Variaţiuni pe o temă cunoscută

Numărul de săptămâna trecută al revistei Newsweek, ediţia românească, a propus un grupaj de texte pe tema "era mai bine pe vremea lui Ceauşescu". Am fost onorat să particip eu însumi la acest "dosar", alături de Radu Paraschivescu, Ioan Stanomir, Radu Vancu, Cristian Preda, Melania Cincea, Vladimir Tismăneanu, Ramona Ursu – şi rog să fie iertat că nu am cum să-i menţionaz pe toţi participanţii la dezbatere. Însuşi fapul (sau însăţi faptul, cum ar spune Viorica Dăncilă) că se repune pe tapet această chestiune mi se pare semnificativ. Cum, există încă nostalgici ai comunismului, există încă oameni convinşi că "înainte era mai bine"? Da, există, şi încă mulţi. Statisticele sunt fără echivoc. Peste 44% dintre români consideră că se trăia mai bine înainte de 1989, peste 64% dintre români au o părere bună despre Ceauşescu (unul din cinci români are o părere excelentă), 62% dintre concetăţenii noştri socotesc comunismul "o idee bună". Mie personal aceste cifre mi se par halucinante. Atât memoria individuală, cât şi memoria colectivă sunt în mare suferinţă. E posibil oare ca eu să-mi amintesc perfect o serie de lucruri, iar alţii, care au trăit exact aceleaşi experienţe, să le fi uitat? M-am gândit în mai multe rânduri să alcătuiesc un fel de repertoriu al locurilor din Iaşi legate de frustrările pe care le-am trăit în acei ani, de lipsurile pe care le-am îndurat. Mă duceam la 5 dimineaţa la micul magazin de lactate din faţa Universităţii de medicină, imediat ce faci la dreapta ieşind din strada Vasile Alecsandri: aşezându-te la coadă la acea oră, aveai şansa să "prinzi" şi lapte, şi iaurt. Unt puteai "prinde" din când în când la magazinul Central de pe Ştefan cel Mare, dar nu în magazin, ci în spate, unde se improvizase un soi de ghişeu la care o vânzătoare (invizibilă) distribuia, parcimonios, preţioasele pachete. La Hală, la parter, când se aducea (rar) carne, se formau cozi uriaşe, erai împins, strivit, sufocat, înjurat, se auzeau ţipete, blesteme, ameninţări, şi toate astea pentru o bucată de carne grasă. Or, în aceste situaţii penibile şi umilitoare nu eram singur, eram împreună cu zeci, sute de oameni. Să-i fi lovit oare, brusc şi inexplicabil, amnezia? Să fi uitat studenţii mei cum stăteau în sala de curs îmbrăcaţi în paltoane, cu căciuli şi mănuşi? Refuz să cred. Şi totuşi, ce se întâmplă?

Adevărul e că tema lui "era mai bine înainte" are o veche istorie. A fost o temă romantică prin excelenţă, când prezentului bicisnic îi era opus trecutul glorios. Eminescu a practicat intens această antiteză ("Iară noi? noi epigonii?… Simţiri reci, harfe zdrobite" etc.); generaţii de elevi au învăţat cum, în Scrisoarea a treia, poetul – după ce evocă admirativ mirabila epocă a lui Mircea cel Bătrân – critică viguros, în partea a doua a textului, "societatea burghezo-moşierească". Idealizarea trecutului e un demers propriu naţionalismului pentru că trecutul oferă iluzia legitimării. Pe de altă parte, fiecare individ are motive să fie nostalgic după propria-i tinereţe, după anii când era viguros şi disponibil, când iubea, când chefuia cu prietenii etc. etc. Este ceea ce doi autori, Patrick Nussbaum şi Grégoire Evequoz, au numit – cu o formulă ingenioasă – sindromul oglinzii retrovizoare.

Acestui sindrom, cunoscutul filosof Michel Serres, membru al Academiei Franceze, i-a consacrat în 2017 (avea atunci 87 de ani) o cărţulie de nici o sută de pagini intitulată chiar… Era mai bine înainte. Cu un umor reconfortant, Serres observă că e îndreptăţit să se pronunţe în această problemă, întrucât, datorită vârstei, ştie şi cum era înainte şi cum este acum. Aşadar: înainte erau Stalin, Hitler, Mao, lagărele de concentrare, Gulagul, al doilea război mondial cu cei 45 de milioane de morţi, războaiele coloniale etc. Acum, noi europenii trăim (chiar dacă au mai fost unele conflicte locale) în pace de decenii bune şi, în ciuda atentatelor şi a atacurilor teroriste, violenţa a scăzut peste tot în lume. Medicina a cunoscut progrese extraordinare, boli ce păreau necruţătoare au fost învinse, speranţa de viaţă a crescut considerabil. Sigur, toate acestea au provocat şi alte fenomene pe care nu reuşim totdeauna să le ţinem sub control, explozia demografică în primul rând, migraţia etc. Dar, per ansamblu, e de domeniul evidenţei că înainte nu era mai bine.

Aviz amnezicilor care tânjesc după "epoca de aur".

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, critic literar şi scriitor