De Business

Punem punctul pe știi

Perioada de valorificare a lânii va fi prelungită până la 1 noiembrie

miercuri, 05 septembrie 2018, 09:03
2 MIN
 Perioada de valorificare a lânii va fi prelungită până la 1 noiembrie

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) intenţionează să prelungească cu două luni, respectiv până la 1 noiembrie, perioada de valorificare a lânii precum şi a celei pentru depunerea documentelor aferente, astfel încât crescătorii de ovine să poate beneficia de ajutorul de minimis de 1 leu/kg pentru lâna comercializată, potrivit un proiect de Hotărâre de Guvern, publicat pe site-ul MADR.

"Având în vedere că pentru obţinerea acestui ajutor de minimis crescătorii trebuie să facă dovada comercializării cantităţii de lână şi ţinând cont de revitalizarea filierei de comercializare a lânii, care a presupus identificarea centrelor de colectare a lânii funcţionale sau a unităţilor de procesare a lânii, a fost necesară prelungirea perioadei de valorificare a lânii precum şi a celei pentru depunerea documentelor aferente", se arată în document.

Astfel, se va prelungi perioada de cerere, în consecinţă, şi a termenului pentru depunerea documentelor justificative care să ateste comercializarea producţiei de lână obţinute, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi data de 1 noiembrie 2018.

În mod corespunzător se prelungeşte şi termenul până la care Direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti întocmesc situaţia centralizatoare cu sumele necesare pentru acordarea sprijinului financiar, respectiv până la data de 10 noiembrie 2018.

Valoarea sprijinului financiar este de 1 leu/ kg pentru lâna comercializată.

agerpres.ro

Comentarii