Aventuri sub zăpadă

* După Bobotează a venit iarna, cu toate accesoriile: ger, viscol, troiene, drumuri blocate, trenuri suspendate, cu maşini înzăpezite, localităţi sub nămeţi, cărări prin omăt făcute de sătenii rămaşi fără băutură şi dornici să ajungă la bufetul comunal, acest adevărat post de prim-ajutor sătesc. Am vrut să vedem care e situaţia din teren; în aceste clipe n-o vedem, fiindcă ne aflăm cu reportofonul într-un labirint de galerii croite sub troiene. Nu vedem, dar auzim glasuri, voci care par destul de vesele… Dar, iată, se zăresc şi oameni aşezaţi la mese: mai mult ca sigur am dat peste Comandamentul Zăpezii!

– Bună ziua! Cum vă descurcaţi şi ce măsuri aţi luat aici, la Comandament?

– Să trăieşti, bre! De unde ştiţi cum îi spunem?

– Nu-i comandament?

– Aşa am poreclit noi bufetul mai demult, la inundaţii, când tot aici ne-am adunat, să comentăm. Atunci a fost uşor, că am înotat ori am plutit în albii de rufe până la bufet; acum a fost de săpat, ne-am croit drum cum am putut!

– Cum aţi putut? Daţi exemple!

– Unii au săpat cu lopata, dar alţii au improvizat. De exemplu, eu am făcut tunelul cu lampa de pârlit purcelul, am ţinut-o în faţă, să topească. Mitică şi-a pus soacra să sape, a păcălit-o că tunelul duce spre Căminul Cultural, unde cântă Guţă.

– Dar un Comandament al Zăpezii local n-aţi organizat?

– La ce ne-ar trebui? A vrut primarul să sune la judeţ, să ceară indicaţii, dar i-am ascuns telefonul în zăpadă, că sigur ne-ar fi pus la treabă.

– Care sunt problemele cu care vă confruntaţi aici, acum?

– Aici, acum, ne confruntăm cu problema directă de omăt, care duce la problema indirectă, dar mai grea, de lipsă. Care, la noi, duce la servaj…

– Vreţi să spuneţi sevraj, nu?

– Servaj, că n-avem ce servi dacă sunt drumurile blocate şi Mitică nu poate ieşi cu papucul la oraş, după marfă. Practic, trebuie să ne mulţumim cu ce avem, care e puţin, iar noi suntem mulţi…

– Cum rezolvaţi problema?

– Păi, fie cantităţile V, R şi B de vin, rachiu şi bere. Dacă le împărţim la numărul N de săteni care stăm aici şi discutăm, ies câturi mici, care nu ne ajung nici de dres. Cum nu putem creşte V, R şi B, deîmpărţitul, putem rezolva problema doar dacă micşorăm împărţitorul, adică numărul de săteni N.

– Şi cum reuşiţi să vă împuţinaţi?

– Am supus la vot şi i-am suspendat pe cei care au venit gata ciupiţi sau mirosind, semn că au acasă provizii. I-am dat afară şi pe ăia plătiţi de Soros!

– Şi care sunt cei plătiţi de Soros?

– Cei angajaţi, care muncesc şi primesc o leafă. De la cine să primească, dacă nu de la Soros? Dacă au bani, să meargă să bea la bufetul celălalt, unde nu se dă pe caiet! Aşa că i-am scos şi pe ei…

– V-aţi împuţinat suficient?

– Nu prea suficient, dar am mai găsit soluţii. De pildă, i-am scos de la împărţeală şi pe cei care nu fac parte din clientelă.

– La care clientelă vă referiţi?

– La clienţii vechi, de bază, care bagă bani buni în fiecare campanie pentru strâns fondurile de plătit furnizorii. I-am sărit pe cei care vin doar să ia bomboane şi suc înainte de Paşti sau Crăciun. Dacă nici aşa nu merge, mai schimbăm legile, să iasă cum trebuie! În cel mai rău caz, îl suspendăm chiar pe nea Mitică!

– De unde aţi deprins tactica asta, cu datul afară de la ciolan – sau, concret, de la băutură, în cazul dumneavoastră?

– De la televizor! Urmăresc în fiecare seară ştirile politice, activitatea guvernului şi tot ce se mai întâmplă în ţară. De acolo am învăţat!