Un nou credit major pentru ieşeni, aprobat ieri. Al treilea, în ultimii doi ani: 110 mil. euro în total. Gradul de îndatorare, creştere abruptă

joi, 28 martie 2024, 02:50
4 MIN
 Un nou credit major pentru ieşeni, aprobat ieri. Al treilea, în ultimii doi ani: 110 mil. euro în total. Gradul de îndatorare, creştere abruptă

Plenul Consiliului Local (CL) a aprobat un nou credit major. În mai puţin de doi ani, Primăria Iaşi a contractat trei împrumuturi cu o valoare cumulată de peste 550 milioane lei (110 mil. euro). 

Acest lucru va duce, în 2025, la un grad de îndatorare de 15%, cel mai mare nivel pe perioada de rambursare a celor trei credite, în condiţile în care, în februarie 2024, gradul era de aproape 5%. Limita impusă autorităţilor locale de către guvern este de 30%.

La finalul anului 2022, Primăria a suplimentat un credit contractat anterior la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) până la concurenţa sumei de aproape 200 milioane lei. Banii sunt destinaţi construirii unui depou în Dacia: cel vechi a fost demolat, dar licitaţia de lucrări pentru cel nou nu a fost încă lansată.

În toamna anului 2023, Primăria a contractat, la BCR, alte 200 milioane lei, fonduri utilizate exclusiv pentru achiziţia de combustibil necesar livrării agentului termic în sezonul rece 2023-2024. Costurile acestui credit ajung la aproape 40 milioane lei, iar banii trebuie returnaţi în 5 ani.

Ieri, a venit rândul unui credit de 150 milioane lei pentru trei investiţii: construirea unui nou stadion în şes Bahlui (100 milioane lei), modernizarea bld. Poitiers (30 milioane lei) şi a şoselei Bucium (20 milioane lei). Valoarea totală a fiecărui proiect enumerat este parţial acoperită din suma alocată din credit. Cel mai mare necesar de finanţare este la stadion: estimările Primăriei pentru un astfel de obiectiv sunt de peste 400 milioane lei.

Primarul: „Punem noi 100, să pună şi Guvernul 100”

Într-o declaraţie în plen, primarul Mihai Chirica a susţinut că nu mai are încredere în faptul că Guvernul ar putea finanţa întregul proiect cu fonduri de la stat, deşi, în anii trecuţi, au fost construite stadioane în mai multe oraşe din ţară, în condiţiile în care unele „nici echipă de Liga a III-a nu au”. În schimb, spune primarul, începerea construirii cu bani de la bugetul local, fie ei şi împrumutaţi, ar putea determina ulterior Guvernul să contribuie financiar.

„Nu am încredere, am trecut prin toate guvernele, ne-a promis şi Ponta, ne-a promis şi Orban, mă punea să fac scheme şi schiţe… Nu ai cu cine. Am spus: ne luăm soarta în mâini, ne facem stadionul împreună cu guvernul României care va veni. Dacă va vedea că noi cheltuim 100 de milioane de lei din banii noştri, bănui că vor fi şi ei mai raţionali că poate pune şi statul încă 100, mai punem noi 100 şi să mai pună şi ei încă 100, că nu-l facem pentru noi, ci pentru regiunea de nord-est. Cred că se va deschide şi un alt interes pentru Politehnica Iaşi din partea unui viitor investitor”, a comentat primarul Chirica.

Decizia de contractare a împrumutului a fost adoptată de majoritatea formată din consilierii PNL, PMP şi viceprimarul Răzvan Timofciuc (exclus din USR). De cealaltă parte, consilierii USR şi PSD s-au abţinut la vot şi au invocat că demersul este unul „tardiv”, acuzând şi o conotaţie electorală.

Şoseaua Bucium aşteaptă „prima lopată” din august 2022

În ceea ce priveşte celelalte două investiţii care vor fi finanţate din credit, la şoseaua Bucium există constructor, iar în cazul bld. Poitiers trebuie lansată licitaţie de execuţie. În prima situaţie, Primăria a semnat contactul de lucrări în august 2022, dar pe şosea au fost minine intervenţii, doar în zona podului peste Vămăşoaia. Lucrarea a fost adjudecată de Conest pentru suma de 18,5 milioane lei (fără TVA), dar, foarte probabil, contractul va fi ajustat, iar suma va creşte.

La bld. Poitiers, primarul Chirica a anunţat, în câteva rânduri, lansarea licitaţiei de execuţie (inclusiv ieri), dar în sistemul naţional de achiziţii publice nu este publicat încă un anunţ în acest sens. Indicatorii tehnico-economici ai investiţiei au fost aprobaţi în mai 2023 şi au valoare estimată de 42,3 milioane lei (fără TVA). În februarie 2024, devizul a fost actualizat, la 55 milioane lei, dar fondurile suplimentare vor fi cheltuite doar dacă situaţia din teren o va impune – o modificare legislativă apărută între timp obligă includerea în deviz a unei „marje de buget”, în cazul unei noi crize pe piaţa construcţiilor.

În şedinţa de ieri, consilierul PSD Ovidiu Laicu a subliniat că Primăria ar trebui să intervină cu reparaţii pe bld. Poitiers înainte de finalizarea licitaţiei de execuţie pentru modernizare, care poate fi de lungă durată, în contextul în care bulevardul este într-o stare precară. De altfel, printre mesajele pe care ieşenii le transmit online pe paginile de socializare ale primarului şi Primăriei, bld. Poitiers este una dintre arterele de circulaţie în cazul cărora este invocată des o stare gravă de degradare a carosabilului. 

Comentarii