anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

sambata, 04.02.2023

Polițiștii ieșeni încep acțiunea Foc de Artificii. Condiții de folosire a petardelor și pedepse/amenzi

GALERIE
actiune, foc, artificii
  • actiune, foc, artificii
- +

Tema conferinței care a avut loc azi la IPJ a fost legată de prezentarea categoriilor de articole pirotehnice prevăzute de legislație și măsurile luate până în prezent în cadrul planului național „FOC DE ARTIFICII”.

FOTO: Comisar șef de poliție Svalja Mihai – adjunctul Șefului I.P.J. Iași pe linie de investigații criminale și Comisar șef de poliție Rotaru Florin – aflat astăzi la conducerea Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Iași.

Astfel, acțiunile pe această linie se desfășoară la nivel național în perioada 21 noiembrie 2022 – 4 ianuarie 2023, au scopul de a creşte siguranţa cetăţeanului prin activităţile de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2022/2023.
 

Obiectivele planului de acțiune Foc de artificii sunt:

 
• Prevenirea producerii unor evenimente negative, cu consecinţe asupra ordinii şi siguranţei publice sau de altă natură (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri);
• Prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul articolelor pirotehnice;
• Optimizarea cooperării interinstituţionale (poliţie, inspectorate teritoriale de muncă, poliţie de frontieră, vamă, autorităţi locale) şi a schimbului de informaţii între agenţiile de aplicare a legii cu atribuţii în domeniu pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii;
• Cunoaşterea şi respectarea legislaţiei în domeniu de către cetățeni pentru a achiziționa, deține și utiliza exclusiv articole pirotehnice din categoriile celor permise;
• Conștientizarea pe de o parte a cetățenilor și pe de altă parte a reprezentanților societăților comerciale autorizate, privind riscurile utilizării necorespunzătoare, respectiv a comercializării ilegale de articole pirotehnice și potențialele riscuri la care se expun.
 

Categorii de articole pirotehnice

 
Există trei categorii de articole pirotehnice: articole pirotehnice de divertisment, de scenă și alte categorii.
La rândul lor, cele de divertisment se împart în câteva categorii:
• categoria F1: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinaţia de locuinţă;
• categoria F2: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc scăzut şi un nivel de zgomot scăzut şi care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii restrânse;
• categoria F3: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc mediu, care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii deschise vaste şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane;
• categoria F4: articole pirotehnice de divertisment de mare risc, cunoscute sub denumirea de „articole pirotehnice de divertisment de uz profesional”, care sunt destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane.
 

Articolele pirotehnice de scenă se împart în următoarele categorii:

 
• categoria T1: articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă care prezintă un risc scăzut;
• categoria T2: articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă, care sunt destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni.
Alte articole pirotehnice se clasifică în următoarele categorii:
• categoria P1: articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut;
• categoria P2: articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni 
 
Articolele pirotehnice de divertisment din categoriile F1 (de exemplu: steluțe; lumânări scânteietoare; jerbe cu scântei; minifacle; minisori; inele de foc; sateliți) pot fi puse la dispoziția publicului cu vârsta peste 16 ani, iar cele din categoriile articolelor pirotehnice F2, F3 și F4, precum și a celor din categoriile articolelor pirotehnice de scenă (T2) și P2 sunt interzise în ceea ce privește deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg.
Articole pirotehnice de scenă din categoria T1 şi alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.
 

Rezultate obținute până în prezent:

 
Până în prezent, în cadrul planului au fost efectuate 6 acțiuni și controale în județul nostru, fiind înregistrate 3 dosare penale, în care sunt cercetate 3 persoane. 
De asemenea, a fost indisponibilizată cantitatea de 37 kg de articole pirotehnice din categoriile F1, F2, F3.
Rezultate obținute anul trecut
Ca reper, în perioada sărbătorilor de iarnă 2021/2022, în județul Iași au fost efectuate   110 acțiuni și controale, fiind înregistrate 42 de dosare penale, în care sunt cercetate 42 de persoane.
În urma acestor activități, au fost constatate 42 de infracțiuni.
Totodată, au fost confiscate aproximativ 720 de kg de articole pirotehnice.
 

Pentru evitarea implicării în evenimente negative, recomandăm:

 
-Să cumpărați articole pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate!
-La achiziționarea de articole pirotehnice să verificați eticheta. Acestea să fie inscripționate în limba română!
-Să sesizați poliția când constatați că sunt vândute ilegal articole pirotehnice!
 

Folosirea articolelor pirotehnice SE INTERZICE în următoarele situaţii:

 
a) între orele 24:00 şi 6:00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.
 
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:
 
 a) orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;
b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
 
Sancţiunile contravenţionale cu amendă pot fi aplicate şi persoanelor juridice. În cazul persoanelor juridice, limitele minime şi maxime ale amenzilor se majorează cu 100%.
 
Pentru tulburarea liniștii și ordinii publice prin folosirea necorespunzătoare scopului declarat a articolelor pirotehnice din categoria P1 și nu numai, se vor aplica sancțiunile contravenționale prevăzute în Legea nr. 61 din 1991 republicată.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Stupida lex, sed lex!

Nicolae GRECU

Stupida lex, sed lex!

Stimaţi suporteri, nu contează că înjuraţi, aveţi grijă pe cine înjuraţi.

opinii

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (XI)

Eugen MUNTEANU

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (XI)

Lunga pledoarie pro domo a tânărului asistent universitar continuă în ampla scrisoare adresată profesorului Balan, tatăl fetei pe care și‑o dorea de soție.

Blocul, pacoste sau nevoie?

arh. Ionel OANCEA

Blocul, pacoste sau nevoie?

Spre sfârşitul comunismului din România, posibilitatea obţinerii rapide a unui apartament la bloc era reală. Majoritatea populaţiei urbane trăia în cartiere de locuinţe colective. Ambiţiile partidului comunist au fost anularea proprietăţii private, demolarea caselor cu grădină şi mutarea proprietarilor în apartamente cu chirie modică. Aproape au reuşit. 

Ca piatra-n lac

Radu POPESCU

Ca piatra-n lac

Până nu demult, atunci când Rusia încă se simțea aproape ca acasă în Republica Moldova, Kremlinul nu avea prea multe bătăi de cap legate de posibilele aspirații ale Chișinăului de a se apropia de Uniunea Europeană. Chiar și după 2009, momentul dispariției din prima linie a lui Vladimir Voronin și a comuniștilor moldoveni, primele guverne reformatoare și proeuropene de peste Prut erau temperate repejor de către Rusia atunci când mergeau parcă mai des în vizită la Bruxelles decât la Moscova.

pulspulspuls

Prind sau nu cei doi penali de la Iaşi listele? Nori negri deasupra filialei, trimişi de Ciucă

Prind sau nu cei doi penali de la Iaşi listele? Nori negri deasupra filialei, trimişi de Ciucă

Ce vă spuneam noi mai pe alaltăieri, stimaţi telespectatori, cum că alde nea Mihăiţă şi dom’ Costel nu ar sta deloc pe roze acuma la alesul liniilor directoare în vederea abordării anului electoral 2024? 

Caricatura zilei

Pițuțurlică

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Un raport al Universitatii “Babes Bolyai” din Cluj Napoca a stabilit ca teza de doctorat a ministrului de Interne este plagiata. Credeti ca Lucian Bode sa demisioneze?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.