anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 27.05.2022

Propaganda „verde”, de la scenarii idilice, la impactul cu lumea reală

GALERIE
Alexandru Lazescu
  • Alexandru Lazescu
- +

Ceea ce nu spun sau nu realizează campionii agendei radicale care militează pentru renunţarea la combustibilii fosili şi la industriile tradiţionale este că locurile de muncă verzi bine plătite sunt iluzorii şi că astfel se va ajunge la o dependenţă periculoasă de o resursă critică controlată autoritar de China: metalele rare.

Parlamentul European a votat marţi în favoarea unui obiectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în Uniunea Europeană cu 60% până în 2030, faţă de nivelul din 1990, unul semnificativ mai ambiţios faţă de actuala ţintă asumată de UE pentru acelaşi an, de reducere a emisiilor cu 40%. Asistăm, iată, la un soi de „populism verde”, după cum cred chiar unii europarlamentari, care ignoră multe dintre realităţile de pe teren cu potenţiale consecinţe negative îngrijorătoare în plan economic şi în cel al securităţii energetice. Parlamentul va trebui să se pună de acord asupra ţintei cu statele membre ale UE, care sunt divizate în această privinţă. Polonia, de pildă, nu este deloc dispusă să renunţe repede la centralele pe cărbune, combustibil de care dispune din belşug. România, care are şi rezerve de cărbune, dar şi unele de petrol şi gaze naturale, este şi ea una dintre ţările care pierd cel mai mult în urma implementării acestui „Green Deal” dictat de la Bruxelles. Acordul semnat recent cu Statele Unite privind extinderea centralei nucleare de la Cernavodă este parte a unui posibil răspuns la aceste provocări, însă nu trebuie uitat faptul că reprezentanţii curentului ecologist radical doresc să se renunţe în viitor şi la energia nucleară. Polonia este cu siguranţă mult mai dispusă decât România să facă opoziţie, însă Bruxelles-ul are pârghii redutabile de presiune asupra „dizidenţilor”. Tăierea fondurilor europene utilizând, de exemplu, un instrument ca Oficiul Procurorului General European pentru a justifica astfel de măsuri punitive.

Măsuri de genul celor votate în plenul Parlamentului European sunt parte a demersului pentru un aşa numit „viitor cu zero-emisii de carbon”. Deşi campionii acestuia fac trimitere obsesiv la experţi, discursul lor este extrem de vag atunci când se intră în detalii. Se bazează pe enunţuri cu speranţe optimiste mai degrabă decât pe argumente solide şi, în fapt, are o puternică amprentă ideologică, de extrema stângă. Maniera în care, pe Euronews, un europarlamentar francez le explica jurnaliştilor ce viitor măreţ ne aşteaptă dacă punem în operă politici care să permită atingerea obiectivului asumat pentru 2030 ilustrează perfect acest tip de abordare.

Această viziune utopică „verde” are în vedere un viitor apropiat în care ne vom baza aproape în totalitate pe energia regenerabilă furnizată de panouri solare şi turbine eoline, în care vor exista doar maşini electrice, tehnologii care, ni se spune, vor asigura securitatea energetică, vor genera o mulţime de „locuri de muncă verzi bine plătite” şi vor salva planeta ameninţată de emisiile noastre de carbon. În esenţă, tezele principale enunţate constant de campionii acestor politici sunt: 1. tendinţa de încălzire globală se datorează în proporţie covârşitoare omului, prin emisiile de CO2, şi dacă nu este oprită va duce într-un viitor previzibil la dispariţia rasei umane; 2. de aceea trebuie luate măsuri radicale de renunţare la combustibilii tradiţionali prin înlocuirea acestora cu surse de energie regenerabile; 3. beneficiul suplimentar, în cazul Europei, este că nu va mai depinde de combustibilii fosili aflaţi în mare parte în afara teritoriului continental; 4. oamenii nu trebuie să fie îngrijoraţi pentru că locurile de muncă din industriile tradiţionale afectate vor fi înlocuite cu alte locuri de muncă, „verzi”, bine plătite.

O primă observaţie este aceea că premisa de bază, aceea că schimbările climatice sunt determinate în mare parte de factorul uman, este în sine discutabilă. După cum susţine un reputat climatolog, Richard Lindzen, „să crezi că un singur element din atmosferă, CO2, a cărui pondere este mai puţin de 4 sutimi de procent, are un impact asupra climei mai mare decât forţele extrem de puternice de rotaţie ale pământului, exploziile solare, vântul şi curenţii oceanici, este pur şi simplu un exemplu de «gândire magică»”.

În plus, a susţine că prin promovarea acestor tehnologii verzi vom putea opri schimbările climatice este deja o clară probă de ignoranţă. Schimbări climatice, majoritatea mult mai dramatice decât cele de acum, au avut loc permanent, de când există Terra. Dovezile sunt peste tot în jurul nostru. Fără schimbări climatice semnificative nu ar fi apărut, de pildă, lacurile glaciare care, după cum le spune şi numele au rezultat prin topirea unor gheţari. Sau, multe localităţi care erau porturi cu 2-3 mii de ani în urmă, Efesul din Turcia este doar unul dintre exemple, se află acum la destui kilometri distanţă de ţărm, în interior. Dovadă că s-a produs la un moment o răcire a vremii care a determinat retragerea apelor. Într-o scenă pictată pe stâncă în podişul Tassili din Saharase văd oameni care călătoresc în bărci pe apă ceea ce înseamnă că în urmă cu 9-10 mii de ani existau râuri şi lacuri în locuri în care astăzi nu mai este decât nisip. Aşa că chimbări climatice se vor produce oricum chiar dacă vor dispărea toţi oamenii de pe planetă. Sigur, în principiu, pot exista unele beneficii, în materie de poluare de exemplu. Dar acest demers ar trebui făcut pe baze raţionale, fără a periclita economia sau securitatea energetică. Mai ales că în restul lumii, inclusiv în cele mai populate ţări de pe glob, China sau India, nu există nici un fel de intenţii serioase de a implementa astfel de politici radicale.

Menţiunea cu „locurile de muncă verzi bine plătite” este permanent prezentă în discursurile mai moderate, de tipul celui practicat de Joe Biden în Statele Unite, pentru a-i linişti pe alegătorii care se întreabă îngrijoraţi ce se va întâmpla atunci când industriile tradiţionale, precum cea petrolieră, aflate pe lista neagră a „politicilor verzi” vor dispărea. Ceea ce nu se spune însă este că, cel puţin până acum, puse în aplicare toate aceste politici au avut efecte exact contrare celor anunţate cu mare pompă. De pildă, statul California, controlat politic de democraţi, care a implementat politici verzi extrem de agresive, nu doar că are o electricitate de aproape două ori mai scumpă decât media din Statele Unite, dar se confruntă cu dese pene de curent. Ceea ce nu e de mirare, având în vedere faptul că sursele de energie regenerabile sunt mult mai sensibile la variaţiile factorilor externi. De pildă turbinele eoliene pot funcţiona la capacitatea maximă doar maximum 35% din timp, spre deosebire de centralele pe gaz (57%) sau de cele nucleare (92%). În fapt, în cazul turbinelor eoliene procentul scade semnificativ sub 30% în multe situaţii.

Dar poate şi mai pilduitor este un alt exemplu. În 2009, provincia Ontario din Canada anunţa un ambiţios program, Green Energy Act, al cărui obiectiv declarat era o „integrarea sporită a energiei eoliene şi solare în reţeaua electrică, închiderea tuturor centralelor pe cărbune şi crearea a 50 de mii de «locuri de muncă verzi» numai în primii trei ani”. Numai că zece ani mai târziu, în iulie 2019, legislativul din statul Ontario a decis să pună capăt programului din cauza efectelor sale negative devastatoare: cele 50 de mii de locuri de muncă „garantate” nu s-au materializat deloc, iar factura de electricitate a locuitorilor statului a ajuns să fie de două ori mai mare ca în 2009.

În ciuda acestor argumente de bun simţ agenda verde radicală câştigă totuşi permanent teren. Ignorând un alt element cu impact negativ major: chestiunea securităţii energetice. Deşi se propagă ideea că în urma unui astfel de program Uniunea Europeană va scăpa de dependenţa de combustibili fosili care se află în afara teritoriului ei, afirmaţia este foarte departe de adevăr. Din contra UE va deveni mai vulnerabilă pentru că tehnologiile pe care le promovează entuziast, atât cele de producere a energiei din surse regenerabile, cât şi automobilele electrice, se bazează pe o resursă critică: metalele rare. De fapt aceste elemente sunt critice şi pentru alte industrii esenţiale precum cea de apărare, aerospaţială sau electronică. Or, China este cea care furnizează 70% din metalele rare utilizate pe glob. Beijingul controlează atât extracţia acestora, la ea acasă, dar şi în Africa, cât şi procesarea. În acest moment China procesează 220 milioane de tone de metale rare pe an, de 5 ori mai mult decât se procesează cumulat în tot restul lumii. Aşa că se apreciază că este nevoie de mulţi ani pentru a limita această dependenţă.

După cum relevă un articol apărut în revista ştiinţifică Nature şi un studiu World Bank „atingerea ţintelor agresive de reducere a emisiilor de CO2 impune creşterea cererii de aluminiu, cobalt, fier, plumb, magneziu şi nichel cu mai multe de o mie la sută”. În unele cazuri, pentru metale ca indiu, terbiu sau neodimiu, cererea ar creşte chiar de 12 ori.

Ceea ce promotorii unor astfel de „politici verzi” radicale, precum cei din Parlamentul European ignoră sau nu doresc să spună este că o maşină electrică utilizează de 5 ori mai multe metale rare ca un autoturism convenţional sau că pentru o fermă de turbine de vânt este nevoie de 8 ori mai multe metale rare minerale faţă de o centrală pe gaz de aceeaşi capacitate. La fel, panourile solare în afară de faptul că ocupă spaţii de 1000 de ori mai mari decât cele necesare pentru centralele care utilizează combustibili fosili se bazează şi ele în proporţie de 90% tot pe metale rare. Activiştii „verzi” vin cu argumentul că această dependenţă va scădea în timp prin reciclare, în cadrul aşa numitului concept de „economie circulară”. Numai că în prezent rata de reciclare în cazul multor metale rare critice este sub 1% sau chiar zero în unele cazuri. Sigur, este de aşteptat ca reciclarea, în esenţă un lucru fără îndoială dezirabil, să se îmbunătăţească. Însă orice evaluare realistă, chiar una optimistă, relevă că aceasta va ajunge la un nivel rezonabil într-un interval de timp mult mai mare decât cel impus pentru atingerea ţintelor de „energie verde” vehiculate, de pildă, la Bruxelles.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un concurs de arhitectură care poate da Iaşului o nouă clădire emblematică

Toni HRIŢAC

Un concurs de arhitectură care poate da Iaşului o nouă clădire emblematică

Anunţul companiei Iulius apropie de sfârşit o dezbatere publică care în urmă cu trei ani a mobilizat societatea civilă ieşeană. Au fost douăsprezece ore de discuţii aprinse, marcate de suspiciune şi neîncredere. Este însă atributul unui oraş de valoare să scoată o asemenea soluţie după discuţii încinse.

opinii

Franţa: un guvern de tranziţie, dar cu probleme

Alexandru CĂLINESCU

Franţa: un guvern de tranziţie, dar cu probleme

După ce reluaseră sloganul clasic, „să punem stavilă extremei drepte”, au descoperit că extrema stângă, sub conducerea lui Jean-Luc Mélenchon, a devenit mai periculoasă decât partidul lui Marine Le Pen. În consecinţă, executivul actual (căruia comentatorii îi prevăd o viaţă scurtă) a fost alcătuit în aşa fel încât să „ciupească” (scuzaţi termenul) din electoratul mélenchonist.

Cine ocupă scaunul gol?

George PLEȘU

Cine ocupă scaunul gol?

Iaşul are nevoie de un organism care să direcţioneze, să ghideze şi să potenţeze eforturile culturale ale comunităţii, de la administraţia locală şi instituţiile culturale de stat, la societatea civilă, sectorul cultural independent şi până la publicul existent şi dezvoltarea de noi audienţe. Fie că se va chema Institutul Cultural Ieşean sau în orice alt fel, înfiinţarea sa este esenţială pentru a reprezenta interesele industriilor culturale şi creative şi a realiza cât mai rapid o strategie culturală care să facă parte dintr-o viitoare strategie de oraş.

IN MEMORIAM: Am pierdut un model - prof. dr. Victor Strat

dr. Eugen TÂRCOVEANU

IN MEMORIAM: Am pierdut un model - prof. dr. Victor Strat

Alături de alte mari personalităţi chirurgicale, profesorul Victor Strat se înscrie în galeria celor care au contribuit la progresul şi modernizarea chirurgiei din ţara noastră. Şcoala pe care a format-o îi este pe deplin recunoscătoare şi îi va păstra o vie amintire.

pulspulspuls

Agamiţii Dandanache de la Iaşi: o lungă şi tristă poveste de succes

Agamiţii Dandanache de la Iaşi: o lungă şi tristă poveste de succes

Tare ne-am mai amuzat alaltăieri, stimaţi telespectatori, când l-am auzit pe fostul şef liberal nea Şică Orban dezvăluind boborului, la o emisiune teve şi oră de maximă audienţă, şi chiar de ziua lui, cum a trebuit el săracul să-i paraşuteze pe listele parlamentare liberale pe actualul premier Ciucă şi pe actualul menistru al Justiţiei Predoiu, totul la intervenţii din afara partidului (de la Cotroceni, adicătelea). 

Caricatura zilei

Băsescu a pocnit, de data asta, o mașină

Editia PDF

Bancul zilei

La farmacie: - Un prezervativ, va rog. - Doar unul? - Da. Incerc sa ma las.

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.