Caută 
1 MIN
Mic jurnal de călătorie (II)
Greierul-cârtiţă
În ultima seară de la Cetate, dintre insectele care vâjâiau prin aer, una ne-a cam speriat! Eu unul nu văzusem în viaţa mea aşa ceva, am apucat să fotografiez marea insectă zburătoare, apoi am aflat – de la romancierul Thomas Lehr (care a studiat biochimie şi a lucrat mai apoi ca programator la Universitatea Liberă Berlin, înainte să se apuce de scris!) că-i vorba de o Maulwurfsgrille, în traducere ad litteram: un greiere-cârtiţă, adică, pe limba română (aveam să aflu abia la Iaşi) – o coropişniţă (Gryllotalpa gryllotalpa), de altfel singura care, zice Wikipedia, trăieşte în Europa!
Numele din germană vine de la faptul că este o insectă din familia greierilor care-şi duce viaţa în principal în subteran, picioarele anterioare fiind astfel modificate încât să poată săpa cu ele asemenea cârtiţelor. De altfel, coropişniţele nu pot parcurge în zbor decât distanţe scurte şi ies la suprafaţă doar în perioada împerecherii. Care va să zică: a fost perioada împerecherii…
Măcrişul calului
Întâmplarea face că în ziua plecării (vineri, 31 mai), Ernest Wichner a apărut cu o ştevie enormă de vreo 2 metri, iar cum în cursul workshop-ului venise vorba de ştevie, ţin să mai fac o comparaţie între denumirile populare ale unei plante: la noi, la saşi, ea se numeşte Roussumpert, ceea ce s-ar traduce-n germană cu Rossampfer, adicătelea: măcrişul calului. În limba română, în schimb, una dintre denumirile populare este măcrişul… cucului!
„Privind înapoi prin fereastra bucătăriei”
Sâmbătă, am luat parte (în calitate de traducător) la prezentarea cărţii de bucate şi amintiri „Privind înapoi prin fereastra bucătăriei” a sibiencei Dagmar Dusil (emigrată în anii 1980 în Germania), cu o prefaţă a scriitoareai Ioana Ieronim şi o postfaţă de Flori Bălănescu (istoric): fără vreo promovare prealabilă, cartea s-a situat (aveam să aflu duminică pe la trei după masă) pe locul 4 sau 5 la vânzările de la Bookfest ale editurii Curtea Veche Publishing! Într-un fel, chiar nu mă miră: o sumedenie de reţete germane, austriece, româneşti în varianta sibiană-ardelenească sunt împachetate în poveşti din copilărie (anii 1950-60), studenţie (anii 1960-70), din România sumbrilor ani 1980 şi din Germania de după reunificare. O formulă fericită.
Grupul de Acţiune Banat şi Nichita
De la Romexpo, am „fugit” apoi la Cărtureşti, unde urma să aibă loc câte o mică lectură a lui Thomas Lehr şi a poetului Claudiu Komartin şi prezentarea antologiei „La început a fost dialogul. Grupul de Acţiune Banat şi prietenii” (coord. de Corina Bernic şi Ernest Wichner, Polirom). În timpul discuţiilor despre fenomenul Aktionsgruppe Banat, la care a participat, sosind chiar în seara acelei zile de la Karlsruhe, şi profesorul de film, autorul, regizorul şi scenaristul Andrei Ujică (primul traducător al celor de la GAB), la un moment dat un cetăţean turmentat aşezat în ultimul sau penultimul rând, a început să vocifereze (nu tocmai cu voce tare, din fericire), cârcotind de zor, de genul: „Hai, măi, lăsaţi-mă cu d-astea, minciuni, care poezie… care Banat… Eu am băut cu Nichita!!!…”
Nu Danilov, nici Gheorghe, ci Nichita Stănescu, desigur. Oricum, omul părea că nu s-a trezit de pe atunci din starea-i bahic-stănesciană…
Kinderland cu lectură
Duminică, în ultima zi a Bookfest-ului, Am participat mai întâi, la standul Polirom, la prezentarea noului roman al Lilianei Corobca – Kinderland (Cartea Românească, 2013), iar în chestiune nu vreau să scot aici în evidenţă decât intervenţia lui Ernest Wichner care a invitat-o pe autoare să şi citească un fragment din carte: „La noi, în Germania, aşa se obişnuieşte – ca autorul să şi citească din carte atunci când este lansată!”
Lectură binevenită şi soldată chiar cu ochi umeziţi la o ascultătoare emoţionată de pasaj.
Iarnă-n vară – primăvară-n toamnă cu lectură
Cum la dezbaterea-lansare a traducerii amintirilor pastorului Joachim Gauck, actualul preşedinte al Germaniei, la care au participat E.S. Andreas von Mettenheim, ambasadorul RFG-ului la Bucureşti, Doina Jela (moderatoarea din partea editurii Curtea Veche), scriitoarea Ana Blandiana, politologul Ioan Stanomir şi istoricul Adrian Cioflâncă, discuţiile au lăsat mai degrabă impresia că-i vorba de o carte pentru un public avizat, am ţinut să reliefez valenţele de docu-roman autobiografic, de Bildungsroman într-ale vieţii, libertăţii şi democraţiei. Pe final, amintindu-mi de vorbele lui Ernest Wichner şi cum autorul propriu-zis nu era de faţă (ehei, ar fi fost ceva!), am citit şi eu un fragment din Gauck, anume discursul pe care l-a ţinut în 1988 (!) la Rostock de Ziua Bisericii (Evanghelice) din Mecklenburg, când oaspete de seamă a fost nimeni altul decât Helmut Schmidt, fostul cancelar al Germaniei de Vest. Discurs în care îndeosebi o frază mi s-a părut demnă de subliniat în formularea ei subversivă: „Vom vrea să rămânem dacă suntem lăsaţi să plecăm”!
După dezbaterea Gauck…
… a venit o doamnă distinsă la mine, s-a prezentat ca Lăcrămioara Stonescu, profesoară pensionară, mi-a cerut un autograf pe traducerea cărţii lui Gauck şi mi-a dat la rândul ei o carte pe care a scris-o – Copii duşmani ai poporului (Curtea Veche, 2007) – cu următoarea dedicaţie pe cât de simplă, pe tot atât de tuşantă: „Domnului Michael Astner, cu rugămintea de a o citi”. De cum am vreme, o s-o citesc.
Bombonel la Bookfest
După lansarea amintirilor lui Gauck, am mai schimbat două vorbe cu Doina Jela. Care era oripilată de… Bombonel. Care Bombonel îşi lansase a nu ştiu câta carte, iar oamenii se strânseseră grămadă, bătând toate recordurile de asistenţă.
– Ei, s-or fi strâns şi ei ca la urs!
– Ce ca la urs, ca la un profet!
Fragedă democraţie mai avem, nu-i aşa?
Michael Astner este poet, traducător şi publicist
