TOPUL SĂRĂCIEI - Clasamentul comunelor ieşene după bugetul propriu. Jumătate din ele nu îşi pot plăti nici angajaţii
Dintre aceste 93 de UAT-uri, 4 au venituri proprii sub un milion de lei, în schimb bugetul de (...)
citeste totmarti, 31.01.2023
Lipsă completă de transparenţă la organizarea concursului de manager al celui mai mare spital de copii din regiunea Moldovei, unde numele candidaţilor nu au fost făcute publice nici până în momentul de faţă.
Astfel, cu câteva zile înainte de susţinerea proiectului de management, ieşenii nu ştiu cine s-a înscris în cursa pentru ocuparea postului de conducere al spitalului unde sunt trataţi mii de copii.
Postul de manager al Spitalului de Copii „Sf. Maria” a fost scos la concurs la finalul lunii aprilie, iar proiectul de management urmează să fie susţinut pe 14 iunie. Numele candidaţilor au fost ţinute însă în mare secret, unitatea medicală prevalându-se de regulamentul GDPR, pentru protejarea datelor personale.
Astfel de speţe, însă, după cum a mai scris publicaţia noastră şi în trecut cu privire la practici ale Primăriei Iaşi, sunt informaţii de interes public şi nu ar trebui să fie invocat GDPR în prezentarea lor publicului.
A fost nevoie să apelăm la surse din interiorul unităţii medicale pentru a afla că în cursă sunt două persoane, actualul manager interimar, bioinginerul Alina Belu, şi medicul Smaranda Diaconescu, şefa Secţiei de Gastroenterologie.
Piedici pentru participarea la susţinerea proiectului de management
Situaţia nu s-a limitat doar la ascunderea numelui candidaţilor, ci s-a ajuns în situaţii absurde. Într-un anunţ al comisiei de concurs se precizează că persoanele interesate să adreseze întrebări referitoare la proiectul de management o pot face până pe data de 13 iunie, „cu menţionarea candidatului căruia îi sunt adresate”, însă ambele proiecte de management încărcate pe siteul spitalului sunt anonimizate.
Cum legea spune că ele trebuie semnate pe fiecare pagină, înaintea încărcării pe site a fost înlăturată semnătura şi orice referire la datele personale de pe documentele invocate. Mai mult, a fost îngreunată şi procedura de participare la susţinerea proiectului de management a persoanelor din presă sau a celor care sunt interesaţi.
Conform unui regulament adoptat de Ministerul Sănătăţii în 2016, orice vrea să participe la concurs trebuie să trimită un email către comisie şi aceasta trebuie să confirme prezenţa cu cel puţin 24 de ore înainte de data de susţinere publică a proeictului de management.
Regulamentul nu prevede până când trebuie acceptate intenţiile de participare, dar Spitalul de Copii a ales un interval maximal: ca să poţi participa la prezentarea proiectului de management trebuia transmis un e-mail până la data de 3 iunie, în contextul în care susţinerea are loc pe data de 14 iunie.
Mai există unităţi medicale care au ales un astfel de calendar la concursul de manager – cum ar fi Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi, însă, spre exemplu, la concursul similar de la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă de la Pădureni Grajduri, susţinerea publică a proiectelor a avut loc pe 17 mai, iar orice persoană interesată să participe a putut să se înscrie până pe 16 mai, cu o zi înainte de eveniment.
„Probabil este o eroare”
Contactaţi telefonic, reprezentanţii Spitalului de Copii au precizat că situaţia va fi remediată, şi chiar va fi redactat un comunicat de presă prin care să fie anunţate numele candidaţilor înscrişi.
„Voi verifica şi voi solicita doamnei manager să dea un comunicat referitor la asta. Probabil că este o eroare, dar oricum numele candidaţilor se ştiu deja neoficial”, a precizat dr. Lavinia Ionescu, purtător de cuvânt al spitalului. Până la momentul redactării acestui material nu a fost remis presei un astfel de comunicat.
Cuvinte cheie: + concurs, manager, spital, copii, transparenta
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Sibiu: Un cerşetor a fost răpit de pe stradă după ce a câştigat la păcănele
Comisia Europeană a decis: OMV nu trebuie să plătească taxa de solidaritate - surse
CUM SE FACTUREAZĂ CONSUMUL DE ENERGIE ÎNCEPÂND CU 1 IANUARIE 2023 (P)
Tragedie: Trei copii au murit în urma unui incendiu din Bucureşti. Le-a luat foc patul
Priscilla Presley contestă validitatea testamentului fiicei ei, Lisa Marie Presley
Un cuplu rus a fost arestat pentru o conversaţie anti-război într-un restaurant
Cum arată biroul anului 2023? Topul tendințelor care vor modela cererea de spații pentru birouri
Un scenariu care dă broboane reci multor liberali ieşeni. Îi va lăsa au ba Ciucă pe tuşă?
Mâine, Ziua Internaţională a Cititului Împreună. Manifestările de la Iaşi
Consilii de administraţie noi la două societăţi importante ale Primăriei
Site nou: Primăria îşi schimbă faţa pe on-line. Să vedem cum va sta cu năravurile!
Proiect educaţional lansat în Franţa, găzduit mâine de Colegiul “Racoviţă”
Programul Teatrului Luceafărul din această săptămână. Cât costă biletul?
Efectele benefice asupra organismului ale unei simple cafele cu lapte
O parte din scena construită cu prilejul vizitei papei Francisc în Congo s-a prăbuşit
Stroe, despre posibilitatea comasării alegerilor locale şi parlamentare: Există suficiente argumente
PNL îi propune pe Sorin Cîmpeanu şi Florin Roman vicepreşedinţi la Senat şi Camera Deputaţilor
Marcel Boloş, întrebat cum se simte un ministru care urmează să fie schimbat: Nu bine!
Franţa şi Italia dau o comandă importantă de aproape 700 de rachete antiaeriene de tip Aster
Armenia acuză Azerbaidjanul, la Curtea Internaţională de Justiţie, de ”epurare etnică”
Ciolacu vrea să închidă “capitolul cu pensiile speciale” pentru totdeauna
Ministerul Economiei s-a spălat pe mâini în cazul reţinerii directorului ROMARM
Cum să scapi de depunerile de calcar de pe maşina de spălat cu un ingredient comun
Sean Dyche a fost numit antrenor al echipei Everton. El îl înlocuieşte pe Frank Lampard
Un tablou de Anthony van Dyck cumpărat cu 600 de dolari a fost vândut cu 3,1 milioane dolari
Preşedintele Zelenski a primit-o la Mikolaiv, pe Mette Frederiksen, şefa guvernului Danemarcei
VIDEO: „Murder Mystery 2”, cu Adam Sandler şi Jennifer Aniston, din 31 martie pe Netflix
Federaţiile din Educaţie vor picheta sediul Guvernului. Sindicaliştii cer lefuri mai mari
Finlanda vrea să adere în continuare la NATO împreună cu Suedia, în pofida declaraţiilor lui Erdogan
Premierul Ciucă face trimitere la Justiţie când este întrebat despre plagiatul ministrului Bode
Peskov îl acuză pe Johnson că minte şi spune că Putin nu l-a ameninţat cu un atac cu rachetă
VIDEO Bobiță, un ponei din Iași, s-a bucurat din plin de zăpadă. Cum a fost surprins
VIDEO - Un autoturism a fost împins pe podul Nicolina în barele de protecţie de pe marginea drumului
Cine este obligat să deszăpezească. Răspunderea primarului și obligațiile cetățenilor
Alexandru LĂZESCULa Davos agenda a fost dominată de imperativul „salvării planetei” şi ofensiva de şarm a Chinei (III) |
Briscan ZARAO lume fără SUA |
Cristina DANILOVNefericitul |
Mihai DORINUnificatori şi dezbinatori (I) |
Un scenariu care dă broboane reci multor liberali ieşeni. Îi va lăsa au ba Ciucă pe tuşă? |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.