Acoperirea

Mai important este însă faptul că, la inspiratul de atunci moment al botezului, am preluat sintagma cuvinte acoperite din celebra „Carte românească de învăţătură de la pravilele domneşti şi de la alte giudeţe…", mai pe scurt, din „Pravila" voievodului Vasile Lupu (Iaşi, 1646). Faţă de ceea ce ne propunem aici, adică, de fapt, să… descoperim, alegerea nu este, fireşte, deloc întâmplătoare. Căci glava (capitolul) 49 din Pravilă, intitulată „Pentru ceia ce clevetesc şi suduiesc pre domnul ţărâi sau pe oamenii besericii", atrăgea atenţia asupra folosirii meşteşugite a cuvintelor: un „oricare dascal", predicând, poate „sudui sau ocărî pre un vlădic" fie zicându-i „pre nume", dar şi „într-alt chip, cu cuvinte acoperite, ce să zice cu tâlcuri ca acelea să nu înţeleagă toţi, iară numai cei învăţaţi".

► De ce „acoperite"? Dacă, adesea, şi pe noi ne preocupă să înţelegem oarece „tâlcuri" ale vorbelor unor „dascali" întru politică înaltă, dar nu numai în cele ale „în-faţă-stătătorilor" spre treburile obştii, ci şi în cele ale jurnaliştilor, nu avem în vedere dexterităţi ale acestora de a vorbi, peste capetele mulţimii, doar pe înţelesul firoscoşilor-preveniţi. Din practica de până acum, ne-am convins că deşi mai ales eufemismele, cuvintele „îndulcite", au ca scop manipularea liniştitoare, acoperirea se datorează şi altor schimbări ale sensurilor cuvintelor, prin nevinovată uitare, dar, adesea frizând şi păgubitoarea ignoranţă. Cel mai des, însă, din cauza situării pe planuri diferite a interlocutorilor „face-to-face" ori virtuali. Aşadar, ceea ce urmărim este să descoperim tot felul de împrejurări şi motive ale acoperirii cuvintelor, în discursul public actual şi în publicitate.

► A acoperi, pe lângă sensul iniţial, concret, „a pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe", numeşte operaţia care nu a însemnat numai „a feri, a proteja", ci, iute şi degrabă, şi „a ascunde, a tăinui". Or, astfel, s-a deschis calea deprecierii membrilor familiei, printre care a însuşi termenului acoperiş, simbol, cândva, al locuirii, ca element al triadei hegeliene privind relaţia dintre «muncă» şi «limbaj», transpusă în construirea şi utilizarea unei locuinţe, confecţionarea de îmbrăcăminte şi prepararea hranei.

► S-a depreciat şi adjectivul acoperit, după cum ne dovedeşte, din memoria limbii, frazeologismul a fi tăciune acoperit, care, după Zanne, Proverbele…, „se spune despre oamenii vicleni şi făţarnici" (după Scriban: „om ipocrit, mai ales care face dragoste pe ascuns"!). Aşadar, iată terenul fertil (!) pentru înţelegerea şi acceptarea în uz a sintagmei „sub acoperire", unul din cele mai elocvente contexte de utilizare vicleană (după mentalul din Pravilă) a unui cuvânt neutru pentru a ocoli o realitate prea puţin onorabilă în anumite împrejurări. Cele mai frecvente contexte actuale în care apare sintagma vizată sunt „agent sub acoperire", respectiv copleşitoarea etichetă „ofiţer sub acoperire". Chiar în absenţa înregistrării formulei în dicţionarele noastre, este uşor să găseşti modelul englez al inovaţiei, dar şi mediul de lansare al acesteia. Cităm titluri de referinţă, de ranguri diverse: „Undercover: The True Story of Britain’s Secret Police, by Paul Lewis and Rob Evans", Danielle Steel, Undercover, după cum „Connor Undercover" este titlul unui serial canadian. Misteriosul atrage; un poet (şi umorist!), V. M., îşi intituleaza un volum „Sonete sub acoperire"!

► Acoperiţii constituie proba îmbogăţirii, accidentale, a familiei, contribuind la contrabalansarea prin peiorativ a sensului primordial al verbului. Nu simţim nevoia glosării; prezentăm doar câteva enunţuri din discursul public: „Cine sunt acoperiţii din presă şi cum…"; „Acoperiţii din presă şi politică"; „Nedumeririle unui «acoperit»" etc.

► Acoperirea sensului prin ignoranţă, mai ales când este vorba de neologisme, devine un fapt curent; exemple recente: „ministrul să înceapă demararea negocierilor" declară presei purtătorul de cuvânt al medicilor grevişti de la un spital (B1, 6 dec. 2016, ora 22,15); ambasador dispărut într-o „suburbie săracă aflată la periferia oraşului Rio de Janeiro" (Romtv, 30 dec. 2016). Dar, o mai… comit şi alţii: pe „burtiera" de la un buletin de ştiri de la „France 24" din ziua de 1 ianuarie, am putut citi că „Un seul assaillant a pris part a l’attaque contre une discotheque d’Istanbul". Or, sare în ochi faptul că substantivul din locuţiunea verbală evidenţiată grafic nu poate fi despărţit de participer „avoir part à quelque chose", în calitate de eventual partenaire, toate opuse unui seul actant. Pentru a explica devierea, ne-am putea referi, oare, la faptul că France 24, canal de informaţii internaţionale, emite în trei limbi, franceză, engleză şi arabă şi am putea presupune că alt redactor i-o fi dat o mână de ajutor francezului? Poate arabul, căci engleza cunoaşte cuvântul partner! 

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi