Azi veţi sta degeaba pe la uşile medicilor. Este grevă generală în spitale

luni, 31 octombrie 2016, 02:59
3 MIN
 Azi veţi sta degeaba pe la uşile medicilor. Este grevă generală în spitale

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de discriminările salariale între cadre cu aceeaşi pregătire, nu toţi beneficiind de cele mai recente măriri salariale 

Cadrele medicale sunt astăzi în grevă generală, de la ora 7.00 dimineaţa. Timp de 24 de ore, spitalele din ţară vor asigura doar urgenţele medicale, pe cele din compartimentul de primire urgenţe şi pe cele de pe secţiile clinice. Personalul medical şi cel din domeniul asistenţei sociale protestează de la începerea programului până la finalizarea acestuia.

Liderul local al sindicatului Sanitas, Iulian Co­zianu, a explicat că personalul medical va fi prezent la serviciu ca în orice altă zi, însă va protesta prin îndeplinirea doar a unei treimi din sarcinile obişnuite. „Nu doar că angajaţii vor fi la program, însă chiar şi cei care sunt liberi în tura respectivă se vor alătura colegilor pentru a protesta. Declanşăm gre­va generală pentru 24 de ore, începând cu ora 7.00. Prin lege suntem obligaţi să asigurăm ur­gen­ţele medicale, aici înţelegân­du-se nu doar cazurile din UPU, ci şi orice altă urgenţă de pe sec­ţiile clinice“, a arătat Iulian Co­zianu. Potrivit acestuia, activitatea medicală va avea de suferit doar în cazul bolnavilor ale căror inter­venţii pot fi amânate. „Acolo unde un pacient internat urmează un tratament, sigur că nu i se întrerupe schema terapeutică şi că angaţii din spital îşi vor îndeplini sarcinile“, a mai precizat Cozianu.

Conform medicilor, mare parte din intervenţiile programate pentru astăzi, 31 octombrie, vor fi reprogramate. „Acolo unde starea pacientului permite, intervenţiile vor fi reprogramate. În ceea ce pri­veşte cazurile care reprezintă urgenţe medicale, acestea vor fi asi­gurate, fără să se pună proble­me“, a precizat şi Diana Cimpoe­şu, şefa-UPU SMURD, purtător de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spi­ridon“.

Greva generală din spitale este o urmare a discuţiilor dintre guvernanţi şi sindicatele din sănătate. Acestea din urmă sunt nemulţumite pentru că personalul TESA şi func­ţionarii publici, medicina şcolară şi asistenţa socială nu au primit majorări salariale prin intermediul OUG 20 şi OUG 43 privind sala­ri­zarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de diferenţele sala­riale între aceleaşi tipuri de profesii, între spitalele neclinice şi spitalele clinice, precum şi de remuneraţia pe care o primesc unii economişti sau jurişti din spitalele din ţară, al căror venit este între 1.500 şi 1.800 de lei. În urmă cu zece zile, personalul me­dical din ţară a protestat timp de două ore. Întrucât, după întâlnirea cu ministrul Sănătăţii de pe 21 octom­brie, nu s-au obţinut clarificările cerute, sindicatele au declanşat greva generală. 

Comentarii