Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

VIDEO - Supermarketul Jumbo Iaşi: au început lucrările. Unde va fi şi cum vom avea acces la acesta?

GALERIE
Jumbo
  • Jumbo
- +

Jumbo a început lucrările la primul magazin din Iaşi, care va fi inaugurat, cel mai târziu, în primăvara anului 2025. Centrul comercial va fi deschis lângă Dedeman Primăverii, iar una dintre intrări va fi, cel mai probabil, dinspre bld. Socola, în timp ce accesul auto va fi dinspre str. Bularga. Amenajarea magazinului nu presupune o construcţie nouă, ci vizează reabilitarea unei foste hale Iasitex. 

Despre construirea magazinul Jumbo se vorbeşte de mai bine de trei ani la Iaşi, dar lanţul grec de retail a obţinut autorizaţia abia în toamna anului 2022. Conform planului iniţial al Jumbo, magazinul trebuia construit şi dat în folosinţă anul trecut, dar retailerul s-a concentrat pe o investiţie similară la Sibiu. Panoul de la şantier indică faptul că lucrările au început în luna aprilie 2023 şi vor fi finalizate în maximum doi ani.

Magazinul va avea o arie utilă de peste 23.000 mp

Proiectul de amenajare al magazinului Jumbo nu a fost unul public: beneficiarul a obţinut autorizaţia de construire fără a întocmi un Plan Urbanistic Zonal (PUZ). Procesul de autorizare s-a desfăşurat în perioada ianuarie 2021 – septembrie 2022, iar demersurile le-a făcut omul de afaceri Bogdan Gheorghiu, cel care a şi vândut hala către Jumbo. De altfel, lucrările de amenajare a magazinului sunt făcute de o firmă a lui Gheorghiu (Onebuildpm SRL) în baza unui proiect realizat tot de o companie ieşeană (HStudio SRL).

Autorizaţia emisă de Primărie este atât de construire, cât şi de desfiinţare: hala ar urma să nu fie afectată de demolări, ci doar cinci anexe (construcţii de mici dimensiuni) care sunt în faţa halei, spre zona Silk District. Acesta este şi motivul pentru care nu ar fi fost nevoie de PUZ: se amenajează o hală existentă care, în trecut, ar fi avut şi o funcţiune de magazin de desfacere. Terenul pe care se află hala are o suprafaţă totală de aproape 2,5 hectare, în condiţiile în care amprenta la sol a construcţiei ajunge la peste 2 ha. După amenajare, suprafaţa utilă a magazinului Jumbo va fi de 23.329 mp, potrivit autorizaţiei 507/2022, în condiţiile unui regim de înălţime cu parter şi mezanin. Înălţimea construcţiei va rămâne aceeaşi (8,73 m), urmând ca mezaninul să înlocuiască un culoar tehnic intermediar.

„Amenajare spaţiu comercial şi parcaje în spaţii existente, amplasare mijloace publicitare, împrejmuire proprietate, demolare anexe, realizare accese”, este obiectul proiectului Jumbo. Accesul auto va fi, cel mai probabil, dinspre str. Bularga şi, mai departe, pe o fostă cale de acces industrială pe care Jumbo a obţinut drept de servitute de la Everland, firmă care are în plan construirea, în apropiere, a unui ansamblu de blocuri.

Jumbo vroia să construiască încă din 2021

În vara anului 2021, Jumbo a lansat o campanie de recrutare de personal la Iaşi şi, iniţial, a anunţat că magazinul va fi inaugurat în anul 2022, dar autorizaţia de construire a fost emisă abia în septembrie 2022. Acum doi ani, oficiali ai Jumbo declarau pentru presa centrală că magazinul de la Iaşi va fi unul dintre cele mai mari din ţară. Între timp, Jumbo a inaugurat magazinul de la Sibiu, cu o suprafaţă de 15.000 mp. Reţeaua Jumbo mai cuprinde alte peste 15 hypermarket-uri în ţară, în zona de nord-est fiind doar două, în Suceava şi Bacău.

Jumbo este un retailer grec specializat pe jucării şi decoraţiuni interioare, cu aproape 100 de magazine în Grecia, Cipru, Bulgaria şi România. Afacerile din ţara noastră sunt derulate prin intermediul Jumbo EC.R SRL, care este şi beneficiarul investiţiei din bld. Socola. În 2021, an pentru care este disponibil ultimul bilanţ financiar, cifra de afaceri a Jumbo România a ajuns la aproape un miliard de lei, în condiţiile unui profit de peste 260 milioane lei şi un număr mediu de circa 1.200 de angajaţi. În context, amintim că, în ultimii doi ani, la Iaşi, au fost iniţiate mai multe proiecte de retail. Astfel, Kaufland va deschide un centru logistic la Miroslava şi va construi încă două magazine, unul în CUG şi altul în Galata.

Tot în fază de pregătire este şi parcul de retail pe care lanţul german vrea să-l construiască în apropiere de Carrefour Felicia, la fosta Moldomobila. De asemenea, o ofensivă la Iaşi, de mai mică amploare, a început-o şi grupul Rewe, care deţine reţeaua Penny: grupul are în prag de autorizare încă două magazine, unul în Dacia, şi celălalt în Bucium.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri