Accident pe Bucium, cu trei răniţi: şoferiţa şi copiii ei

miercuri, 26 iulie 2017, 01:50
1 MIN
 Accident pe Bucium, cu trei răniţi: şoferiţa şi copiii ei

Femeia a pierdut controlul maşinii în curba de după Motel, pe sensul de coborâre, şi a intrat cu viteză în pădure.

O mamă cu cei doi copii ai săi a trecut la milimetru pe lângă un accident grav. Femeia se afla la volanul unui autoturism Seat ieri la amiază, coborând Buciumul, când, la curba periculoasă de după Motel, femeia a pierdut controlul volanului, şi a ieşit în decor, pe partea dreaptă a drumului naţional. Până să oprească autoturismul scăpat de sub control, maşina a trecut razant, la câţiva centimetri, de un copac. Femeia şi cei doi copii au scăpat teferi, cu leziuni uşoare, la cap.

Poliţiştii au mers la faţa locului şi, după cercetările de rigoare, au deschis un dosar pentru vătămare din culpă. „Poliţiştii au fost se­sizaţi cu privire la producerea unui accident rutier în zona Bucium, în jurul orei 14. O şoferiţă a pierdut controlul volanului şi a ieşit în decor. Cei trei pasageri din autoturism au fost răniţi uşor şi au fost transportaţi la spital pentru a primi îngrijiri medicale“, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei Iaşi.

 

  

Comentarii