Lider sindical: Profesorii nu vor primi anul acesta plata hotărârilor judecătoreşti

miercuri, 27 noiembrie 2019, 02:58
3 MIN
 Lider sindical: Profesorii nu vor primi anul acesta plata hotărârilor judecătoreşti

Declaraţia vine după anunţul privind tăierea a două miliarde lei, la rectificarea de buget, din banii Ministerului Educaţiei. Oficialii guvernamentali spun însă că banii sunt tăiaţi de la proiecte care nu au mai fost puse în practică.

În urma rectificării bugetare de ieri, în care s-au tăiat peste două miliarde de lei din bugetul Ministerului Educaţiei, sindicatele din învăţământul preuniversitar atrag atenţia că profesorii ieşeni ar putea să nu îşi primească în acest an banii câştigaţi în instanţă pentru plata dobânzilor din hotărârilor judecătoreşti.

De asemenea, Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi (USLIP Iaşi), atrage atenţia că este foarte posibil ca la nivelul ţării să existe cel puţin cinci judeţe care nu vor putea să achite în totalitate lichidarea salariilor pe noiembrie, în aceste judeţe existând deja dificultăţi financiare.

Practic, deşi actualul ministru al Educaţiei, Monica Anisie, promitea profesorilor că ministerul pe care îl conduce va avea în plus în acest an 1% din PIB, adică aproximativ 10 miliarde de lei, în realitate ministerul a pierdut 2 miliarde din banii pe care îi avea deja. Ministrul a anunţat însă, ieri, că banii tăiaţi sunt de la proiecte care nici nu au mai fost scrise, precum cel al fostului ministru Ecaterina Andronescu privind tablete pentru toţi elevii.

„Există la nivel naţional, în acest moment, peste cinci judeţe care nu au fonduri necesare pentru achitarea lichidării pe lunile noiembrie şi decembrie. Iar cel puţin două judeţe, şi mă refer aici la judeţul Iaşi şi Vrancea, nu vor putea să achite diferenţele pentru plata dobânzilor hotărârilor judecătoreşti. Ministerul Educaţiei datorează profesorilor din Iaşi 4,8 milioane de lei pentru plata acestor diferenţe“, explică Laviniu Lăcustă.

Acesta îşi arată nemulţumirea şi cu privire la faptul că actualul ministru a precizat în trecut că va solicita 1% din PIB, adică aproximativ 10 miliarde, iar în urma rectificării, Educaţia a pierdut de fapt din banii deja existenţi.

„Nu pot să înţeleg cum cere ministrul Educaţiei, Monica Anisie, 1% din PIB, şi constatăm că primeşte minus 0,2% din PIB. Şi atunci spuneam, când a fost făcută declaraţia de către actualul ministru, că dacă Educaţia va primi 1% din 1%, va fi foarte bine, şi am avut dreptate. Noi am luat legătura cu directorul economic de la minister în privinţa plăţii dobânzilor, şi ni s-a zis că se fac calcule şi analize. Însă vom vedea şi cu ce rezultat vor fi făcute aceste calcule şi analize, în contextul în care ei vor să taie două miliarde de la Educaţie. Şi vede, încă o dată, că Educaţia este domeniul pe care poţi cel mai uşor să-l «tai de la mălai», ca să mă exprim plastic“, completează preşedintele USLIP Iaşi.

Laviniu Lăcustă a precizat că, împreună cu celelalte sindicate, va face tot posibilul ca profesorii să îşi primească banii pentru dobânzile hotărârilor judecătoreşti până la 15 decembrie. De asemenea, asigură cadrele didactice că nu vor exista probleme în ceea ce priveşte plata salariilor la nivelul judeţului Iaşi.

Comentarii