De Business

Punem punctul pe știi

Ieşenii au prins din nou gustul afacerilor şi tot mai mulţi vor să devină patroni

sâmbătă, 24 februarie 2018, 02:50
1 MIN
 Ieşenii au prins din nou gustul afacerilor şi tot mai mulţi vor să devină patroni

În prima lună a anului 2018 s-au înregistrat în judeţul Iaşi cu 62, 75% mai multe firme decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Aşa arată datele statistice prezentate de Registrul Comerţului în privinţa numărul de firme nou înfiinţate. 

Astfel, luna trecută au luat naştere la noi în judeţ 332 de firme, faţă de 204, câte s-au înregistrat în ianuarie 2017. Din cele peste 300 de noi societăţi din ianuarie a.c, 194 sunt Societăţi cu Răspundere Limitată (SRL), 63 sunt Persoane Fizice Autorizate (PFA), 68 Intreprinderi Industriale (II) şi 7 sunt Intreprinderi Familiale (IF). Dacă ar fi să comparăm cu luna ianuarie 2017, observăm că nu­mărul a crescut la toate, atunci înre­gistrându-se doar 149 de SRL-uri, 32 de PFA-uri, 21 de II-uri şi 2 IF-uri. „Este o îmbunătăţire a spiritului antreprenorial din zona noastră, zona Moldovei. Trebuie să ţinem cont că în 2016 s-au închis 3.000 de firme, mai sunt mulţi din cei care şi-au închis firmele în perioada de criză iar acum îşi reiau activitatea. Sunt şi atuurile Start-up Nation şi Start-up Diaspora, oamenii riscă şi îşi deschid afaceri“, a declarat Paul Butnariu, preşe­dintele Camerei de Comerţ şi Industrie  Iaşi. 

Cititi si: Identificator unic european pentru firmele din Registrul Comerţului

 

Comentarii