Amăgea fete necăjite cu cariere de vis în modeling, dar le ducea direct la bordel

vineri, 09 iunie 2017, 02:00
2 MIN
 Amăgea fete necăjite cu cariere de vis în modeling, dar le ducea direct la bordel

Fetele din dosar, unele minore, au mărturisit în faţa procurorilor că trebuiau să se culce şi cu 3-4 bărbaţi pe seară.

Magistraţii Tribunalului Iaşi au judecat ieri un nou termen de judecată în dosarul în care un impresar din Iaşi este acuzat de proxenetism. Judecătorii se apropie de finalizare acestui dosar în care sunt judecaţi şi mai mulţi patroni de cluburi.

Impresarul artistic Eduard Morun este acuzat că ar fi fost „furnizorul“ de fete din acest dosar. Alături de el, au mai fost trimişi în judecată şi Maria Pughineanu (42 de ani, Piatra Neamţ), dar şi soţii Anamaria Tamaş (40 de ani) şi Istvan Ke­lemen (38 de ani), ambii din judeţul Mureş. Perioada în care anchetatorii plasează activitatea infracţională a celor patru este 2011-2014.

„În această peri­oa­dă au fost recrutate 26 de tinere minore şi majore ce proveneau din familii cu o situaţie materială precară, din familii dezorganizate ori din mediul rural, cărora li se promiteau venituri importante din activităţi de spectacol (dans ori animaţie în diferite cluburi din ţară), victime care ulterior au fost exploatate de Anamaria Tamaş, Istvan Kelemen, în diferite cluburi din Târgu Mureş şi de Maria Pughineanu în clubul «Cen­tral» din municipiul Piatra Neamţ, în scopul obţinerii de importante sume de bani din această activitate“, au precizat anchetatorii.

Potrivit acestora, în Târgu Mureş, Kelemen şi Tamaş ar fi deţinut fiecare câte un club, acolo unde fetele se prostituau. Majoritatea fetelor sunt din municipiul Iaşi sau din împrejurimi. Multe dintre acestea au dat declaraţii în faţa procurorilor relatând cum au fost racolate şi cum au ajuns să se prostitueze.

Anchetatorii nu au calculat încă suma pe care traficanţii ar fi obţinut-o din prostituţie. Una dintre fete a declarat însă că o partidă de sex costa în medie 200 de lei, multe dintre dansatoare întreţinând raporturi sexuale cu mai mulţi bărbaţi într-o noapte.

Comentarii