Merită pensii speciale? Comparaţie între judecătorii români şi cei din străinătate. Cine munceşte mai mult şi cine e plătit mai bine

Dotările cu tehnică de calcul a instanţelor şi accesul personalului auxiliar la aceasta asigură o informatizare în media europeană, România chiar stând mai bine decât multe ţări în acest domeniu. Organizarea proastă a sistemului judiciar şi lipsa unor standarde de calitate la nivel naţional fac însă ca justiţia să gâfâie, reuşind să-i exaspereze şi pe justiţiabili, şi pe judecători.

Mai multe studii realizate de Comisia Europeană pentru Eficienţa Justiţiei (CEPEJ), cel mai recent fiind publicat chiar în acest an, creionează o imagine mai puţin familiară a justiţiei româneşti.

Procesele mărunte ar trebui judecate de instanţe mai puţin „profesioniste”?

În sistemul judiciar românesc lucrează 4.600 de judecători. Raportat la numărul de locuitori ai ţării, ne situăm la jumătatea clasamentului, „vecini” cu Germania. State precum Franţa, Spania, Italia ori Suedia abia dacă au 10-12 judecători la 100.000 de locuitori, faţă de 24 câţi sunt în România.

În aceste state însă funcţionează şi un sistem complementar, de judecători temporari, de funcţionari cu atribuţii judiciare sau de magistraţi neprofesionişti, pentru cazurile simple. Până acum câţiva ani, în Franţa a funcţionat sistemul aşa-numitului „judecător de proximitate”, neprofesionist, însărcinat cu soluţionarea cauzelor civile vizând pretenţii de până la 4.000 de euro şi a unor contravenţii penale.

În România, acestea sunt de resortul Judecătoriilor. Din întreaga Uniune Europeană, doar şase state, printre care România, Bulgaria şi Grecia nu au un astfel de sistem paralel, menit să-i degreveze pe judecători de procesele mărunte.

În România, unele speţe pot fi soluţionate de mediatori. Aceştia sunt mult mai numeroşi decât în restul Europei, procentul raportat la populaţie fiind de patru ori mai mare în România. Procedura greoaie, ca şi faptul că după mediere numeroase acorduri sunt supuse consfinţirii de către un judecător face însă ca impactul medierii asupra reducerii numărului de dosare ajunse în instanţă să fie redus.

Primul nivel al Justiţiei este foarte aglomerat în România

Dincolo de lipsa unor auxiliari judiciari care să soluţioneze certurile între vecini, însăşi structura corpului de magistraţi aglomerează nivelurile-cheie ale sistemului. În UE, aproape trei sferturi dintre magistraţi lucrează la primul nivel al justiţiei, echivalentul judecătoriilor de la noi.

În România, mai puţin de jumătate dintre magistraţi muncesc în judecătorii, în condiţiile în care la acest nivel sunt judecate două treimi dintre cazuri. Nu rare sunt cazurile în care un complet al Judecătoriei ieşene are de analizat într-o zi mai mult de 100 de dosare.

Pentru a putea discuta un dosar în medie în 5 minute, judecătorul este practic obligat să amâne o bună parte dintre cauze, astfel încât să poată audia martori sau să analizeze probe în cazul celorlalte. Astfel de situaţii sunt însă rare la nivelul Tribunalului, unde se discută doar un sfert din totalul dosarelor, ori la cel al Curţii de Apel.

CITESTE SI: Crezi că meriţi pensia specială? Şapte motive pentru care eşti toxic pentru societate

De asemenea, numărul judecătorilor angajaţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este la jumătate faţă de media europeană. Urmarea logică este durata de ani de zile scursă pentru analiza unui dosar, chiar în procedură de urgenţă.

Recent, un ieşean care dăduse în judecată statul pentru a obţine medicamentele necesare tratării cancerului de care suferea a murit înainte ca recursul declarat de stat la prima sentinţă, favorabilă, să ajungă pe masa curţii supreme.

Românii nu sunt mai procesomani decât restul europenilor

În pofida unei opinii larg răspândite, inclusiv printre judecători, românii nu par a fi excesiv de procesomani din fire. În România, pe rolul instanţelor se află 6,7 procese civile la fiecare 100 de locuitori, respectiv 1,3 milioane în total.

Este aproximativ maximul numărului de dosare pe care judecătorii le pot soluţiona. Anual totuşi, aproximativ 50.000 de dosare se adaugă la teancul celor reportate de pe un an pe altul. Şi în această privinţă suntem la jumătatea clasamentului european. Mai mult, numărul dosarelor deschise de români a scăzut semnificativ în ultimii 10 ani. În 2012, erau 8,6 dosare civile la 100 de locuitori, respectiv 1,8 milioane.

Numărul mare de dosare care se adună la primele instanţe face ca durata medie de finalizare a unui caz să fie uneori mult mai îndelungată decât în restul UE. În medie, un dosar civil se soluţionează în şase luni, faţă de doar trei luni şi jumătate, cât e media europeană.

În ultimii 10 ani, procesele civile s-au prelungit, în România, cu 25 de zile. Un dosar de insolvenţă durează mai mult de un an, respectiv 399 de zile, faţă de o medie europeană de 281 de zile. Unul de contencios administrativ, care se soluţiona în 2019 în doar 138 de zile a ajuns în 2020 să dureze 690 de zile.

Creşterea a fost pusă pe seama efectelor pandemiei de coronavirus, dar acest lucru nu explică de ce în restul Europei, media timpului necesar pentru soluţionarea unui dosar de contencios administrativ este de doar 388 de zile.

Doar dosarele penale se mişcă repede. Până la pronunţarea sentinţei trec, în medie 113 zile, durată comparabilă cu media europeană. Dosarele penale sunt însă de 3,7 ori mai puţine decât cele civile.

Situaţia prezentă este puţin probabil să se schimbe, câtă vreme sistemele legale de măsurare a performanţelor justiţiei nu îi iau în considerare tocmai pe „actorii” implicaţi. Unul dintre aspectele semnalate de raportul CEPEJ publicat în acest an este faptul că în România buna funcţionare a sistemului este evaluată în funcţie de numărul de dosare intrate, ieşite ori restante, de productivitatea judecătorilor, de rata apelurilor la sentinţele date în primă instanţă sau de durata medie de soluţionare a unui dosar.

Nu este urmărită tocmai satisfacţia judecătorilor şi a celor judecaţi şi nici costul procedurilor judiciare, elementele care contează în fond cel mai mult.

Un judecător olandez a dat în judecată statul, pentru că nu l-a lăsat să lucreze peste vârsta de 70 de ani

Cele 1,6 milioane de dosare, civile şi penale, soluţionate anual de cei 4.600 de judecători români reprezintă o medie de 355 de dosare pentru fiecare magistrat. Volumul de muncă este de altfel unul dintre argumentele aduse în favoarea pensionării acestora după doar 25 de ani de activitate sau a salariilor semnificativ mai mari decât cele medii.

În alte ţări, situaţia se prezintă cu totul altfel. Anul trecut, unul dintre cele mai importante ziare olandeze, „de Volkskrant” („Jurnalul poporului”) relata cazul unui judecător din Alkmaar, Willem Korthals Altes. Conform legii, magistraţii olandezi se pensionează la aceeaşi vârstă ca orice alt angajat, respectiv 67 de ani.

Ei au totuşi posibilitatea să-şi prelungească activitatea până la 70 de ani. Una dintre măsurile luate de statul olandez în contextul pandemiei a fost şi permisiunea acordată magistraţilor de a lucra până la 73 de ani. Măsura a fost abrogată după ce activitatea instanţelor a revenit la normal. Korthals Altes, născut în 1950, a profitat de ocazie pentru a se întoarce la lucru.

Mai mult, a dat în judecată statul, argumentând că limita de 70 de ani de la care pensionarea devine obligatorie a fost stabilită în 1932. Între timp, speranţa medie de viaţă a crescut semnificativ, iar Korthals Altes se considera discriminat prin faptul că era obligat să se pensioneze la aceeaşi vârstă ca şi bunicul său.

Judecătorul a pierdut procesul, dar cazul arată o diferenţă majoră faţă de situaţia din ţara noastră. Pe de altă parte, magistraţii olandezi nu beneficiază de o pensie calculată după alte criterii decât a celorlalţi angajaţi.

La începutul carierei, un judecător român primeşte un salariu anual net echivalent cu 25.285 euro. Suma reprezintă de 3,2 ori salariu mediu net din România. Şi în restul Europei salariul magistraţilor depăşeşte de regulă semnificativ salariul mediu net pe economie, dar în medie, de doar două ori.

Salariul mediu net al unui judecător începător din România este cu doar 20% mai mic decât media europeană a magistraţilor aflaţi în acelaşi punct al carierei. În schimb, salariul mediu net pe economie în România este de două ori mai mic decât cel mediu european.

Nivelul maxim de salarizare a unui judecător român depăşeşte de 6,5 ori salariul mediu net. Media europeană este de doar patru ori salariul obişnuit.