Bruioane (V)

I. America, America

Vreme de două secole, al XIX-lea şi al XX-lea, America a reprezentat viitorul. Lumea Nouă. Lumea de mâine. Asta pentru că, în cele două secole, America a întrupat – mai ales în ochii Lumii Vechi – trei idealuri capabile să cucerească minţile şi inimile maselor mari de oameni: Republica, Democraţia şi Libertatea.

Merită, fără îndoială, să trăieşti pentru republică (şi abolirea privilegiilor feudale), pentru democraţie (şi abolirea oricărei forme de tiranie) şi pentru libertate (şi abolirea oricărei forme de autoritarism). Dacă altfel nu se poate, merită cu prisosinţă să şi mori pentru idealurile astea. Iar în Europa s-a murit din belşug pentru ele.

Excepţionalismul american însemna exact asta: că, spre deosebire de Europa (şi de restul lumii), Republica, Democraţia şi Libertatea au reprezentat idealuri cumva de la sine înţelese în America. Ţara s-a clădit pe ele şi le-a reprezentat cu cinste de la bun început, indiferent de faptul că realitatea din teren putea fi uneori contrară lor (ca în cazul discriminării împotriva negrilor şi al tratamentului ruşinos aplicat naţiunilor autohtone). În consecinţă, America era viitorul: locul către care se îndrepta, în mod inevitabil, restul lumii.

Toate astea au luat sfârşit odată cu încheierea războiului rece – şi mai ales după 11 septembrie 2001. De fapt, sfârşitul începuse mai demult, cam după terminarea celui de-al doilea război mondial, dar războiul rece a îngheţat lucrurile pentru încă 50 de ani.

Pentru că, între timp, toate statele din vestul şi din nordul Europei au devenit republici solide, cu democraţii avansate şi cu societăţi libere. Pe scurt, America a devenit identică cu statele europene dezvoltate. Mai rău pentru ea, în materie de democraţie şi de libertate, America a rămas (uneori destul de mult) în urma lor. Cele mai interesante experimente democratice şi progresiste au loc astăzi în nordul Europei, nu în America.

Astăzi, excepţionalismul american nu mai înseamnă decât că America a devenit cea mai înapoiată ţară dintre democraţiile dezvoltate. Tot ce fac progresiştii americani, boicotaţi de conservatori, e să încerce cumva să prindă din urmă Europa.

Pentru prima oară în istoria ei, America nu mai inspiră. Sigur, e oricând posibil ca America să se reinventeze. Dar deocamdată ea pare să se închidă din ce în ce mai mult în noua formă de excepţionalism care o caracterizează. ţara care a luptat pentru dărâmarea zidului Berlinului construieşte astăzi, meticulos şi feroce, ziduri fizice şi simbolice.

II. Câteva observaţii despre actualele alegeri primare din America

1. Cele mai importante două teme de pe agenda publicului american sunt, astăzi, starea economiei şi terorismul. Ambele sunt considerate importante de 75% dintre americani. Diferenţa este însă că, în timp ce starea economiei e o temă aflată pe un trend descendent, tema terorismului se află pe un trend ascendent accentuat, deci e o temă fierbinte.

O altă temă care suscită interesul americanilor şi e pe un trend ascendent masiv este cea a imigraţiei.

Spun asta ca să înţelegem mai bine de ce candidaţii republicani discută în principal despre terorism şi imigraţie. Soluţiile lor pot fi scandaloase, dar ele sunt soluţii ale unor probleme aflate pe agenda publicului, nu în mintea politicienilor.

Spre deosebire de România, America e o democraţie solidă, iar politicienii ei chiar sunt politicieni – adică oameni care propun soluţii la problemele considerate importante de alegători. (Prin contrast, reamintesc că în România principala temă de pe agenda publicului – exprimată în diferite moduri – este, de mulţi ani, sărăcia. Cu toate astea, niciun politician român nu vine cu propuneri – scandaloase sau nu – de soluţii la problema asta. Niciunul, de ani de zile!)

2. Majoritatea americanilor cred că guvernul face prea multe pentru clasa bogaţilor şi (mult) prea puţine pentru clasa de mijloc.

În acelaşi timp, majoritatea americanilor identifică partidul republican cu interesele clasei celor bogaţi (deşi republicanii înşişi cred despre ei că reprezintă interesele clasei de mijloc).

Pe de altă parte, americanii în general nu înţeleg prea bine pe cine reprezintă partidul democrat (deşi, la fel ca la republicani, democraţii cred despre ei că reprezintă clasa de mijloc). Nu există o majoritate care să identifice partidul democrat cu vreuna din cele trei clase (a celor de sus, a celor de mijloc sau a celor de jos).

Pe scurt, niciunul dintre cele două partide nu e identificat de electorat cu clasa de mijloc – asta în condiţiile în care majoritatea doreşte politici pentru revigorarea clasei de mijloc, blamând guvernul că acţionează (mult) prea puţin în direcţia asta.

Aşa înţelegem de ce candidaţii nesusţinuţi de maşinăriile de partid ale republicanilor sau ale democraţilor tind să fie mai bine văzuţi de electorat decât candidaţii „mainstream”.

Cu alte cuvinte, ăsta e motivul pentru care Donald Trump şi Ted Cruz pun pe jar elita republicană, iar Bernie Sanders dă fiori stabilimentului democrat. La alegerile astea, ambele partide au fost prinse pe picior greşit, iar electoratul pare dispus să le taxeze masiv.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist