Anghel Stanciu, trimis în judecată! Vezi ce alţi aleşi ieşeni au fost sau sunt în vizorul legii

sâmbătă, 02 noiembrie 2013, 02:50
4 MIN
 Anghel Stanciu, trimis în judecată! Vezi ce alţi aleşi ieşeni au fost sau sunt în vizorul legii

Lovitură dură pentru deputatul PSD de Hârlău Anghel Stanciu. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României l-a trimis ieri în judecată pe parlamentarul ieşean acuzându-l de conflict de interese. Stanciu este acuzat că şi-ar fi angajat fiul şi nora la cabinetul parlamentar. Contactat de “Ziarul de Iaşi”, Stanciu s-a arătat nemulţumit de soluţia luată de procurori, precizând că aceştia au încadrat în mod greşit funcţiile de senator şi deputat în categoria funcţionarilor publici.

Acuzaţiile aduse

Dosarul penal instrumentat împotriva parlamentarului ieşean are la bază un raport al Agenţiei Naţionale de Integritate. Iniţial, susţine Stanciu, procurorul care a instrumentat cauza sa ar fi dat soluţie de neîncepere a urmăririi penale, soluţie ce a fost infirmată însă de Daniel Morar, pe când acesta era prim-adjunct la Parchetul General. Morar a fost numit între timp judecător la Curtea Constituţională. “Există un anumit entuziasm al ANI spre a-şi justifica existenţa şi creşterile de salarii. În acest entuziasm, cei de acolo confundă intenţionat funcţiile de senator şi deputat cu cele de funcţionar public”, a precizat Stanciu pentru “Ziarul de Iaşi”. El a mai arătat că la Parlamentul European astfel de fapte nu sunt considerate infracţiuni, adăugând că spera ca justiţia să constate că parlamentarii nu sunt funcţionari publici. Potrivit Parchetului General, “inculpatul Stanciu Anghel, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a încheiat cu fiul său două contracte civile prin care acesta din urmă a fost angajat în perioada 2007-2011 în cadrul biroului său parlamentar, contracte în baza cărora s-a realizat în mod direct un folos material pentru fiul său în cuantum de 38.945 lei”.

“Totodată, inculpatul, în aceeaşi calitate, a încheiat cu nora sa un contract civil, angajând-o în perioada 2008-2011 în cadrul biroului său parlamentar, activitate în urma căreia aceasta a realizat un folos material în cuantum de 26.934 lei”, se mai arată într-un comunicat al aceleiaşi surse.

Alţi parlamentari cu probleme similare

Stanciu nu este singurul parlamentar din Iaşi care are probleme cu legea. Pe 17 iulie, Parchetul General l-a trimis în judecată şi deputatul PNL Grigore Crăciunescu. Potrivit procurorilor, în perioada în care Crăciunescu era primar în Paşcani, ar fi perfectat nouă acte juridice cu diferite societăţi comerciale care erau reprezentate de fiul său. La una dintre respectivele firme, mai notează anchetatorii, Crăciunescu activase înainte de a deveni primar. “De menţionat este şi faptul că unul dintre aceste acte juridice vizează concesiunea prin încredinţarea unei suprafeţe de teren intravilan, situat vizavi de primăria oraşului Paşcani şi în imediata vecinătate a sediului uneia dintre societăţile comerciale al căror administrator era fiul inculpatului. Atribuirea suprafeţei de 110 mp de teren s-a realizat prin concesionare directă, fără licitaţie publică, pentru o perioadă de 25 de ani, la un preţ de 219 euro/an (faţă de preţul stabilit într-un proiect iniţial al concesiunii de 1.021 euro/an), pentru construirea unei parcări ce urma să deservească laboratorul de analize medicale care aparţinea familiei inculpatului”, au precizat procurorii.

Senatorul Sorin Lazăr este şi el urmărit penal de Parchetul General pentru conflict de interese după ce şi-ar fi angajat, potrivit ANI, fiul la propriul birou parlamentar. Un alt senator, Dumitru Oprea, se judecată în prezent cu Agenţia Naţională de Integritate, la Curtea Supremă, după ce inspectorii l-au acuzat că ar avea în conturi 90.000 de euro pe care nu îi poate justifica. În primă instanţă, Oprea a pierdut procesul intentat împotriva ANI şi a făcut recurs. Recursul a fost înregistrat recent şi a primit un termen de judecată incredibil: 23 ianuarie 2015!

––

Alţi aleşi ieşeni care au fost sau sunt în vizorul legii

– Relu Fenechiu, condamnat la 5 ani în dosarul “Transformatorul”, în iulie 2013;

– Petru Movilă, învinuit în dosarul “Rutiera II”, a primit SUP din partea DNA în 2012;

– Anton Doboş, cercetat în 2007 de DNA după ce ar fi aprobat un credit de 600.000 de euro pe când lucra la bancă. A primit SUP;

– Daniel Oajdea, cercetat de Parchetul General pentru infracţiuni la legea electorală;

– Constantin Adăscăliţei, acuzat în mod eronat de ANI de incompatibilitate. ANI a renunţat la acuzaţii;

– Neculai Răţoi (fost primar la Paşcani), cercetat în mai multe dosare, printre care şi unul de furt calificat.
 

Comentarii