Mâine e și marți și 13. Superstiții

luni, 12 decembrie 2016, 18:44
3 MIN
 Mâine e și marți și 13. Superstiții

MARŢI 13 nu ne ocoleşte nici în decembrie, aşa că toţi ar trebui să fim mult mai atenţi decât de obicei. Mai ales superstiţioşii care au toate şansele să atragă asupra lor nu doar cele trei ceasuri rele despre care ştim toţi că ne pasc într-o zi de marţi, ci şi proverbialul ghinion adus de cifra 13.

MARŢI 13 este o zi de care se leagă cu atât mai multe superstiţii, cu cât stă şi sub semnul ceasurilor rele, şi sub cel al ghinionului.
 
În tradiția populară numărul 13 este considerat unul blestemat, cu toate acestea, din punct de vedere creștinesc, la Cina cea de Taina au stat la masă 13 persoane, iar Geneza a avut loc in 7 zile si 6 nopti, deci.. din nou cifra 13.
 
Numărul 13 sperie şi pentru că în cărţile de Tarot reprezintă Moartea. Chiar aşa, însă, cartea nu prevestește moarte sau crima, cum ar putea reieşi din imaginea de pe carte, în care un schelet călare, cu un steag negru, calcă peste cadavre.
 
În unele culturi, numărul 13 este atribuit chiar divinităţii, în timp ce în lucrările de numerologie această cifră simbolizează proprietăţi purificatoare, încercare, suferinţă şi moartea ca dispariţie a unui înveliş material pentru a face trecerea la un nivel superior de existenţă.
 
În Caballa numărul 13 este asociat Şarpelui, Dragonului, Satanei şi Criminalului, dar totodată în creştinism este atribuit Fecioarei Maria, a cărei menire este să zdrobească ţeasta Satanei. Este, de asemenea, numărul eternei reîntoarceri, al ciclicităţii, al spiralei, al perpetuei reînnoiri, care supune cosmosul unor permanente mişcări şi oscilaţii.
 
Se spune ca cifra 13 le este benefica celor din zodia Pestilor si a Scorpionilor, in general celor care se afla in semne de Apa. Si celor din zodia Taurului, Capricornului si Varsatorului cifra 13 le aduce noroc.
 
Pentru cei nascuti intr-o zi de 13 se spune ca au parte de un destin fericit si plin de neprevazut si au o misiune importanta in aceasta viata. Deseori, in jocurile de noroc, aceasta cifra este foarte importanta si deosebit de norocoasa.
 
TREI CEASURI RELE de marţi nu ţin neapărat de ceva magic, ci pur şi simplu de o regulă folosită în astrologia orară, una din ramurile astrologiei generale. Se ştie că fiecare zi este împărţită în 24 de ore, numai că în astrologie, lungimea orelor – denumite "ore planetare" – nu este aceeaşi cu cea deja cunoscută de 60 de minute şi nu fiecare zi începe cu aceeaşi oră.
 
De exemplu, vara, ora planetară diurnă este mai lungă decât iarna, iar ora planetară nocturnă este mai scurt. Fiecare zi a săptămânii începe la răsăritul Soarelui cu ora ce corespunde planetei guvernatoare a zilei respective. Ziua de marţi, în acest caz, începe la ora la care răsare Soarele, ca atare prima oră planetară a oricărei zile de marţi aparţine planetei Marte, care guvernează ziua respectivă. Pe parcursul celor 24 de ore, şapte planete diferite guvernează câte o oră, succedându-se de mai multe ori până la finalul zilei.
 
Dintre cele şapte planete, Marte şi Saturn sunt considerate planete malefice, a căror simbolistică nu este întotdeauna pozitivă. Pentru că ziua de marţi este guvernată de Marte, iar ziua de sâmbătă de Saturn, se consideră că prima oră planetară a celor două zile din săptămână aparţine celor două planete negative, şi pe parcursul întregii zile vor mai exista şi alte două ore planetare marcate de energia celor două planete. Şi de aici şi povestea celor trei ceasuri rele.
 

Comentarii