Alina Bica nu scapă. CSM a încuviinţat reţinerea şi arestarea sa

marți, 01 septembrie 2015, 20:05
1 MIN
 Alina Bica nu scapă. CSM a încuviinţat reţinerea şi arestarea sa

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat, marţi, cererea DNA privind reţinerea, arestarea preventivă şi arestul la domiciliu în cazul Alinei Bica, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în prezent suspendată din funcţie.

Potrivit unui comunicat al CSM, hotărârea Secţiei pentru procurori a Consiliului a fost luată în baza art. 42 alin 2 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi art. 95 alin.1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, şi fostul şef al ANAF Şerban Pop au fost reţinuţi marţi, pentru 24 de ore, ei fiind acuzaţi că au primit mită de la omul de afaceri Horia Simu. Ei vor fi duşi, miercuri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă.

realitatea.net

 

Comentarii