Nou la Iași: pacienții infectați, tratați cu scheme importate din Rusia, China şi Japonia

sâmbătă, 18 iulie 2020, 01:59
4 MIN
 Nou la Iași: pacienții infectați, tratați cu scheme importate din Rusia, China şi Japonia

Este vorba de tratamentul cu Umifenovir (n.r. – Arbidol), medicament folosit până acum în Rusia şi China, precum şi de Favipiravir, denumit şi Avigan, folosit în Japonia. Acestea vor fi administrate după o schemă individualizată pe fiecare bolnav. Primul a fost folosit şi în combaterea bronşitei cronice sau unor pneumonii, al doilea, la combaterea Ebola în Africa

 

a Spitalul de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva”, ieri, după gardă, erau 65 de locuri libere la pacienţii confirmaţi cu COVID 19, şi doar două paturi libere la Compartimentul de Terapie Intensivă. În acelaşi timp, schema de tratament pentru pacienţii cu infecţia cu SARS COV2 a fost modificată. Este vorba despre introducerea în terapie a Umifenovirului, cunoscut sub denumirea de Arbidol, şi a Favipiravirului, denumit şi Avigan. Cele două antivirale, unul produs în Rusia iar altul în Japonia, vor fi administrate după o schemă individualizată pe fiecare bolnav în parte.

Donaţia de Arbidol a lui Becali a ajuns şi la Iaşi

“La Spitalul de Boli Infecţioase «Sfânta Parascheva» vom avea în terapia pentru COVID 19 Umifenovir (n.r. – Arbidol), medicament folosit până acum în Rusia şi China în această pandemie, antiviral care s-a folosit în asociere cu Kaletra. Aceast lucru a fost posibil prin înţelegerea şi susţinerea financiară a domnului Gigi Becali, căruia vreau să-i mulţumesc public că a făcut efortul de a avea acest medicament şi la Iaşi”, a declarat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase. Precizăm că, la sfârşitul lunii mai, Ministerul Sănătăţii a modificat protocolul de tratament pentru pacienţii COVID19, introducând în schemă Arbidolul, un antiviral folosit în Rusia şi China în infecţia cu SARS COV2. Până la pandemia cu noul coronavirus, medicamentul a fost folosit în tratarea infecţiei cu virusul sinciţial (RSV), în terapia pentru imunodeficienţa secundară, pentru bronşită cronică, pneumonie, în infecţiile cu herpes recurent, dar şi în prevenirea infecţiilor postoperatorii şi terapia generală a infecţiei cu rotavirus la copiii de peste 2 ani.

https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/o-sentinta-soc-justitia-ieseana-obliga-primaria-sa-mareasca-puscaria–258772.html

Medicii susţin că un avantaj în folosirea Arbidolului în tratamentul infecţiei cu SARS COV2 este faptul că acesta nu dă efecte adverse în cazul în care pacientul prezinta comorbidităţi. În Rusia şi China se foloseşte în terapia formelor uşoare şi medii ale infecţiei cu noul coronavirus. În România, medicamentul a fost adus încă din luna aprilie de către finanţatorul FCSB, Gigi Becali, care a cumpărat 100.000 de bucăţi de Arbidol din Rusia şi le-a donat Ministerului Sănătăţii.

Medicament produs în Japonia, folosit pentru formele medii

“Avem de asemenea la dispoziţie şi Favipiravir, antiviral produs în Japonia, şi care va fi administrat la 12 pacienti. Mulţumim de această dată Ministerului Sănătăţii, care a înţeles necesitatea prezenţei oricărei medicaţii posibile în ţară. Agenţia Naţională a Medicamentului a făcut posibilă prezenţa acestei medicaţii dând dovadă de înţelegerea importanţei acestui moment”, a adăugat Carmen Dorobăţ.

Cititi si: O sentință șoc: justiția ieșeană obligă Primăria să mărească pușcăria

Favipiravir este un medicament antigripal care a fost aprobat de autorităţile japoneze în 2014. În 2016, Japonia a furnizat Favipiravir, cunoscut şi ca Avigan, ca ajutor de urgenţă pentru Ebola, atunci când această epidemie a izbucnit în Guineea, potrivit Reuters. China a autorizat fabricarea acestui medicament de către Zhejiang Hisun Pharmaceutical pentru a-i trata pe adulţii suferinzi de gripă. În Japonia, doctorii au folosit acest medicament în studii clinice pe bolnavii de coronavirus cu simptome moderate, în speranţa că în acest fel va fi oprită multiplicarea virusului. În România, medicamentul respectiv a fost primit ca donaţie din partea Guvernului Japoniei, donaţie care a ajuns în ţară pe 13 iunie. Este vorba despre un lot de 12.200 de tablete de Avigan (Favipiravir), medicament experimental dezvoltat de compania niponă Toyama Chemicals. Donaţia, realizată în urma demersurilor efectuate de MAE pe cale diplomatică şi de către Ministerul Sănătăţii, face parte dintr-un program umanitar în valoare de 1 milion USD desfăşurat de Guvernul Japoniei, în cadrul căruia medicamentul va fi distribuit cu titlu gratuit în 38 de ţări solicitante (dintre cele peste 70 de ţări care şi-au exprimat dorinţa de a fi incluse în acest studiu clinic).

100 de pacienţi trataţi cu medicamentul japonez

Cele 12.200 de tablete alocate României reprezintă tratamentul pentru 100 de pacienţi suferinzi de COVID-19. Referitor la cum vor fi introduce cele două medicamente în schema de tratament, Carmen Dorobăţ, managerul spitalului ieşean, a subliniat că în continuare se va merge pe tratament individualizat pe bolnav, tocmai pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru combaterea bolii. 

Comentarii