FOTO: Regulile pandemice, călcate în picioare în frunte cu protopopul
Cu mai putin de doua saptamâni înainte de Pasti, o slujba tinuta în sânul Mi (...)
citeste totmiercuri, 21.04.2021
Universitatea „Cuza“ a realizat un studiu printre elevii din sate, pentru a le vedea motivaţiile.
Reprezentanţii Universităţii „Al.I. Cuza“ au realizat un studiu aplicat în zece licee din oraşe şi sate sub 10.000 de locuitori, care a scos în evidenţă faptul că tinerii care aleg să urmeze cursurile unui facultăţi sunt împinşi în spate de speranţa într-un viitor mai bun decât al părinţilor şi de a avea o carieră care să le asigure asta.
„Studiul a fost realizat pe baza unor paneluri de discuţii la care au participat peste 500 de elevi din clasele terminale faţă în faţă cu studenţi voluntari şi consilieri în carieră ai UAIC. Pentru o autenticitate şi o deschidere mai mare, elevii au avut posibilitatea să răspundă anonim la întrebările privind argumentele care i-ar convinge să aleagă o facultate. Acestea au fost organizate şi analizate pe arii tematice, în funcţie de menţionările spontane ale elevilor“, au precizat reprezentanţii universităţii.
Răspunsurile elevilor cu privire la motivele care îi determină să urmeze şi cursurile unei universităţi s-au legat şi de posibilitatea de a obţine burse, sprijinul familiei şi gândul la o bunăstare financiară, însă elevii au precizat că rezultatele de la bacalaureat vor influenţa eventuala decizie de a merge la facultate.
„Lipsa de informare cu privire la oportunităţile de educaţie, dar şi o încredere în sine scăzută, îi împiedică pe cei mai dezavantajaţi elevi să se orienteze către facultate. Odată ajunşi studenţi, aceiaşi factori conduc la un risc crescut de excluziune socială, precum şi la un abandon universitar ridicat“, a precizat Irina Şubredu, psiholog şi consilier în carieră de la UAIC.
Un raport al Ministerului Educaţiei arată că doar 20,8% din tinerii din mediul rural urmează studii superioare, în comparaţie cu 53,9% din mediul urban.
Cuvinte cheie: + studiu cuza, elevi facultate, sat, oraș
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Preşedintele anunţă că nu vor fi restricţii suplimentare în noaptea de Înviere
64 de noi îmbolnăviri COVID în Iași. La nivel național s-au înregistrat 3.006 de noi cazuri
Costel Alexe, şeful CJ Iaşi, prima reacţie în legătură cu angajările de la Romsilva
Şeful statului susţine că în această seara vom avea ministru la Sănătate
VIDEO Război de-o noapte la Midia/Năvodari. Armata a tras cu tunurile în largul mării
Depozitele regionale agricole au fost scoase de guvern de pe lista de finanțare prin PNRR! (P)
”Năvălesc” turcii în Copou. Delicii culinare la ISTANBUL STREET FOOD
Klaus Iohannis afirmă că revocarea lui Vlad Voiculescu s-a făcut în mod corect
Lui Dragnea îi râde musteața. A primit aviz favorabil să iasă din pușcărie
VIDEO Internauții s-au îndrăgostit de ce se ascunde sub această cloșcă
Ce avere are Ioana Mihăilă, propunerea USR PLUS pentru ministerul Sănătăţii
Monica Berescu, deputat USRPLUS: “Mamele minore au nevoie de protecția noastră” (P)
Durerea de dinţi te avertizează de ce afecţiuni interne suferi?
Patronul clubului Liverpool le-a cerut iertare fanilor din cauza episodului Superligii europene
Ioana Mihăilă, nominalizată oficial de USR PLUS pentru postul de ministru al Sănătăţii
VIDEO: Ministrul Mediului a cerut un raport de la Romsilva în urma înregistrărilor “fierbinţi”
ANAF doarme? Zece TIR-uri rusești cu țigări de 30 de milioane de euro au dispărut din Vama Albița
O fată de 16 ani din Maramureș a făcut șoc anafilactic după imunizarea cu vaccinul Pfizer
Senatorii l-au dat pe mâna procurorilor pe Florian Bodog, fostul ministru PSD al Sănătăţii
Cel mai tânăr „peşte“ din Iaşi, arestat din nou după ce a pus doi minori să facă sex
La trei săptămâni după rinoplastie, ne putem relua activitatea
Şi-a cerut Cătălin Drulă scuze la Cîţu din cauza afirmaţiei ”zombie politic”?
Maşinile achiziţionate prin Rabla Clasic nu vor mai putea fi revândute
Așa arată centrul mobil de vaccinare care va ajunge la Iași în locuri greu accesibile
Catastrofa în absorbția fondurilor de coeziune continuă: avans de 0,8% în ultima lună
Ce legături financiare sunt între Vlad Voiculescu și „Nic” Voiculescu, consultantul din farmaceutice
A murit Jim Steinman. El a fost compozitor pentru Meat Loaf, Bonnie Tyler sau Celine Dion
Miza petardei „Armand a pierdut alegerile“: supraviețuirea SIIJ, spălarea lui Tudorache
Daily Mail, proprietara MailOnline, a dat în judecată Google pentru publicitatea online
Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus 2021 vor fi pornite astăzi. Câți bani se pot obține
O fostă gimnastă și-a aruncat bebelușul la gunoi. Tânăra riscă acum până la 30 de ani de închisoare
La cine şi de ce nu funcţionează 100% vaccinurile cu ARN mesager
VIDEO Reacția lui Derek Chauvin în momentul în care judecătorul citește verdictul juraților
A interna o persoană dragă într-o secţie de îngrijiri paliative nu înseamnă a scăpa de o povară
Bugetul pe 2021 al județului Iași, dezbătut astăzi la CJ. Cei mai mulți bani merg la ”drumuri”
Compensații și despăgubiri dacă rămâneți fără curent electric. Lege nouă
FOTO: Regulile pandemice, călcate în picioare în frunte cu protopopul
A vândut apartamentul în 2015, apoi a cerut instanţei anularea tranzacţiei. I s-a aprobat
Pe urmele utilajelor la A8, prin munții Neamțului. Ce s-a găsit? „E bătaie de joc“
Două proiecte de importanţă vitală pentru Iaşi supuse la vot: bugetul și plecarea Veolia
Cum e posibil? A cumpărat cu credit bancar un balcon ilegal. Final absurd
Campanie de suflet: „Prima aniversare“. Un copil din patru ar putea fi salvat
Despăgubiri de 35.000 euro după ce a stat în pat 4 luni în urma unui accident pe trecere
Medic: „Nu a venit nimeni să demonteze zvonurile despre un anumit vaccin“
USAMV caută director general administrativ. Condițiile pentru a participa la concurs
Lucian DÎRDALAEuropa se loghează în reţea |
Florin CÎNTICMircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I) |
Alex VASILIUCristian Mandeal: „Minutul de calitate maximă în concert este rezultatul orelor multe de repetiţii” (I) |
Briscan ZARAEpilare inghinală |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.