Prima investiţie majoră în Parcul industrial de la Leţcani. Alţi doi “giganţi” stau la pândă

miercuri, 08 august 2018, 01:50
5 MIN
 Prima investiţie majoră în Parcul industrial de la Leţcani. Alţi doi “giganţi” stau la pândă

O companie din Turcia anunţă o investiţie de 10 milioane de euro într-o fabrică de componente auto. Din informaţiile „Ziarului de Iaşi“ aceasta va fi construită la Leţcani în parcul industrial pe care îl pregăteşte Consiliul Judeţean.

Un producător turc de componente auto va investi 10 milioane euro pentru a construi o fabrică în apropiere de municipiul Iaşi. Prin­tre clienţii Dogu Pres se numără şi Delphi, prezenţa companiei ameri­cane în Miroslava fiind în mod clar un avantaj pentru alegerea făcută de turci.

Din informaţiile obţinute ieri de „Ziarul de Iaşi“, se pare că fabrica Dogu Pres va fi amenajată în parcul industrial de la Leţcani („Iaşi Industrial Park“) care apar­ţine Consiliului Judeţean (CJ). Turcii vor să construiască o unitate ce va produce subcomponente ce se integrează în injectoare diesel şi de benzină.

Proiectul prevede realizarea unei hale de producţie de 10.000 mp, pe o suprafaţă totală de 5 hectare, ceea ce va permite o extindere ulterioară a investiţiei. Pentru etapa a doua, compania doreşte să investească în producţia de pompe auto de diverse tipuri.

Parcul industrial de la Leţcani dispune de o suprafaţă totală de 18,6 ha. Recent, plenul CJ a aprobat ca preţul de pornire la licitaţie pentru terenurile concesionate să fie de 1 euro/mp/an.

250 de locuri de muncă

Amplasamentul parcului este unul destul de bun: se află înainte de intrarea în Leţcani dinspre Iaşi (la intersecţia cu drumul spre Bogonos), cu o deschidere gene­roasă la drumul european.

„Dogu Press a ales România din mai multe motive, în primul rând pen­tru că ne dorim să fim am­plasaţi în Uniunea Europeană, cât mai aproape de clienţii noştri“, se arată într-o declaraţie a Consiliului de Administraţie al Dogu Press. Fabrica de la Iaşi va crea un număr de 250 de locuri de muncă.

Cine a intermediat venirea turcilor la Iaşi?

Ştirea că Dogu Press va investi la Iaşi a făcut ieri după-amiază înconjurul publicaţiilor economice importante din ţară, şi nu numai, după un comunicat pe temă al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. Însă, autoritatea centrală nu a oferit detalii despre amplasament şi nici despre modul în care turcii au ajuns la Iaşi.

„Ziarul de Iaşi“ a aflat că in­stituţia care a avut primul contact cu Dogu Press a fost Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE). De circa doi ani şi jumătate, ADRNE are un birou specializat prin care promovează regiunea în rândul investitorilor străini. Pentru turci, principalele amplasamente propuse de ADRNE au fost parcul industrial de la Miroslava şi cel de la Leţcani.

„Până la urmă, compania turcească a ales Leţcani. A fost alegerea companiei în func­ţie de criteriile lor, noi am pre­zentat toate variantele“, ne-a declarat ieri directorul ADRNE, Vasile Asandei. El a adăugat că investiţia Dogu Press de la Iaşi demonstrează încă o dată atracti­vitatea Regiunii de Nord-Est a ţării şi pentru proiectele de producţie, având în vedere că majoritatea investiţiilor străine recente în Iaşi s-au concentrat pe dome­niul IT.

„Observăm că această zonă a ţării a devenit tot mai interesantă, având în vedere dificultatea de a găsi forţă de muncă în partea de vest a ţării“, a spus Asandei.

La rândul lui, preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa, a confirmat că Dogu Press se va instala în „Iaşi Industrial Park“. „Pur­tăm negocieri cu încă doi in­vestitori importanţi, dar, la acest moment, nu-i putem nominaliza. Eu mă bucur pentru faptul că reuşim să dăm viaţă parcului industrial de la Leţcani. Inves­titorilor ce vor să vină la Iaşi nu trebuie să le acordăm facilităţi deosebite, ci aceştia trebuie să găsească un climat predictibil“, a spus Maricel Popa. Potrivit şe­fului CJ, formalităţile pentru lan­sarea licitaţiei sunt deja îndeplinite, iar procedurile pentru concesionarea terenurilor vor fi lansate în curând. „Pe viitor, veţi mai avea o surpriză: vom face un alt parc industrial, la marginea Iaşului“, a susţinut Popa.

Ministru: Turcii au un an de când testează ţările din regiune

În comunicatul trimis ieri de Ministerul pentru Mediul de Afa­ceri se afirmă că România a fost aleasă ca destinaţie finală pentru realizarea investiţiei în urma unui studiu realizat de compania tur­ceas­că pe parcursul a 12 luni în mai multe ţări din regiune.

„In­vestiţia din regiunea de Nord-Est va aduce 250 de noi locuri de muncă şi dezvoltarea pe orizontală a economiei lo­cale“, a comentat ministrul Ştefan Oprea. Tot în comunicat este citată şi o declaraţie a Consiliului de Ad­ministraţie a companiei turceşti.

„Dogu Pres a ales România din mai multe motive, în primul rând pentru că ne dorim să fim amplasaţi în Uniunea Euro­peană, cât mai aproape de clienţii noştri. Avantajele oferite prin măsurile de ajutor de stat ce sprijină investiţiile, susţinerea din partea InvestRomania, a ADRNE şi a autorităţilor locale, precum şi posibilitatea de a găsi forţa de muncă calificată au determinat luarea deciziei în favoarea României şi selectarea Iaşului“, este declaraţia CA Dogu Press.

Compania a fost înfiinţată în Bursa/Turcia în anul 1989 şi este un important producător de componente pentru injectoare auto, cu un număr de aproximativ 600 de angajaţi. Printre clienţii companiei se numără: Bosch, Delphi, Denso, Compa Sibiu şi Schae­ffler.

Comentarii