigore Corciovă nu am reuşit să aflăm decât că, la alegerile locale trecute, a făcut parte din Biroul electoral de circumscripţie electorală comunală nr. 90 Ţigănaşi din partea PMP. La Iaşi, PMP este aliatul liberalilor atât în Consiliul Judeţean, unde preşedinte e Costel Alexe, cât şi în Consiliul Local, unde însă cele două partide nu deţin majoritatea. Primarul Corciovă ne-a asigurat însă că tânăra lui consilieră face zilnic naveta de la Iaşi la Primăria din Schitu Duca, aproximativ 50 km dus-întors.

Servicii juridice atribuite pe lângă SEAP

Mihalache susţine că, pentru a fi consilierul primarului unei comune, persoana respectivă trebuie „să cunoască legile fondului funciar măcar în proporţie de 50-60 la sută, să cunoască comuna şi de ce proiecte are nevoie”. O simplă privire pe portalul instanţelor de judecată arată că Primăria Schitu Duca apare în zeci de procese în domeniul fondului funciar. Acesta a fost motivul pentru care consilierii au aprobat astă-toamnă angajarea de servicii juridice la preţul de 4.000 de lei pe lună. Contractul a fost încheiat „cu un tânăr avocat din Podu Roş, fără experienţă şi fără concurs”, după cum l-a descris fostul primar. Contractul pare să fi fost atribuit prin încredinţare directă, pentru că procedura nu apare pe platforma electronică de achiziţii publice. „Nu m-am ocupat eu de încheierea contractului”, ne-a spus primarul.

Greaua moştenire şi marile speranţe

Schitu Duca se prezintă ca o comună foarte slab dezvoltată după epoca Mihalache. În Programul Naţional de Dezvoltare Locală apare cu un singur proiect, cu o finanţare de 8,65 de milioane de lei destinaţi modernizării unor drumuri comunale.

Dacă şcolile au fost renovate, o sală de sport, proiect aflat în licitaţie la Compania Naţională de Investiţii, mai are nevoie de încă 3,3 milioane de lei pentru amenajarea terenului unde urmează să fie amplasată. Nici fostul preşedinte al CJ, Maricel Popa, nu a fost de acord să acorde aceşti bani comunei pe finalul mandatului lui Mihalache şi rămâne de văzut dacă actualul preşedinte ale CJ va suplini bugetul pe care se bazează anul acesta primarul Corciovă.

Când l-am vizitat la sediul primăriei, Grigore Corciovă (FOTO) tocmai discutase cu un posibil investitor, interesat să construiască în comună o fabrică de hârtie şi celuloză, care ar însemna 20 de locuri de muncă. Încă 4 locuri au fost deblocate la primărie, primul post scos la concurs în prezent fiind cel de inspector resurse umane.

FOTO: Primărie Schitu Duca

Toate schimbările s-au oprit însă aici, în aşteptarea bugetului pe anul în curs. Buget care va veni abia luna viitoare. Legea (15/2020) a fost promulgată cu zece zile în urmă, dar alocarea pentru comună trebuie să treacă de votul Consiliului Judeţean. Or, bugetul judeţului încă nu a fost supus dezbaterii publice. 

Citește și: Alarmă Covid la Iaşi: pacienţi cu saturaţie de 40% nu mai au loc la oxigen. ”Vor fi pierderi”

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii