anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM

Nimic să nu mai fie ca înainte?

GALERIE
Alexandru-Calinescu
  • Alexandru-Calinescu
- +

Ar fi o foarte grea, probabil insuportabilă pedeapsă şi pentru noi, şi pentru generaţiile viitoare. Şi ar mări pericolul, aşa cum ne avertizează Mario Vargas Llosa într-un recent interviu, reîntoarcerii omenirii la stadiul tribal.

Şi la noi, ca şi în alte ţări, decizia de intra într-o primă fază a relaxării era previzibilă şi necesară: criza economică risca să se agraveze şi să ia dimensiuni catastrofale, presiunea psihică pe care o suportam cu toţii începea să devină, pentru mulţi, intolerabilă. La această presiune a contribuit din plin şi mass-media, prin insistenţa cu care a difuzat statistici macabre şi a imaginat scenarii apocaliptice. Câţiva "experţi" (printre care şi un clovn de la Iaşi, Tudor Ciuhodaru) au monopolizat televiziunile şi, deşi n-aveau nimic concret de spus (pentru că nici nu ştiau mare lucru despre pandemia actuală), ne-au împărţit sfaturi preţioase, unele dintre ele bătându-se cap în cap (ba că vom avea încă un val în toamnă, ba că vom avea încă două, ba că nu vom avea niciunul ş.a.m.d.). Când secretarul de stat Horaţiu Moldovan a spus dăunezi că mare parte dintre decese au fost probabil provocate de comorbidităţi grave, unele suflete sensibile au protestat energic faţă de o asemenea blasfemie; e curios că aceste suflete sensibile n-au avut nimic de spus când, la jumătatea lui aprilie, ziarele româneşti au reprodus declaraţia medicului legist german Klaus Püschel care a susţinut că infecţia cu coronavirus este doar "relativ periculoasă", că germanii ar trebui să înveţe să convieţuiască cu această boală şi că toate victimele coronavirusului pe care le-a autopsiat "oricât de crud ar suna, oricum ar fi murit în cursul acestui an". A avut, de asemenea, un puternic ecou o declaraţie a întotdeauna sumbrului Michel Houellebecq, în legătură cu statisticile funebre şi cu ideea că o serie de persoane foarte în vârstă erau, într-un fel, victime aproape sigure: "Niciodată - zice romancierul - nu s-a spus cu atâta neruşinare că viaţa tuturor nu are aceeaşi valoare". Ei bine, Houellebecq se înşală: în 1968-69, când a izbucnit epidemia cu aşa-zisa "gripă Hong-Kong", în Franţa au murit peste 31000 de persoane, în indiferenţa totală a autorităţilor şi a presei; Le Monde publica atunci un articol în care se afirma că "epidemia nu e nici gravă, nici nouă" (apatia mediatică se explică, pare-se, prin aceea că majoritatea victimelor aveau peste 65 de ani).

E foarte bine că acum, la noi cel puţin, s-au luat măsuri de protecţie şi s-au limitat efectele pandemiei. Personal, nu mi-am făcut un titlu de glorie că "stau acasă" şi asta din decenţă, gândindu-mă la toţi aceia, mulţi, de la personalul medical până la casieriţele de la supermarket şi de la şoferii de TIR până la măturătorii de pe străzi care s-au dus la datorie şi s-au expus pentru ca noi "să stăm acasă". Nu am agreat nici predicile celor care au ţinut să ne asigure că e foarte bine să trăim în singurătate, că liniştea de acasă e de departe preferabilă hărmălaiei citadine: cred, dimpotrivă, că suntem făcuţi să trăim în comunitate, convivialitatea fiind starea care ne asigură echilibrul psihic. Este adevărat că societatea a fost pusă în faţa unor dileme redutabile. Una dintre ele ar fi dificultatea de a opta între riscul asumat şi punerea între paranteze a libertăţii şi a drepturilor civice. Este ceea ce l-a determinat pe un eseist francez, Michael Sadoun, să pună această întrebare tulburătoare: "Ne vom opri oare să trăim ca să nu murim?" Până unde putem merge pentru a proteja (chiar şi fără a avea certitudinea reuşitei) viaţa? Până când ne vom putea lipsi de teatre, de sălile de cinema, de cafenele, de restaurante, de întrecerile sportive de pe stadioane, de întâlnirile cu prietenii? Să adăugăm dezastrului economic un dezastru uman? Am văzut primele propuneri care s-au făcut în Franţa în vederea redeschiderii teatrelor şi cinematografelor: ele sunt inaplicabile. Ni se mai spune să evităm avionul şi trenul şi să folosim maşinile personale: ecologiştii vor fi în culmea fericirii. De ce să fie deschise hotelurile, dar să rămână închise terasele cafenelelor? De ce să fie deschise fabricile dar să fie închise plajele? De ce au fost, la Paris şi la Bucureşti, închise cimitirele, dar metroul a continuat să circule?

Mulţi români - dar e valabil nu numai pentru români - sunt prizonierii clişeului "era mai bine înainte". Această nostalgie se explică prin faptul că, deşi epoca evocată a fost sinistră, noi o asociem cu perioada tinereţii noastre, vârstă de care ne amintim - de regulă - cu plăcere. Acum circulă un alt clişeu: "Nimic nu va mai fi ca înainte". Nu e un clişeu inedit: a fost folosit şi după atentatele din 11 septembrie, şi după atentatele din Paris etc. Din fericire, clişeul s-a dovedit mincinos. Sigur, după 11 septembrie s-au înăsprit controalele în aeroporturi, dar s-a circulat în continuare cu avionul, după atentatele din Paris nu s-au desfiinţat terasele cafenelelor, nu s-au închis sălile de concert şi nici nu s-a interzis apariţia revistei Charlie Hebdo. Acelaşi Michel Houellebecq, consecvent cu sine însuşi, ne asigură că totul va fi ca înainte, dar mai rău. Mă despart iarăşi de el (bine cel puţin că nu ştie că îl contrazic…). Vor fi, evident, nişte schimbări, se va impune - pentru o perioadă - un plus de prudenţă, dar nimic nu va putea distruge tot ceea ce face farmecul vieţii cotidiene (mizantropii, pesimiştii şi depresivii nu intră în calcul). Ar fi bine ca politicienii, economiştii, industriaşii, antreprenorii să tragă din această criză învăţămintele care i-ar putea ajuta în viitor să depăşească mai uşor încercări similare. Vor trebui privilegiate cercetarea, inovaţia, educaţia, tehnologia, va trebui regândit sistemul medical. Rolul nefast pe care l-a jucat China în răspândirea virusului va trebui să determine democraţiile să se unească şi mai puternic pentru a face faţă regimurilor dictatoriale şi "democraturilor". Nimic să nu mai fie ca înainte? Ar fi o foarte grea, probabil insuportabilă pedeapsă şi pentru noi, şi pentru generaţiile viitoare. Şi ar mări pericolul, aşa cum ne avertizează Mario Vargas Llosa într-un recent interviu, reîntoarcerii omenirii la stadiul tribal.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, critic literar şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

NATO în faţa unei noi extinderi

Lucian DÎRDALA

NATO în faţa unei noi extinderi

Pentru Alianţă, cererile de aderare ale Suediei şi Finlandei sunt uşor de gestionat din perspectiva compatibilităţii. Există însă unele presiuni şi constrângeri de cu totul altă natură.  

opinii

Metamorfozele lui Eugenides

Codrin Liviu CUȚITARU

Metamorfozele lui Eugenides

Deşi unii comentatori vorbesc despre o „moarte” a postmodernismului american - prin revenirea romanului recent la epic, la poveste -, în realitate nu asistăm acum decît la remodelarea vechilor structuri moştenite de la Barth sau Hassan şi la reconsiderarea funcţiilor esenţiale ale ficţiunii. Reabilitarea instrumentarului epic reprezintă contribuţia estetică a „generaţiei următoare”, în interiorul căreia strălucesc deja Jeffrey Eugenides (laureat al Premiului Pulitzer în 2003) şi Jonathan Franzen (distins cu National Book Award în 2001). 

Politica monetară şi inflaţia

Alin ANDRIEȘ

Politica monetară şi inflaţia

În ultima perioadă se discută foarte mult despre creşterea preţurilor şi reducerea puterii de cumpărare, dar mai puţin despre soluţii şi măsurile ce ar trebui adoptate de autorităţi. Preţurile de consum au crescut în România şîn aprilie?ţ cu 3,7% comparativ cu luna martie 2022, astfel rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2022 comparativ cu luna aprilie 2021 a atins nivelul de 13,8% cel mai ridicat din 2004 când rata inflaţiei a fost 11,9%ş1ţ. 

Dacă nu au profesorii pâine, să mănânce cozonac!

Mircea MORARIU

Dacă nu au profesorii pâine, să mănânce cozonac!

Nu trebuie să fii un observator din cale afară de atent al vieţii politice interne pentru a băga de seamă că dl. prof.dr. Sorin Cîmpeanu este unul dintre cei mai activi miniştri din guvernul Ciucă. Apare aproape zilnic la câte un post de televiziune cu acoperire naţională (şi, slavă Domnului!avem multe), face mereu anunţuri legate de schimbări în sistemul de învăţământ, în procedurile de evaluare,vrea să se renunţe la teze, schimbă pe nepusă masă structura anului şcolar, cheamă pe neaşteptate studenţii din online în sălile de curs, anunţă că profesorilor le va fi prin lege interzis să îşi mediteze propriii elevi. 

pulspulspuls

Cum vorbeşti în dodii când te plesneşte statul cu leafă de 20.000/lună

PULS

Cum vorbeşti în dodii când te plesneşte statul cu leafă de 20.000/lună

Pentru că tot am adus ieri vorba de postări lugubre, pomenind-o pe aia a conţilierului premarelui Chirica, musiu fost vice Botez, care făcea apologia rublei ruseşti, iacătă că unii cetitori mai atenţi ca noi ne-au şi probozit olecuţă, pe motiv că nu vedem şi pe alţii, mai importanţi, care bat câmpii prin bălăriile cu ciulini ale facebook-ului cu şi mai multă graţie.

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.