Asociaţiile care militează pentru Autostradă solicită o întâlnire faţă în faţă cu preşedintele PSD

Ieșenii bat la ușa lui Dragnea. Vor să stea cu el la masa negocierilor pentru A8

sâmbătă, 20 octombrie 2018, 02:01
2 MIN
 Ieșenii bat la ușa lui Dragnea. Vor să stea cu el la masa negocierilor pentru A8
Liderii „Moldova vrea autostradă” (Iaşi), „Împreună pentru A8” (Iaşi) şi Asociaţia „Pro Infrastructură” (Cluj) au decis să acţioneze direct asupra factorului politic în demersurile lor. Asta după ce de la CNAIR li s-a spus că decizia de a muta tronsonul Iaşi – Târgu Neamţ la Comisia de Prognoză, pentru un posibil parteneriat public – privat, şi nu pentru finanţare de la UE, este una „eminamente politică“. Cele trei asociaţii care susţin autostrada şi finanţarea lor cu bani europeni au făcut publică o scrisoare prin care solicită o întrevedere directă cu Liviu Dragnea. „Vrem să aflăm motivul politic al acestei acţiuni de o mare importanţă pentru o treime dintre locuitorii României“, se arată în scrisoarea asociaţiilor.

Asociaţiile care militează pentru construirea autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş i-au solicitat o întâlnire lui Liviu Dragnea. În acest sens, organizaţiile neguvernamentale au lansat un apel public, scrisoarea fiind semnată de li­derii „Moldova vrea autostradă“ (Iaşi), „Împreună pentru A8“ (Iaşi) şi Asociaţia „Pro Infrastructură“ (Cluj). Principalul lucru pe care vor să-l afle organizaţiile vizează motivul pentru care un tronson din autostrada A8 (Iaşi – Târgu Neamţ) a fost transferat spre implementare la Comisia Naţională de Analiză şi Prognoză. Recent, guvernul a aprobat ca acest sector să fie executat prin parteneriat public privat, o soluţie care nu este agreată de Comisia Europeană, în condiţiile în care există bani europeni pentru un astfel de proiect.

Rezultatul unei decizii politice

„La întrebările noastre către conducerea CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, n.r.) şi către Ministrul Transporturilor referitoare la acest surprinzător şi de neînţeles transfer, ni s-a răspuns că este eminamente rezultatul unei decizii politice. Întrucât PSD este acum decidentul politic al actualei guvernări, vă rugăm domnule Liviu Dragnea, în calitate de Preşedinte al PSD, să ne oferiţi oportunitatea unei întâlniri oficiale pentru a afla motivul politic al acestei acţiuni de o mare importanţă pentru o treime dintre locuitorii României“, se arată în scrisoarea celor trei asociaţii.

În ceea ce priveşte celelalte două tronsoane ale Autostrăzii A8 (Târgu Neamţ – Ditrău şi Ditrău – Târgu Mureş), potrivit reprezentanţilor organizaţiilor, CNAIR ar avea în plan, potrivit celor mai recente informaţii, să scoată la licitaţie reactualizarea studiilor de fe­zabilitate pe data de 20 noiembrie.

Autostrada Moldovei: o dezbatere naţională

Acţiunile din ultimul an realizate de către societatea civilă au atras multiple reacţii în spaţiul public, iar proiectul autostrăzii a devenit un subiect de dezbatere naţională mai mult ca oricând. De asemenea, în ultimele luni, comisarul european Corina Creţu a avut mai multe declaraţii pe această temă, iar principalul lucru subliniat de aceasta a vizat faptul că există bani europeni atât pentru proiectarea lucrărilor, cât şi pentru execuţia autostrăzii. În acelaşi timp, într-un demers greu de înţeles, guvernul a decis ca tronsonul Iaşi – Târgu Neamţ (100 km) să fie realizat prin parteneriat public privat. În ultimii 30 de ani, nicio investiţie majoră nu a fost implementată printr-o astfel de soluţie, cel mai recent exemplu fiind eşecul realizării autostrăzii Comarnic – Braşov.

Comentarii