Billy Idol cântă la Arenele Romane din Bucureşti pe 29 iunie

luni, 03 martie 2014, 20:59
1 MIN
 Billy Idol cântă la Arenele Romane din Bucureşti pe 29 iunie

Legenda rock Billy Idol se întoarce în România pe 29 iunie, când va susţine un concert la Arenele Romane din Capitală, informează organizatorii, Events, pe pagina lor oficială de Facebook.

O zi mai târziu, pe 30 iunie, Idol va cânta în premieră la Cluj, pe stadionul Cluj Arena.

Biletele pentru ambele evenimente intră în vânzare de luni, de la ora 15,00, pe Eventim.ro. În Bucureşti, biletele sunt disponibile în sistem de presale, până pe 25 martie inclusiv. În această perioadă, biletele din zona Ring sunt cu 20% mai ieftine.

Concertul face parte dintr-un turneu european al artistului, care include oraşe precum Roma, Praga şi Viena.

Billy Idol a mai cântat în România în 2006. (Agerpres)

Comentarii