Au încercat să treacă examenul de bacalaureat la Iaşi cu ajutorul telefoanelor

marți, 01 iulie 2014, 02:00
5 MIN
 Au încercat să treacă examenul de bacalaureat la Iaşi cu ajutorul telefoanelor

Cele două variante care au căzut la proba de Limba şi literatura ro­mână în cadrul examenului naţio­nal de bacalaureat au creat ieri probleme multor absolvenţi de clasa a XII-a.

Atât la profil uman, cât şi la profil real, la ultimul punct a căzut poezia, iar la cel de-al doilea subiect, un text de tip argumentativ. Primul subiect a fost cel mai uşor, după părerea elevilor: două fragmente de proză cu 9 cerinţe.

„Din cei peste 4.600 de candidaţi aflaţi pe liste la proba de Limbă şi literatură română, în cele 16 centre de examen au fost absenţi 173. Deşi s-a atras atenţia de nenumărate ori cu privire la importanţa respectării prevede­rilor metodologiei de examen, 3 candidaţi au fost eliminati din examen. Unui elev de la Liceul Teoretic Miron Costin i-a sunat telefonul mobil în timpul probei, altul de la Colegiul Tehnic de Transporturi şi Construcţii Iaşi a păţit la fel, iar un elev de la Liceul cu Program Sportiv Iaşi a fost eli­minat pentru utilizarea căş­ti­lor“, a declarat Bogdan Con­stan­tin Neculau, inspector pentru educaţie permanentă în cadrul Ins­pectoratului Şcolar Judeţean.

Bătaie de cap la real

Luate pe rând, la profilul real subiectele au dat cea mai mare bătaie de cap. La primul subiect a căzut un text de Cezar Petrescu, „Omul din vis“, cotat cu 30 de puncte. La cel de-al II-lea subiect elevii au avut de făcut un text argumentativ despre rolul campaniilor de promovare a unui stil de viaţă sănătos. La punctul 3, elevii au avut de redactat un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinte tema unui text poetic studiat apartinând lui Mihai Eminescu. Subiectul nu a picat tocmai pe aşteptările elevilor: dacă unii s-au descurcat, deşi n-au învăţat foarte bine „Luceafărul“, alţii au lăsat foaia albă la ultimul subiect.

La Centrul de examen de la Colegiul „Mihai Eminescu“, primul elev a ieşit după o oră şi jumătate, deşi avea la dispoziţie 3 ore. Aici au dat examenul 180 de candidaţi de la Liceul Teoretic „Al.I. Cuza“ şi 184 de elevi de la „Eminescu“, atât elevi care au absolvit anul acesta cât şi elevi care din promoţiile din urmă. „Sunt profil real mate-info şi sper să iau în jur de 8 la română. Mi-a căzut Luceafărul, nu mă aşteptam. Subiectele au fost de nivel mediu, zic eu. Ori­cum, am scris la cacealma“, a spus din fugă primul elev ieşit de la examenul de Limba română.

Următorii elevi ieşiţi din probă mărturisesc că Eminescu i-a pus la grea încercare. „Nu ne aşteptam la Luceafărul, şi subiectul acesta este de 30 de puncte. Primul subiect a fost acceptabil, cel de-al doilea mi s-a părut destul de complicat, aici am scris despre reclamele de la TV. Nu am fost pregătită la ultima parte, sper să iau un 5“, a spus Ana Hordilă, elevă la Liceul „Cuza“, la profil real. Alţi doi elevi au recunoscut că nu au învăţat din Eminescu şi nu au scris nimic. „Primul subiect a fost uşor, am făcut tot, la fel şi subiectul doi. La ultimul subiect n-am scris nimic“, spune Cosmin Ţu­gui, elev cu profil real.

Acelaşi lu­cru a mărturisit şi Alexandra: „Nu a fost foarte greu, am făcut la subiectul III o pagină jumătate. Mi-a plăcut foarte mult cel de-al doilea subiect, iar la subiectul trei am crezut că o să ne dea Moro­meţii. În schimb primele subiecte au fost foarte uşoare: în total am scris cinci pagini şi sper să iau cel puţin nota 8. Cred că o să iau mai mult la matematică“ a declarat Alexandra Bîrzu, tot profil real.

Cum a fost la uman

Pentru acest examen, unii dintre elevi au investit, pe lângă timp de studiu, şi bani, mergând la pregă­tire în particular. Toate acestea pentru a-şi garanta o notă mare care să le permită accesul la o fa­cultate bună. „Eu m-am pregătit mult, dar tot nu mă aşteptam să pice Eminescu. Aş fi preferat să pice romanul. Dacă ne cădea "Tes­tament" sau "Joc secund" ar fi fost mai greu. Am scris nouă pagini şi sunt primul care a ieşit din sala 8. Sunt mai pregătit la matematică, la română însă am avut cele mai mari emoţii. Am avut o pregătire intensă atât în particular, cât şi la şcoală cu profesorii. Cea mai mare notă cred că o voi lua la biologie, la ultima probă“, a măr­turisit Ionel Simionescu, absolvent de profil real.

La cea de-a doua variantă, pentru profilul umanist, elevii recu­nosc că subiectele au fost destul de permise, dându-le şansa să aleagă la ultimul punct între trei autori. La primul subiect a căzut un fragment din „Donna Alba“ de Gib Mihă­escu, la care elevii au avut de rezolvat nouă cerinţe a câte două şi patru puncte fiecare. Acest subiect a fost notat cu 30 de puncte

La cel de-al doilea subiect, elevii au avut de de realizat un text argumentativ despre importanţa activităţilor de îndrumare a lecturii elevilor, su­biect cotat tot cu 30 de puncte.

La ultimul subiect elevii au avut de realizat un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinte tema şi viziunea despre lume, reflectate într-un text poetic studiat, aparţi­nând lui Tudor Arghezi, Ion Barbu sau Nichita Stănescu. Acest su­biect este cotat la 30 de puncte. „Primul subiect a fost din Donna Alba de Mihăescu, a fost bine, iar la al doilea am scris despre importanţa îndrumării elevilor la lectură. La ultimul am avut de ales între Nichita, Barbu şi Ar­ghezi, iar eu am ales textul poetic Testament de Arghezi“, a spus Mădălina Popov, absolventă de profil uman.

„La ultimul subiect nu mă aşteptam să cadă poezia, ci romanul, deoarece în ultimii doi ani a căzut tot poezia. La primele două subiecte a fost uşor, sper să iau în jur de 8“, a spus şi Denis Spiridon, absolvent al Colegiului „Eminescu“.

Astăzi se susţine examenul la disciplina non-lingvistică studiată în limba franceză din cadrul filierei bilingv francofone. La Iaşi sunt înscrişi la această probă 59 de candidaţi, care vor susţine examenul la Geografie sau Matematică.

Comentarii