Licitație: Două milioane de lei pentru cine va convinge Primăria să nu mai irosească bani la CTP

vineri, 27 august 2021, 02:01
3 MIN
 Licitație: Două milioane de lei pentru cine va convinge Primăria să nu mai irosească bani la CTP

Municipalitatea caută o firmă de consultanţă care să găsească modalităţi de a micşora subvenţia dată către Compania de Transport Public. În acelaşi timp, şi deşi cu bani mai puţini, consultantul ar trebui să găsească şi modalităţi pentru ca CTP să crească gradul de confort în autobuze şi tramvaie. Banii pe care Primăria este dispusă să îi aloce pentru asta: 2 milioane lei 

Municipalitatea vrea să reducă din costurile pentru susţinerea activităţii de transport public local. În acest sens, Primăria a lansat o licitaţie pentru a contracta o firmă de consultanţă. De asemenea, municipalitatea urmăreşte reducerea cheltuielilor CTP în acelaşi timp cu creşterea calităţii serviciului. Un obiectiv specific vizează diminuarea compensaţiei acordate de Primărie cu minimum 10% în primul an şi cu minimum 20% în al doilea an. În context, municipalitatea vrea încheierea unui acord-cadru pe o perioadă de 2 ani, iar valoarea maximă se ridică la 2 milioane lei. Potrivit fişei de date a licitaţiei, va fi încheiat câte un contract subsecvent în fiecare an, cu o valoare cuprinsă între 250.000 lei şi un milion de lei.

Principalele ţinte pe care le urmăreşte Primăria

Prin caietul de sarcini sunt stabilite o serie de responsabilităţi ale firmei, dintre care amintim: elaborarea unui raport privind situaţia actuală a serviciului de transport, stabilirea unor noi indicatori de calitate şi performanţă, monitorizarea lunară a CTP, elaborarea unui plan de măsuri manageriale, analizarea tuturor costurilor realizate şi evidenţierea clară a costurilor suportate de la bugetul local. Derularea acestor activităţi ar urma să sprijine Primăria în eficientizarea transportului public, inclusiv cu optimizarea managementului de conducere şi a fiecărei rute din programul CTP (optimizarea raportului dintre numărul de kilometri parcurşi şi numărul de călători transportaţi).

De asemenea, trebuie eficientizate activitatea de întreţinere şi mentenanţă a parcului auto şi cheltuielile administrative. Un alt scop al Primăriei este să poată fi elaborată o nouă listă de investiţii, fără a se limita la proiectele realizate sau cele în curs de realizare. „De asemenea, în cadrul asistenţei tehnice se va avea în vedere în special: posibilitatea externalizării unor activităţi, dacă pentru realizarea acestora costurile depăşesc valoarea din piaţa liberă; reformarea sistemului de management, începând cu managementul organelor de conducere – director şi consiliu de administraţie; reformarea sistemului de transport pe fiecare compartiment în parte; introducerea unor soluţii tehnologice în vederea transparentizării şi digitalizării activităţii serviciului public de transport, pentru toate componentele sale”, se mai precizează în caietul de sarcini.

Primăria a dat 43 milioane la CTP în 2020

În ceea ce priveşte analiza situaţiei actuale a activităţii CTP, Primăria subliniază în documentaţie că aceasta trebuie realizată de un auditor autorizat, care este membru al unui organism internaţional. Compensaţiile propriu-zise acordate de Primărie în ultimii trei ani au fost, conform documentaţiei de atribuire a acordului-cadru, de 5,5 milioane lei în 2018, 26 milioane lei în 2019 şi 43,3 milioane lei în 2020. Volumul mic al costurilor din 2018 este în contextul în care în acel an a fost încheiat un nou contract de delegare cu CTP, iar compensaţia vizează doar ultima parte a anului.

În prezent, CTP are drept exclusiv de a efectua transport public pe toate traseele stabilite de Consiliul Local, dar şi pe rute spre unele comune limitrofe (Ciurea, Tomeşti şi Miroslava). Compensaţia financiară este achitată de către Primărie în special în urma facilităţilor (gratuităţi sau reduceri) acordate în utilizarea transportului local în cazul mai multor categorii de beneficiari: pensionari, elevi, studenţi etc. 

Comentarii