IN MEMORIAM Constantin Romanescu (1926 – 2016)

Îşi face studiile liceale la Dorohoi (1939 – 1947) şi cele medicale la Iaşi (1947 – 1952). Medic pediatru (1952 – 1956) şi apoi psihiatru (medic primar din 1956), dr. C. Romanescu are o carieră didactică strălucită, parcurgând toate treptele devenirii universitare de la asistent la profesor universitar la disciplina de Istorie a Medicinii, Sociologie şi Psihologie Medicală, pe care a fondat-o la Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Grigore T. Popa” Iaşi, prima din România şi la catedra de Psihiatrie. Toţi absolvenţii Facultăţii de Medicină din Iaşi îşi amintesc cu admiraţie de prelegerile de istorie a medicinii, disciplină pe care a onorat-o câteva decenii la Universitatea ”Grigore T. Popa” din Iaşi. A fost unul dintre cei mai activi istorici ai medicinei din România. A publicat monografii – Facultatea de Medicină din Iaşi (1879 – 1948), Institutul De Medicină şi Farmacie Iaşi (1879 – 1969), Un secol de învăţământ medical superior la Iaşi (1979), Ctitorii prestigiului (2004), Pagini şi imagini din trecutul medical ieşean (2009). Cercetările de istorie a medicinii au fost incluse în tratate renumite: Tratat universal de istorie a medicinii, Tratat de istoria medicinei în România.

A fost printre fondatorii specialităţii de psihiatrie infantilă din ţară. Are numeroase specializări în Franţa, Italia, Anglia; a fost felow OMS. A fost un pasionat cercetător. Studiile sale privind hipertermia în tratamentul sifilisului nervos în cadrul centrului OMS Socola, împreună cu profesorii Ciucă şi Ungureanu, au constituit o prioritate mondială, apropiindu-l de Wagner von Jaureg şi P.G.Shutte, laureaţi Nobel. Înainte de a începe aceste studii s-a autoinoculat cu parazitul malariei pentru a fi sigur de efectele paludoterapiei. Expert în tabes, prof. Romanescu este printre primii care demonstrează cu argumente ştiinţifice că marele nostru poet Mihai Eminescu nu a suferit de sifilis şi paralizie generală progresivă. A avut curajul să scrie despre Grigore T. Popa în perioada comunistă şi a insistat ca Universitatea de Medicină să poarte numele marelui savant, pe care-l venera.

A fost membru a numeroase societăţi ştiinţifice, în care a activat cu entuziasm. A iubit Societatea de Medici şi Naturalişi din Iaşi, prima societate ştiinţifică medicală din ţara noastră, Academia de Ştiinţe Medicale, unde era membru titular activ şi a fost onorat de a fi membru a Uniunii Scriitorilor din România. A debutat cu literatură pentru copii, timpuriu (1946), în Universul Literar. Acest debut de bun augur a fost continuat cu numeroase contribuţii la presa literară naţională, mai ales la Convorbiri Literare, Viaţa Românească, Cronica, Transivania. După volumul Eminescu, bolnavul (1962), publică câteva volume de eseuri dintre care menţionăm: Portret în oglinzi paralele(1989), Pasărea Phoenix (1997), Meritam alte amintiri(2007), Foişorul de ascultat ploaia (2008).

Am pierdut un spirit universal, enciclopedic, am pierdut o bibliotecă.  În acest moment trist, rugăm familia şi prietenii dragi ai Profesorului Romanescu să primească sincerele condoleanţe ale colegilor şi membrilor celor două societăţi. Ne vom strădui să-i păstrăm o vie amintire.