Motorul de pornire al dependențelor

Ciudat pentru mulți dar copilăria și adolescența au o importanță aparte. Acesta este și motivul pentru care eu am această curiozitate în baremul de întrebări pentru pacientul pe care îl consult. ,,Cum ți-a fost copilăria și adolescența?, Ai avut parte de traume fizice și emoționale?” Și întrebările curg pe acest fir de traumă și violență pentru că toate au o însemnătate deosebită. Este atât de important mediul în care îți crești copilul încât aș spune că este precum un aluat de plămădit. Pui tot ce trebuie în el, ai grijă și îl rotești până ce crește și se face frumos. Așa și cu un copil, dacă te ocupi de el și îți dedici timp, va crește frumos atât fizic, cât mai ales psihic. Pe cealaltă parte, un copil neglijat, supus traumelor și violenței, are un risc foarte mare de a ajunge cu tulburări psihice și emoționale. Legătura cu dependențele de alcool și droguri este una foarte strânsă, tocmai de aceea mulți dintre cei abuzați ajung dependenți de acestea.

Moștenire genetică sau moștenirea traumelor din copilărie?

O întrebare care greu își găsește răspunsul sau pentru care sunt mereu două tabere cu argumente pro și contra. Eu unul cred că procentul este oarecum egal, un 50:50 pentru moștenirea genetică a structurii expuse la dependențe și cea cu legături strânse din copilăria nefericită plină de traume fizice și emoționale. Iar dacă ambele sunt prezente, membri de familie cu istoric de adicții și o copilărie plină de fisuri dureroase cauzate de traume; rezultatul este unul sigur, ca o ștampilă cu tuș puternic ce prezice o viață în suferință. Există și excepții de ,,înverșunare” și luptă asiduă cu destinul în care cei în cauză, după rele tratamente și cu o amprentă familială patologică decid să se pună de-a curmezișul și să își înfrunte destinul. Aceștia aleg o viață curată, fără excese și cu un drum mai bun. Se transformă în olimpicii care au alergat la maratonul vieții cu multe obstacole traumatizante și termină linia de finish cu capul sus, pieptul în față și mereu capabili de a izbuti în neajunsurile vieții.

Absența atașamentului din copilărie-factor declanșator în dependențe?

Noi oamenii suntem făcuți să ne iubim, să ne îmbrățișăm și să fim contectați la sentimente încă de la naștere. O copilărie cu toate acestea semnifică un teren sănătos pentru copil. Grija parentală încarcă rezervorul de serotonină al copilului iar atașamentul este într-o strânsă legătură cu nivelul oxitocinei. Privarea de aceste sentimente produc o spoliere a neurotransmițătorilor din creierul copilului, fapt ce îi va crea o predispoziție pentru consumul de alcool și droguri în anii ce vor urma. Prin consumul acestora se vor alina rănile emoționale cauzate de suferințele copilăriei. Aceste răni emoționale produc și o descărcare de cortizol, hormon al stresului ce poate cauza probleme de memorie.

Nu-i judeca

Poate nu este ușor să îi etichetezi ca fiind alcoolici sau drogați dar acesta este cel mai ușor lucru de a-i privi cu superficialitatea unui mod de gândire fugitiv. Ținând cont de studiile de specialitate, putem măcar să nu-i judecăm și să ne gândim că este posibil ca totul să fi pornit de la o traumă. Un destin mai trist care i-a îndreptat către o viață promiscuă. Ce-i drept, sunt și unele exemplare mai leneșe care pur și simplu își ,,înneacă amarul” în aceste substanțe. Până nu cunoaștem detalii din trecutul lor, nu ne putem pronunța la motorul de pornire.

Drogul-anestezicul emoțional

O bună parte dintre dependenții de substanțe, resimt un gol imens sufletesc, un vid, o senzație nesfârșită de plictiseală aemănătoare cu o disociație între minte și trup. Această prăpastie sufletească săpată de traumele la care au fost supuși, își găsește anestezierea în alcool sau droguri. Aceste substanțe îi ajută la o lubrefiere socială prin faptul că le reîncarcă rezervoarele de neurotransmițători. Consumul cronic de substanțe reprezintă fuga acestor persoane de suferința sufletească. Sufletul gol, incapacitatea de a putea avea o legătură cu eul lor, aceștia ajung să își distrugă viața. Plătesc mult prea scump pentru confortul psihologic conferit de acest consum.

Cocaina are un efect euforic la consumatori prin creșterea nivelului de dopamină care este asociată cu recompensa în circuitele cerebrale. Această substanță este necesară în motivare cât și în furnizarea de energie fizică și psihică. Se instalează un cerc vicios de consum și mecanismele de secreție ale dopaminei se încetinesc. Acestea nu mai funcționează la capacitate maximă, bazându-se doar pe stimulul artificial din exterior. Mecanismul intrinsec se poate regenera abia după câteva luni de abstinență iar în acest timp persoana dependentă va prezenta o stare de oboseală și de tocire emoțională.

Mulți dintre consumatorii de droguri provin din familii cu istoric de abuz fizic. Aceștia au fost abuzați emoțional, fizic sau au suferit de neglijență, umilință, respingere, abandon și călcarea în picioare a stimei de sine. Aceste traume psihice produc un gol sufletesc care în absența unui plan psihoterapeutic, își găsește alinarea în consumul de droguri.

Imposibilitatea de a-i înțelege

Pentru mulți dintre noi, aceste persoane dependente sunt greu de înțeles și asta pentru că orice situație care este departe de ce am trăit noi, este greu de imaginat. Nu poți înțelege până nu devii actorul principal din acel film. Aș spune că noi terapeuții ne apropiem totuși destul de mult de careul acestor suferințe pentru că ne dezvoltăm simțuri de a-i înțelege și de a le escalada suferințele.

Unul dintre cele mai mari impedimente pe care le au dependenții este stigmatizarea din partea celorlalți. Cu toate că dependența este o tulburare psihică, există o preconcepție că aceste persoane sunt de o slabă calitate morală. Pesoanele dependente consideră de multe ori că stigmatizarea este mai dureroasă decât boala în sine.

A persista în calvarul suferințelor produse de droguri reprezintă un drum sigur spre dezumanizare. Precum spunea Kurt Cobain ,,drogurile sunt o pierdere de timp. Îţi distrug memoria, respectul şi toate lucrurile care construiesc stima de sine”.

Viața este prea frumoasă pentru a trăi captivi în astfel de amăgiri. Conștientizarea problemelor emoționale și drumul spre vindecare reprezintă cea mai bună alegere. Iubiți-vă, respectați-vă și păstrați-vă mereu integritatea trupească și sufletească. Viața este un dar ce merită prețuit!