VIDEO: Filmul accidentului de ieri de la Miclăuşeni. Două persoane şi-au pierdut viaţa
Eugen Damatar de 63 de ani si sotia Lucia de 60 circulau ieri spre Butea într-un Logan, dinspr (...)
citeste totmiercuri, 29.03.2023
Cum sunt repartizate sumele din PNRR pentru construirea noilor spitale în raport cu populaţia?
Se dau următoarele date din Recensământul populaţiei României (2022), Principiile de implementare ale Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR) şi Obiectivele de Investiţii aprobate pentru finanţare prin PNRR - Infrastructură spitalicească publică nouă aprobată de Ministerul Sănătăţii.
În Principiile PNRR de implementare se menţionează (la p.2 şi 93): „Distribuirea echitabilă geografică a fondurilor. Investiţiile propuse în PNRR se bazează pe faptul că în recuperarea decalajelor şi modernizarea României nimeni nu va fi lăsat în urmă pe drumul redresării economice şi sociale. În procedurile alocărilor directe sau cele competitive se va ţine cont de alocarea echilibrată a resurselor, astfel încât să conducă la valorificarea specificului local sau regional în interesul cetăţenilor şi la diminuarea polarizării dezvoltării teritoriale. În acest sens, unele componente au o alocare teritorială prevăzută la lansarea apelurilor de proiecte”. Mai clar, (la p.74) se reiterează: „Reducerea disparităţilor de acces la servicii medicale de bază dintre regiuni, dintre rural şi urban şi, respectiv, dintre diferitele categorii sociale”. Tot legat de sănătate, se aduce aminte de situaţia existentă la p. 26: „Potrivit recomandărilor specifice de ţară (2019) ratele sărăciei şi inegalităţii veniturilor rămân ridicate, iar disparităţile regionale se accentuează”.
Conform datelor provizorii ale Recensământului din 2022 oferite de INS, România are o populaţie de 19 063 815 locuitori repartizaţi astfel: Moldova - 21,33% (4,06 milioane), Transilvania - 33,9% (6,46 milioane), Muntenia (tot sudul) - 44,76% ( 8,53 milioane); Bucureştiul are singur 9% (1,71 milioane).
Potrivit Obiectivelor de Investiţii aprobate pentru finanţare prin PNRR, Infrastructură spitalicească publică nouă, din cele 27 de spitale noi care vor fi construite, 3 sunt din Moldova, 11 din Transilvania, 13 din Muntenia. În sume, acestea sunt repartizate astfel: Moldova - 14% (1,528 miliarde lei), Transilvania - 39% (4,23 miliarde lei ), Muntenia 47% (5,11 miliarde lei). Chiar dacă Moldovei i s-ar fi aprobat Institutul de Boli Cardiovasculare de la Iaşi (532,7 milioane lei) ar fi atins doar 19% din suma finanţată prin PNRR pentru spitale noi, inferioară ponderii populaţiei, deci ar fi fost oricum o deprivare semnificativă şi nejustificată din punctul de vedere al repartizării regionale.
Cum sunt repartizate sumele pentru noile spitale în raport cu populaţia?
Prin această repartizare, Moldova are o finanţare în raport cu ponderea populaţiei de doar 65,6%, Transilvania de 115%, iar Muntenia 105%! Adică între Moldova şi Transilvania este o diferenţă de 50%!, iar între Moldova şi Muntenia de 40%! Iar raportul real al finanţării pe locuitor pentru Moldova şi Transilvania este 1 leu la 1,76 lei, iar între Moldova şi Muntenia de 1 leu la 1,6 lei.
Cazul Bucureştiului este la fel de interesant: cu 9% din populaţie, Capitala şi împrejurimile atrag 28,9% din sume, o finanţare de 321% mai mare în raport cu populaţia.
O altă observaţie: unităţile spitaliceşti construite pentru structurile de securitate - armată, sevicii şi poliţie (repartizate în Transilvania şi Muntenia) - , reprezintă 12,6% din PNRR (1,37 miliarde lei), adică cu 1,4% mai puţin ca întreaga Moldovă. Adică pentru 150.000 de angajaţi din structurile de securitate se investeşte în spitale noi cât pentru 4 milioane.
Şi ca să fie şi mai perversă situaţia: fondurile din PNRR acoperă doar într-o proporţie de 60-90% finanţarea noilor spitale. Restul banilor vin de la buget, adică şi de la impozitele/taxele plătite de cetăţenii români din judeţele Moldovei. Efectul este următorul: Moldova va pierde nu doar prin finanţare directă, dar şi pentru că va finanţa indirect prin buget mai mult din costurile noilor spitale construite în Transilvania şi Muntenia, decât din ale ei proprii! Deci, trebuie să-i felicităm pe moldoveni, pentru că, prin acest mecanism netransparent, sunt în final puşi să plătească pentru spitalele din sud sau vest!
Câteva rugăminţi „avertismente”.
1. Să nu se mai spună că aceste fonduri au fost acordate „competitiv”. Adică proiectele din Moldova nu au fost bune, iar celelalte au fost briliante. Cine a concurat în fond? Unităţi/ autorităţi publice de stat cu unităţi publice de stat, în diferite raporturi de subordonare, locale, judeţene, naţionale. Statul ar fi fost arbitrul „concurenţei” între mâna sa dreaptă şi mâna sa stângă şi nu lobby-ul politic, al băieţilor cu epoleţi şi a pilăriei baronilor din sistem. Întrebarea esenţială este dacă trebuie pusă o relaţie de concurenţă între unităţi de stat, între unităţile care tratează pacienţii moldoveni, ardeleni sau munteni distribuţi teritorial? De ce nu stabileşte statul proporţia în funcţie de nevoile publice de sănătate regionale (are cifrele în faţă!), ci lansează o competiţie în care evident, cei „performanţi” vor fi favorizaţi. Spitalul Universitar din Bucureşti va fi de-a pururi singurul „competitiv” probabil, în timp ce un spital din Vaslui sau Gorj niciodată. Deci, ce facem cu pacienţii din Vaslui prin PNRR? Îi evacuăm din viaţă?
2. Să nu ni se spună că nu vorbim de regiuni istorice, ci de alea de dezvoltare: nord -est, sud-est etc. Faceţi calculele şi Guvernul va ieşi şi mai prost pentru dezechilibrele de finanţare generate.
3. Să nu ni se spună că prin PNRR Moldova are finanţată A7. Austrostrada (care nu e deloc o prioritate a Moldovei, ci A8), este de fapt, o restanţă, după trei decenii în care din bugetul naţional s-au dat zero sume pentru Moldova, iar moldovenii prin buget au finanţat autostrăzile din Transilvania şi Muntenia. Deci, Bucureştiul a pasat o datorie morală faţă de Moldova spre banii europeni.
4. Să nu ni se spună în culise, ca să ni se închidă gura, că pe alte componente - tranziţia verde, managementul deşeurilor, energie, suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare, educaţie,finanţarea pentru Moldova stă mai bine. Datele preliminare sau parţiale indică exact contrariul. Pe măsură ce devin publice proiectele finanţate prin PNRR veţi constata cum programul este complet deturnat de la obiectivele sale de Guvernul PNL-PSD-UDMR şi a devenit un Program Naţional de Dezechilibrare Regională, un mecanism prin care disparităţile regionale sunt construite sistemic şi fără scrupule.
Populaţia trăieşte teritorial. Are nevoie de servicii medicale în proximitate, deci repartizate echilibrat geografic. Construcţia unor noi spitale, funcţionarea şi întreţinerea lor, asigurarea serviciilor medicale reprezintă o componentă esenţială în formarea PIB şi a calităţii vieţii. Cea mai săracă regiune a României oricum stătea cel mai dezastruos la acest capitol, iar noile proiecte aprobate nu fac decât să adâncească prăpastia între Moldova şi celelalte regiuni.
Deci, care sunt necesităţile de dezvoltare ale României? Cum rămâne cu „distribuirea echitabilă”? Cum se „valorifică specificul regional în interesul cetăţenilor” şi cum se diminuează „polarizarea dezvoltării teritoriale”? Pe vorbe, Moldova e acolo. Pe cifre şi în realitate, în acest aranjament cinic, contează doar Transilvania şi Bucureştiul. Dacă mai există cineva viu prin lumea politică, instituţiile europene ar trebui sesizate că autorităţile de la Bucureşti încalcă, prin direcţionarea fondurilor, tocmai principiile asumate prin PNRR.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Studiu de fezabilitate: şosea cu patru benzi de la ieşirea din Iaşi spre Sculeni
Câte carduri de energie s-au împărţit în Iaşi şI cum au fost folosite până acum
Donaţii de mii de euro: un ieşean a „îmbrăcat” zece echipe de juniori locale
La Iaşi se desfăşoară un concurs naţional pentru elevii cu deficienţe de auz
Un copil de patru luni, la un pas de moarte, adus cu elicopterul la Iași
600.000 lei de la Primărie pentru mai multe evenimente ale unor organizaţii private
Competitivitatea regională României în context european: cele 11 butoane roșii de pe tabloul de bord
Cum mai luptă statele europene cu inflaţia? Portugalia a redus la zero TVA-ul la alimentele de bază
Cine este Toni Greblă, noul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente
Ministerul Sănătăţii anunţă că încep înscrierile pentru concursul de rezidenţiat din luna mai
Transformarea spațiilor: Cele mai bune materiale de suport pentru piatra decorativă (P)
MI5 este în alertă maximă. Ameninţarea internă din Irlanda de Nord evaluată la un nivel “sever”
VIDEO: Filmul accidentului de ieri de la Miclăuşeni. Două persoane şi-au pierdut viaţa
Un nou accident feroviar în România: O locomotivă care împingea un tren de marfă a deraiat
Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei, a fost primit de preşedintele Iohannis la Palatul Cotroceni
The Guardian susţine că Putin pregăteşte Rusia pentru un "război veşnic" cu Occidentul
Matt Turner, portarul echipei SUA, a aflat pe teren sexul viitorului său copil
100 de oi au murit într-un incendiu izbucnit la o stână din Măcin
Fundaşul Ionuţ Nedelcearu are viroză respiratorie şi a părăsit cantonamentul de la Mogoşoaia
Bărbat, cercetat după ce a spart geamurile unei maşini parcate pe o stradă
Japonezul Ryota Murata, campion WBA la categoria mijlocie, se retrage din activitate la 37 de ani
Evaziune fiscală uriaşă în domeniul financiar: Percheziţii la cinci bănci din Franţa
Fii omul potrivit la locul potrivit, folosind o mașină de închiriat performantă! (P)
5 IDEI de cocktailuri pe care trebuie să le încerci și tu dacă ești în căutare de gusturi noi (P)
“Părerile despre viaţă ale motanului Murr” de E.T.A. Hoffmann
L-am întrebat pe robotul Ion cine va câştiga alegerile la Iaşi în 2024
Doamne fereşte: iaca, citiţi şi vă cruciţi, dragi alegători, cu cine negociază premarele!
Zece divorţuri în Copou. Unde au ajuns disponibilizaţii Politehnicii? Doar Knoflach nu are echipă
FIFA a mărit sumele alocate cluburilor care au jucători la Cupa Mondială
Locomotiva implicată în accidentul mortal de sâmbătă a ieşit din revizie în dimineaţa acelei zile
Lucian DÎRDALAPenultimul obstacol pentru Finlanda |
Florin CÎNTICDe ce scriu? |
Radu PĂRPĂUȚĂMeditaţie despre europubelă |
Alex VASILIUSpectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I) |
Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.