Scriitoarea Ioana Pârvulescu, câştigătorul Premiului Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi”

vineri, 21 mai 2021, 21:04
8 MIN
 Scriitoarea Ioana Pârvulescu, câştigătorul Premiului Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi”

„De câte ori am luat un premiu, m-am simţit puţin ca o Cenuşăreasă căreia i s-a potrivit pantoful”, a declarat aceasta.

Câştigătorul din acest an al Premiului Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi” pentru cea mai bună carte publicată în anul 2020 este scriitoarea Ioana Pârvulescu, premiu acordat pentru volumul „Prevestirea”, apărut la Editura Humanitas. Decizia a fost luată de către juriul format din scriitorii şi criticii Alexandru Călinescu, în calitate de preşedinte, Bogdan Creţu, Codrin Liviu Cuţitaru, Doris Mironescu şi Antonio Patraş. Totodată, juriul a decis ca în acest an premiul pentru debut să îi revină tinerei scriitoare Antonia Mihăilescu, pentru volumul „note din secolul kitsch”, apărut la Editura Tracus Arte. Partenerul onorific al ediţiei din acest an este Academia Română – Filiala Iaşi, alte companii private s-au alăturat, de asemenea, demersului „Ziarului de Iaşi”, iar, la fel ca în fiecare an, partenerul tradiţional al evenimentului este compania ieşeană Antibiotice SA.

Evenimentul de decernare a premiului va avea loc vineri, 28 mai, de la ora 15.30, în Aula Academiei Române – Filiala Iași.

Ioana Pârvulescu este scriitoarea laureată a ediţiei din acest an, a XVIII-a, a Premiului Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi”, premiu care, conform regulamentului, se acordă doar o singură dată unui scriitor. Volumul „Prevestirea”, apărut anul trecut la Editura Humanitas, va fi astfel recompensat cu lucrarea realizată în bronz de către sculptorul Sorin Purcariu, sculptură cu titlul „Muza înaripată”.

Alexandru Călinescu, preşedintele juriului, afirmă despre câştigătoare faptul că „este o personalitate culturală de prim plan”, făcând totodată o scurtă trecere în revistă a activităţii sale. „Premiul Naţional de proză al «Ziarului de Iaşi» merge acum către o personalitate culturală de prim plan, binecunoscută atât în mediile literare cât şi în cele academice. Profesoară la Universitatea din Bucureşti, Ioana Pârvulescu s-a ilustrat în critica literară, în eseu, a scris pagini admirabile despre perioada interbelică şi despre secolul al XIX-lea, despre Bucureşti, despre personajele literare şi despre Caragiale. Dan C. Mihăilescu spune undeva că «Ioana Pârvulescu nu are pereche pe piaţa eseului nostru literar» fiindcă «are lumea ei, cu totul şi cu totul aparte». După debutul în roman cu Viaţa începe vineri (2009), Ioana Pârvulescu s-a impus şi în ipostaza de prozatoare. Romanul Prevestirea are o miză înaltă, prin reinterpretarea istoriei lui Iona din Vechiul Testament. Rod al unei ample şi riguroase documentaţii, romanul vrea să pună în evidenţă, după chiar declaraţiile autoarei, «zbuciumul omenesc», întâmplările pe care le trăieşte Iona fiind simbolice pentru vieţile noastre. Un roman în care, dincolo de arhitectura ideilor, se vede plăcerea povestirii. O lectură pasionantă, aşadar, şi care invită totodată la meditaţie”, a afirmat Alexandru Călinescu.

Ioana Pârvulescu: Romane traduse în zece limbi

Ioana Pârvulescu este scriitoare şi profesor la Facultatea de Litere din Bucureşti, unde predă literatură română modernă. Timp de 18 ani a fost redactor şi cronicar săptămânal la România literară, iar la editura Humanitas a iniţiat şi coordonat colecţia de literatură universală „Cartea de pe noptieră“. Romanele ei sunt traduse în peste 10 limbi europene, a obţinut în două rânduri „Premiul Uniunii Europene pentru literatură”: în 2013, cu romanul „Viaţa începe vineri”, şi, în urma unui concurs internaţional al laureaţilor, în 2018, pentru proza scurtă „O voce”, dedicată Monicăi Lovinescu. Prevestirea, care rescrie povestea profetului Iona, este cel de-al IV-lea roman publicat de autoare.

„De câte ori am luat un premiu, m-am simţit puţin ca o Cenuşăreasă căreia i s-a potrivit pantoful. Spun asta mai ales pentru că efortul la care eşti supus când scrii un roman, de pildă, cere chiar mai multă răbdare, atenţie şi implicare decât atunci când trebuie să alegi boabele de linte din cenuşă. Este deci o bucurie când, după ce pui atâta suflet scriind, vine recunoaşterea. Norocul este întâi al cărţii, abia apoi al tău”, afirmă Ioana Pârvulescu. Scriitoarea menţionează totodată faptul că un premiu venit de la Iaşi „are un farmec aparte” şi afirmă că, în opinia sa, toate cărţile de pe lista scurtă ar fi meritat să câştige. „Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi are un important atu: juriul este format din oameni unul şi unul, iar asta îi dă o certă valoare. Anul acesta concurenţa a fost de primă calitate şi sunt sigură că dacă ar fi fost posibil, toate cărţile de pe lista scurtă ar fi luat premiul. Un concurs este cu atât mai pasionant cu cât concurenţii sunt mai valoroşi! Pentru mine un premiu venit de la Iaşi are un farmec aparte, însuşi farmecul acestui oraş şi al trecutului său literar, care nu are cum să nu fie amestecat puţin în prezent. E ca şi cum, prin urmaşii lor, aş fi premiată de junimişti. Pe scurt, mă bucur nespus!”, a declarat scriitoarea laureată în acest an.

Antonia Mihăilescu – „O tânără poetă cu o voce puternică”

Antonia Mihăilescu, o tânără scriitoare născută pe 11 decembrie 1999, a fost desemnată în acest an câştigătoare a premiului pentru debut oferit odată cu Premiului Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi” pentru cartea „note din secolul kitsch”, apărută la Editura Tracus Arte. Bogdan Creţu afirmă despre tânăra poetă faptul că trădează o sensibilitate „care nu-şi permite să se exprime direct”. „Antonia Mihăilescu e o tânără poetă cu o voce puternică, pregnantă, a cărei poezie funcţionează ca o electrocardiogramă a unei lumi atomizate, schiziode, care duce la nevroză. Sesizând stridenţele, derapajele, nepotrivirile, urâţenia realităţii, reacţionează printr-o poezie când (post)ironică, când cinică, sarcastică, trădând o sensibilitate care nu-şi permite să se exprime direct. note din secolul kitsch e unul dintre cele mai bune debuturi din ultimii ani”, a subliniat Bogdan Creţu.

„Sunt momente în care bucuriile vin peste tine și nici nu știi de unde să le apuci! Așa a fost și cu vestea privitoare la câștigarea premiului. Sentimentul e tulburător de frumos! Fericire în cea mai pură formă”, a menționat Antonia Mihăilescu.


Tânăra laureată a premiului pentru debut s-a născut la Suceava, pe 11 decembrie 1999. Este studentă la Facultatea de Teatru, Secţia Regie – Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi. De asemenea, este membră a Casei de Poezie Light of ink şi organizator în cadrul Maratonului de Poezie online şi al Festivalului Zile şi Seri de Literatură Doinaş SAD. Antonia Mihăilescu a primit în trecut Premiul III în cadrul Festivalului de Poezie ,,Nichita în luna lui Marte” de la Vatra Dornei și Marele Premiu în cadrul Festivalului ,,Nicolae Labiș” . A fost de două ori finalistă în cadrul concursului LicArt, câștigătoare a concursului de debut Alexandru Mușina cu volumul de debut „Note din secolul kitsch” (editura Tracus Arte) , volum nominalizat pe lista scurtă în cadrul Premiului Eminescu Botoșani.

 

Academia Română – Filiala Iaşi şi compania Antibiotice, parteneri ai evenimentului

În acest an, partenerul de onoare al evenimentului este Academia Română – Filiala Iaşi, alte companii private alăturându-se totodată demersului Ziarului de Iaşi, iar, la fel ca în fiecare an, partenerul tradiţional al evenimentului este compania ieşeană Antobiotice S.A.

Academicianul Viorel Barbu, vicepreşedinte al Academiei Române şi preşedinte al Academiei Române – Filiala Iaşi, a menţionat faptul că este încântat de acest parteneriat. „Propunerea de a fi parteneri în cadrul acestui eveniment pe noi ne-a încântat din două motive. În primul rând pentru că ne dorim ca toate evenimentele culturale să fie foarte bine popularizate şi în al doilea rând pentru că Academia vrea să se implice în astfel de activităţi culturale, în special cele care interesează urbea. Prin urmare suntem foarte satisfăcuţi de acest parteneriat şi cu mare plăcere ne-am alăturat”, a precizat academicianul Viorel Barbu.

Cele zece cărți selectate pentru finală, AICI

Compania Antibiotice, partenerul tradiţional al evenimentului, este şi în acest an parte a demersului Ziarului de Iaşi. Directorul general al companiei, Ioan Nani, subliniază importanţa sprijinirii literaturii de calitate şi a culturii în general. „Suntem mândri să fim şi în acest an partenerii Ziarului de Iaşi la decernarea premiilor pentru cele mai valoroase lucrări literare româneşti apărute în anul 2020.Încă de acum 18 ani, când a debutat Premiul Naţional de Proză «Ziarul de Iaşi», compania Antibiotice a fost un partener tradiţional al acestui demers cultural ce a promovat, de-a lungul acestor ani, literatura de calitate. Antibiotice a fost mereu orientată către cunoaştere şi spre căutarea de noi orizonturi de dezvoltare. Ne dorim să fim permanent în sprijinul tinerei generaţii prin colaborarea în parteneriat cu proiecte universitare şi de instruire practică adresate acesteia, fiind un brand prienetos şi responsabil, cu o lungă tradiţie de care suntem mândri.Dorim mult succes Ziarului de Iaşi în acest demers, companiei noastre revenindu-i plăcerea de a decerna, anul acesta «Premiul pentru debut literar» unui tânăr scriitor aflat la început de drum pe scena literaturii române”, a declarat Ioan Nani, director general al Antibiotice S.A.

18 ani de literatură de calitate

Premiui Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi” a fost câştigat anul trecut de către scriitoarea Ioana Nicolaie, a cărei volum, „Cartea Reghinei”, carte apărută la Editura Humanitas, a fost considerată cea mai bună lucrare în proză a anului 2019. Premiul pentru debut a fost acordat lui Luca Ştefan Ouatu pentru cartea „Cinematic”.

Premiul Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi” a fost înfiinţat în 2004, din dorinţa redacţiei de a-i premia pe cei mai buni scriitori români şi de a oferi repere valorice cititorilor pasionaţi de literatură. Conform regulamentului, Premiul Naţional de Proză Ziarul de Iaşi se poate acorda o singură dată unui autor. Premiul Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi” se află în acest an la cea de-a XVIII-a ediţie. (Andrei MIHAI)

Comentarii