N

Baroni anihilaţi pe flancul de sud-est

N

vineri, 11 aprilie 2014, 01:50
3 MIN
 Baroni anihilaţi pe flancul de sud-est

\N

Drama e că parodia solidarităţii cu toţi penalii aflaţi în închisoare nu e un joc, ci produce ea însăşi realitate politică.

Începând de la mesajul postat pe Facebook, înaintea întrunirii PSD de la Poiana Braşov, text ambiguu şi interpretabil, încât au trebuit semioticenii să-l deznoade, Victor Ponta vinde publicului o relaţie tot mai inconfortabilă cu proprii baroni.
Mesajul insidios servit electoratului sună aproximativ aşa: ca şi alţi români nemulţumiţi, premierul, de fapt, abia aşteaptă să se elibereze din sclavia baronilor. Momentan, le aruncă vorbe dulci, doar ce vor ei să audă, dar nu vrea să-i ajute. Forţat de situaţie, nu are cum să le zică verde-n faţă ce gândeşte, dar abia aşteaptă să-i cureţe DNA-ul partidul. Chiar lupta lui Victor Ponta cu procurorii e de ochii baronilor, iar fronda împotriva justiţiei va rămâne la nivel retoric. Carevasăzică, avem ticluită abil lansarea unui mare om de stat, numai bun de preşedinte, având în spate un partid modernizat. „Centrul imaculat” nu e doar o operaţiune electorală, ci, să vezi minunea minunilor, o pură realitate în cazul lui Ponta. El trebuie păstrat în patrimoniul PSD, ca opţiune onorabilă la alegerile prezidenţiale.
Vânturarea unei asemenea poveşti are scopurile ei. Sub motivul că „dracul PSD nu e aşa de negru”, poate ar ţine dezbinată dreapta, împiedicând coalizarea în jurul unui candidat unic împotriva PSD. În plan extern, probabil l-ar scoate pe premier în sfârşit din anticamera impusă de garanţii de securitate ai României.
Acest profil de candidat pleacă de la premisa că liderul PSD ar fi înţeles care sunt urgenţele României. Ceea ce ne îndoim. „Deconspirarea” adevăratului Victor Ponta, „prizonierul” baronilor locali, nu are cum să se producă, fiindcă premierul este o piesă esenţială a sistemului. Ca şi Adrian Năstase, a crescut odată cu ei, braţ la braţ a perfecţionat sistemul. Desigur, îi vrea mai supuşi şi depersonalizaţi, dar anihilaţi în nici un caz. În fond, ce ar face şi cum s-ar comporta Victor Ponta, dacă nu ar fi la mâna lor, iar noi nu ne putem închipui? O piesă de lego, perfect substituibilă.
Drama e că parodia solidarităţii cu toţi penalii aflaţi în închisoare nu e un joc, ci produce ea însăşi realitate politică. Să-i spui vorbe dulci lui Gigi Becali sau lui Gică Popescu, să-i feliciţi pentru popularitatea pe toţi anchetaţii, să-l treci pe Radu Mazăre în rândul martirilor, astea sunt chestiuni cu care nu se poate construi ideea de stat de drept. Indiferent dacă fronda împotriva justiţiei rămâne la nivel retoric, printr-o asemenea poziţionare, în cel mai bun caz, Victor Ponta trage de timp.
Cei care tergiversează, şovăielnicii, jucătorii pe sârmă, adepţii dublului discurs în partea asta de lume au devenit, de o lună de zile, după invazia Crimeii, ameţiţii care aduc după sine vulnerabilităţi strategice Occidentului. Nimeni nu are nevoie aici de un alt stat lăsat la discreţia potentaţilor locali, ciuruit de corupţie, pus pe tava intereselor ruseşti.
Ceva trebuie să-i dea de gândit liderului PSD. Timpul lui de gândire a cam expirat. Cazul Mazăre, cel puţin prin informaţiile scurse în presă, presupune o consistentă expertiză externă. Urmărirea circuitului banilor, a conturile ascunse în off-shoruri, nu se putea realiza fără sprijinul american. Păstrând proporţiile, acelaşi sistem de supraveghere care s-a pus în mişcare în cazul unor demnitari ucraineni, fideli ai lui Ianukovici, îl vedem funcţionând împotriva unor lideri PSD. Alături de Mazăre au motive să tremure laolaltă toţi demnitarii români care au conturi, averi nedeclarate şi nejustificate în străinătate. Întărirea flancului sud-estic al NATO nu se va face doar cu avioane F-16, distrugătoare americane în Marea Neagră şi militari relocaţi la baza Mihail Kogălniceanu. Americanii sunt interesaţi să aibă la Marea Neagră un stat viabil, cu cetăţeni convinşi că merită să-şi apere statul şi instituţii capabile să-i susţină. Depinde dacă şi românii îşi vor da seama care sunt interesele lor.

Comentarii