Epopeea unui doctorat furat. Postură jenantă pentru Universitatea "Cuza" și rectorul ei
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Epopeea unui doctorat furat. Postură jenantă pentru Universitatea "Cuza" și rectorul ei

GALERIE
codrut olarum tudorel toader
  • codrut olarum tudorel toader
- +

Unul dintre cele mai mediatizate cazuri de plagiat masiv al ultimilor ani la nivel naţional a fost făcut public ieri, răsfrângându-se negativ asupra unei instituţii ieşene cu mari pretenţii ştiinţifice: Universitatea „Al.I. Cuza”. Cunoscutul procuror bucureştean Codruţ Olaru, fost şef al DIICOT structura centrală, rămâne astfel fără titlul de doctor obţinut la Iaşi, sub coordonarea actualului rector al instituţiei, fost decan la Drept, Tudorel Toader. Experţii care au analizat lucrarea au menţionat în raport că e vorba de un „plagiat grosier”. „Domnul Olaru este un specialist în criminalitate organizată (...) La momentul susţinerii tezei de doctorat, nu aveam programe pentru depistarea plagiatului”, ne-a declarat ieri prof.dr. Tudorel Toader, conducătorul ştiinţific al acestui „fals ştiintific grosolan” 

Codruţ Olaru, fost procuror-şef al DIICOT, actual membru al Consiliului Superior al Magistraturii, rămâne fără titlul de doctor în urma deciziei Adunării Generale a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Forul fusese sesizat din nou asupra plagiatului din teza de doctorat a lui Codruţ Olaru, coordonat de către rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, prof.dr. Tudorel Toader. În urma unui nou raport realizat de trei experţi care constată un plagiat „grosier”, s-a votat pentru ca fostul şef al DIICOT să rămână fără titlul de doctor. Informaţiile au fost publicate iniţial de către Emilia Şercan, de la Pressone, cea care a şi citat informaţii din noul raport întocmit asupra tezei lui Olaru. Conform acestuia, concluzia celor trei experţi este una tranşantă. „Comisia de lucru consideră că se află în faţa unui plagiat grosier şi propune în unanimitate retragerea titlului de doctor al domnului Codruţ Olaru”, se precizează în raport, conform Pressone.

Există o speranţă pentru Olaru: instanţa

Decizia, deşi una definitivă, ar putea avea o portiţă de tergiversare. Conform informaţiilor „Ziarul de Iaşi”, Direcţia Juridică din cadrul Ministerului Educaţiei a atras atenţia asupra faptului că decizia nu poate fi dusă încă la împlinire fiindcă există procese pe rolul instanţelor deschise de către Codruţ Olaru prin care solicită clasarea speţei care urma să se pronunţe joi trecută Adunarea Generală a CNATDCU. Olaru a contestat faptul că nu are sens să fie evaluată din nou teza sa de doctorat după ce anul trecut, în 2020, s-a dat un verdict de neplagiat în urma unei prime analize. Pressone scrie însă că în sesizarea care a fost dezbătută acum au fost aduse dovezi noi, existând şi un aviz al Direcţiei Juridice de la Ministerul Educaţiei că poate fi dezbătută această speţă.

Citește și: Codruţ Olaru speră degeaba: Politicieni cu greutate au rămas fără titlul de doctor

Reamintim faptul că Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a fost acuzată că a tergiversat timp de aproape doi ani de zile analizarea sesizărilor de plagiat în cazul tezei fostului procuror-şef al DIICOT. Când într-un final s-a realizat o analiză a trei experţi din universitate, doi dintre aceştia au depistat plagiatul, iar al treilea - Carmen Tamara Ungureanu - care conducea Şcoala Doctorală de la Facultatea de Drept, s-a pronunţat împotriva plagiatului. Punctul de vedere al Comisiei de Etică al UAIC a reluat apoi, în majoritatea sa, poziţia acesteia şi nu a celorlalte două cadre didactice care au spus că, din resursele puse la dispoziţie pentru analiză, se observă clar un plagiat.

Toader: „Nu aveam programe pentru depistarea plagiatului”

„Ziarul de Iaşi” a luat legătura cu rectorul UAIC, prof.dr. Tudorel Toader, care era decan al Facultăţii de Drept la momentul la care Codruţ Olaru şi-a susţinut teza de doctorat. Acesta a argumentat că teza acestuia nu putea fi analizată cu softuri antiplagiat fiindcă acestea nu existau în 2013 la universitate, şi a lăsat de înţeles că procurorul avea deja o reputaţie de cercetare în domeniu când s-a înscris la studiile doctorale. „La momentul înscrierii la doctorat, Codruţ Olaru avea deja publicate studii de specialitate în reviste juridice de profil referitoare la criminalitate organizată. Domnul Olaru este un specialist în criminalitate organizată, dovadă faptul că a fost şi procuror-şef la DIICOT. La momentul susţinerii tezei de doctorat, nu aveam programe pentru depistarea plagiatului. Decizia anterioară, de anul trecut, de neplagiat, este de data aceasta înlocuită cu o decizie de plagiat constatându-se că o parte din lucrarea conţine elemente de similitudine”, a declarat prof.dr. Tudorel Toader, rectorul UAIC.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Suflu nou în PNL, de la suflete moarte

Cosmin PAȘCA

Suflu nou în PNL, de la suflete moarte

Confruntarea dintre taberele Orban şi Cîţu în PNL nu are, până acum, nicio vagă nuanţă axiologică. Pare exclusiv o dispută pe resursele statului, asumată implicit de ambele părţi. Două armate de suflete moarte care vor să dea un „suflu nou” sifonării de fonduri publice.

Filmuletul zilei

opinii

Întâlniri

Codrin Liviu CUȚITARU

Întâlniri

„Cum, nu sunteţi profesorul Valică Şoapă de la Fizică?” „Nu”, am zis tulburat, „eu sunt de la Litere. Dumneavoastră, domnule Nefriceanu, sunteţi de la Fizică!” „Eu, Nefriceanu?” a strigat Nefriceanu uimit. „De la Fizică? Nicidecum! Sunt Placido Seringo de la Arte!”

Regionalizare (III)

George ŢURCĂNAŞU

Regionalizare (III)

Când vorbim despre necesitatea unei reforme administrative în România, cel mai adesea ne gândim doar la regionalizare, la înfiinţarea unui nivel administrativ superior judeţului. Însă, foarte important în gestionarea mai eficientă la nivelurile scalare locale e şi reînfiinţarea unui palier intermediar între comună şi judeţ.

Rolul băncilor centrale

Alin ANDRIEȘ

Rolul băncilor centrale

Băncile centrale sunt rezultatul unui îndelungat proces de evoluţie istorică, cristalizându-se organizatoric şi funcţional odată cu apariţia structurilor naţionale care le‑au creat. 

pulspulspuls

O întâlnire politică secretă între doi mari duşmani ieşeni. Ce voiau unul de la altul?

O întâlnire politică secretă între doi mari duşmani ieşeni. Ce voiau unul de la altul?

Una mai rece pe azi, taman potrivită pentru o asemenea zi caldă de vară, stimaţi telespectatori. Dar, mai întâi, să vă introducem în context. 

Caricatura zilei

Tort imobiliar

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.