Legea care cauza situaţii aberante în spitale, în sfârşit corectată. Câteva cazuri absurde prezentate de ZdI în ultimii ani

joi, 20 iulie 2023, 01:50
5 MIN
 Legea care cauza situaţii aberante în spitale, în sfârşit corectată. Câteva cazuri absurde prezentate de ZdI în ultimii ani

Ministerul Sănătăţii pune capăt unei legi aberante: familiile pot primi de la spitale, în sfârşit, informaţii medicale despre starea rudelor decedate, lucru imposibil anterior, oricât de absurd ar părea, chiar dacă era vorba despre fii ce cereau date despre părinţi. Ziarul de Iaşi a prezentat de-a lungul timpul o serie de astfel de cazuri greu de crezut ca posibile, şi în care oamenii au trebuit să piardă ani de zile prin instanţe pentru informaţii banale, care le erau refuzate din cauză că „nu există acordul” celui vizat, adică decedatul.

Ministerul Sănătăţii face aşadar paşi importanţi pentru a corecta o aberaţie legislativă prin care familiilor le era îngreunat accesul la informaţii medicale despre rudele apropiate, fără consimţământul acestora, dacă erau incapacitate sau chiar decedate. În mod concret, conform portalului specializat 360medical.ro, procesul a început de la debutul lui 2023, când Legea drepturilor pacienţilor nr. 46/2003 a fost modificată printr-o ordonanţă de urgenţă, iar mai apoi printr-un ordin de ministru.

Acum, începând cu luna trecută, Ministerul Sănătăţii a ajuns la determinarea a patru variante în care pacientul se află în imposibilitatea de a-şi exprima acordul cu privire la diseminarea informaţiilor medicale: dacă este în comă, inconştient, dacă suferă de o incapacitate fizică ce face imposibilă exprimarea acordului sau dacă nu a putut să exprime sau a refuzat să exprime un astfel de acord.

Cititi si: O lege aberantă – boala tatălui sau a mamei decedate, secret medical pentru copiii acestora

În aceste situaţii, noile modificări legislative prevăd că sunt patru categorii de persoane care pot să aibă acces la documentele medicale ale unui pacient în cazul decesului său în spital, atâta timp cât nu a putut să îşi exprime consimţământul anterior. Legea îi enumeră pe: soţul supravieţuitor, ascendenţi (părinţi), descendenţi (fii, nepoţi), dar şi rude de până la gradul al IV-lea.

Ce spunea legea până la aceste modificări? Că toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul şi datele persoanele sunt confidenţiale, chiar şi după decesul pacientului, cu două excepţii: să îşi fi dat consimţământul în mod explicit ca datele să fie comunicate sau ca legea să ceară divulgarea informaţiilor în anumite circumstanţe.

360medical.ro scrie că demersul de corectare a legii a fost iniţiat după ce biroul din Braşov al Avocatului Poporului s-au autosesizat în privinţa unui caz din Covasna. Unei femei i s-a refuzat comunicarea datelor şi eliberarea documentelor medicale ale fiului său, în lipsa consimţământului acordat de acesta, care fusese victimă a unui accident de circulaţie cu un an anterior şi a murit la spital. Cazuri perfect similare au fost însă şi la Iaşi.

Legea actuală ar fi clarificat multe situaţii incerte din pandemie

 „Ziarul de Iaşi” a scris despre astfel de interpretări aberante ale legii şi în Iaşi. Au fost mai multe cazuri, în timpul pandemiei, când familiile au solicitat informaţii medicale despre rudele lor care au murit de COVID-19 în spitale, iar unităţile medicale au invocat legea şi nu le-au oferit. Publicaţia noastră a scris despre cazul unui medic, care abia îşi îngropase tatăl, care se pregătea să facă acelaşi lucru cu tatăl vitreg, ce a murit la Spitalul de Recuperare. Pentru niciunul dintre ei, nu a putut avea acces la dosarul medical. Într-alt caz, fiica unei bolnave de la „Sf. Spiridon” a vorbit la telefon cu aceasta şi totul părea în regulă. După două ore, pacienta era moartă. Din nou, informaţiile concrete au lipsit, iar medicii s-au apărat invocând prevederile stricte ale Legii 46/2003, care nu acoperă numeroase cazuri concrete.

În acest material, managerul Spitalului de Recuperare, ec. Carmen Cumpăt, chiar solicita Ministerului Sănătăţii eliminarea acestui vid legislativ şi completarea legii pentru a putea soluţiona aceste cereri în favoarea pacienţilor.

„Din păcate, asta este legislaţia, iar în unele privinţe ne confruntăm cu un vid legislativ. În cazul Mihai, care se simţea relativ bine în momentul internării, nu există un acord exprimat de acesta cu privire la acte. E o mare problemă, de asemenea, dacă cineva este internat în stare gravă, deci nu-şi poate da acceptul. Noi nu putem da actele decât dacă pacientul a nominalizat expres pe cineva, iar asta e valabil şi după deces. Putem da documentele doar poliţiei, procurorilor, instanţei sau altor organe îndreptăţite. Ideal ar fi să se modifice legislaţia, pentru că este o problemă generală. Până atunci, însă, nu avem ce face: respingem cererile. Asta e legea”, a declarat managerul pentru textul publicat în 2021.

Modificarea actuală l-ar fi ajutat şi pe fostul soţ al mezzospranei Maria Maxim Nicoară

Într-o altă speţă similară se află şi Codrin Nicoară, fostul soţ al mezzosopranei Maria Maxim Nicoară. El a cerut obligarea Spitalului de Neurochirurgie la eliberarea înscrisurilor medicale privind tratamentul acordat solistei în primăvara lui 2020, dar unitatea medicală refuză. Speţa aici este mai complexă, fiindcă în motivarea instanţei se justifică faptul că spitalul o avea în acte drept curator pentru pacientă pe sora ei şi informaţiile i-au fost oferite doar acesteia.

Pe baza acestor modificări legislative, însă, şi soţul sopranei care s-a stins din viaţă ar putea avea acces la informaţiile medicale.

„Acordul pacientului trebuie să fie expres şi neîndoielnic. Lipsa acestui acord/consimţământ, chiar şi în situaţia în care pacientul s-a aflat într-o stare de sănătate gravă, care l-a pus in imposibilitatea de a-şi exprima consimţământul la internare, situaţie urmată de deces, acordul nu poate fi suplinit de aceste împrejurări. Această concluzie se impune în condiţiile în care legiuitorul a subliniat în mod repetat şi imperativ necesitatea consimţământului pacientului, care să fie EXPLICIT”, au spus judecătorii în motivarea procesului în care i-au respins acestuia solicitarea.

Cititi si: Fostul soţ al mezzosopranei Maria Maxim nu a reuşit să-i obţină actele medicale de la spital. Judecătorii l-au refuzat din nou

Solicitările lui Codrin Nicoară au fost respinse definitiv, în luna iunie 2023, de către Curtea de Apel Iaşi, care a menţinut decizia Tribunalului Iaşi.

Mezzosoprana Maria Maxim Nicoară, solistă a Operei Naţionale ieşene, a suferit în luna mai 2020 multiple leziuni cerebrale, toracice şi vertebrale în urma unei căderi pe treptele scării din locuinţa sa din Aroneanu. Evenimentul a fost anunţat abia după 8 ore. Solista a fost internată în comă, la Spitalul de Neurochirurgie, iar apoi la cel de Recuperare. A decedat în decembrie 2020, fără să-şi fi revenit. Pianistul Codrin Nicoară a afirmat că soţia sa ar fi suferit un accident casnic, căzând pe scări după ce băuse. Ipoteza a fost contestată de sora şi rudele apropiate ale solistei, acestea susţinând ipoteza unui omor, soţul fiind cel care o împinsese pe scări. 

Comentarii